Sfârșitul lui iulie pe autostrada București - Pitești. Km 84 ..Era vară toridă în emisfera nordică a planetei și o zi caniculară, plină de agitație în acest spațiu.
Construcția autostrăzii nu este finalizată dar lui Laur nu-i pasă... este student, a terminat stadiul obligatoriu de trei săptămâni de muncă patriotică și după ce
s-a urcat într-un TIR găsit de ocazie, se îndreaptă spre capitală.
Trebuie să ajungă în Gara de nord iar șoferul va face un mic ocol să își lase noua cunoștința în preajma gării. Omul a fost încântat de veselia debordantă ce a întrezărit-o în tânărul acela drăguț, care nu s-a ferit să-i mărturisească; că timpul irosit la lucrările de pe podul unde au fost repartizați, să dea cu lopata, îl
consideră pierdut, după cum trebuia să facă obligatoriu și în facultate multe materii din programa școlară.. inutile.
Toate însă făceau parte din așa zisa pregătire și educație a viitorilor specialiști puși să conducă, un oarecare proces de producție.
Din gară trebuie să ia trenul, să ajungă în orașul natal unde locuiesc părinții și a petrecut copilăria, până la terminarea liceului, când a plecat spre alte centre universitare.
În timp ce alerga prin Gara de nord l-a străbătut iar sentimentul acela ciudat de tristețe care punea deseori stăpânire pe el.
Laur este un tânăr de statură medie, subțirel, cu trăsături plăcute, frunte înaltă și puțin teșită, fața prelungă, sprâncenele bogate vag unite cu câțiva perișori aurii ascund ochii albaștrii, mari, adânci și melancolici, nasul lung, ușor acvilin, buzele un pic subțiri demonstrează încăpățânare; bărbia despicată de o linie imaginară ușor perceptibilă, agil, sigur pe el; nu este un vorbăreț dar fizionomia îl ajută, în tăcerile lungi care nu pot fi interpretate în nici un caz ca obstinație, de eventualul interlocutor..
Este un extrovertit cu toane, care adesea se manifesta surprinzător cu idei
trăsnite. O fire veselă și deschisă care lua în bășcălie orice situație în care se afla, chiar dacă adesea părea aparent fără ieșire cum se întâlnește în viață adeseori dar atent să nu jignească pe careva.
De aceea era simpatizat de colegi, care îi admirau temperamentul dar ca oricare tânăr de vârsta lui avea câteva secrete.
Misterul de nedezlegat al fiecărui om care poate apare când nu te aștepți.
Acum când a ajuns în gară și a luat trenul, nu mai avea chef de conversație și retrăia intens, emoțiile despărțirii de colegii, cu care se împrietenise în acest an.
Era puțin obosit demonstrația făcută în fața șoferului care i s-a părut și lui simpatic și într-adevăr, riscând o întâlnire cu un milițian de la circulație el a ținut morțiș să-l debarce în apropierea Gării de nord.
Simțul al nu știu câtelea care ne face să ne apropiem de anumiți oameni, de fizionomii și caractere, nu l-a înșelat nici de data asta.
Dar acum să nu se angreneze în discuțiile celorlalți din compartiment, a preferat mai tot timpul călătoriei să stea pe culoar. Trenul merge cu geamurile deschise la maxim, este curent, vântul șuieră și el din picioare, admiră nesfârșirea Bărăganului. Aerul fierbinte îl biciuiește, dându-i senzația de răcoare.
Îmbrăcat lejer cu părul lung, nepieptănat dar ascultător, crescut neglijent peste urechi care-i accentua trăsăturile agreabile avea tot timpul să-și amintească de perioada petrecută în București….
Anul acesta a stat cu 11 indivizi în cameră alături de Florin, un brăilean cu care s-a împrietenit cu un an în urmă, la Galați când dădeau examene la Frigotehnie.
În prima seară, el din nou proaspăt boboc era ținta ironiilor celorlalți care nu-i știau istoria și îl considerau novice în viața de student.
Băieții ceilalți se cunoșteau bine între ei, erau anul doi și astfel s-au adunat mulți musafiri încât era hărmălaie mare în cameră.
Florin a plecat prin cămin, iar el bobocul a început să pună întrebări, fiindcă îl enervase unul, care vroia să-și arate superioritatea, că e mai mare…
- Ce sunt alea cursuri ? primește lămuriri dar nu este mulțumit,
- De ce un curs ține două ore ? iar primește explicații
- Se ia și pauză? întreabă el mai departe și iar comentarii savante.
- De ce… eu sunt dispus să le fac fără pauză! spune cu naivitate dar este lămurit cu răbdare..
- Nu se poate, după fiecare ora se face pauză pentru o țigară!
- Dar eu nu fumez! răspunde Laur
- Pentru fumători, studenți și profesori! precizează altul,
- Cum?....Profesorii ne dau voie să fumăm? În fața lor? este uimit la culme.
Așa cum arăta cu chipul prelungit de surprindere, derutat, neștiind dacă să creadă sau nu, toți l-au crezut sincer în acele clipe, deci dacă ținea făcea și pe actorul amator.
Cristian, cel cu care a venit de la Galați, s-a băgat sub pătură să nu îl observe ceilalți…nu se mai poate abține din râs.
Toți îi dau explicații atoateștiutori. Ionel i-a mărturisit mai devreme că taică-său este popă în Giurgiu și a intrat și el în jocul de clarificări al celorlalți,
- Ce sunt alea, seminarii? întrebă Laur mai departe,
- Seminariile sunt orele de teorie aplicată! vine imediat deslușirea.
- Deci noi… viitorii ingineri trebuie să mergem și la biserică?! Dar eu știam, că numai în Iași este seminar! continuă el mirat, culegerea de informații.
Întreaga cameră se anima cu fiecare nelămurire a lui, însă deodată revine Florin care asculta uimit dialogul, care capta atenția camerei.
Erau veseli de neștiința și credulitatea lui, prilej pentru mai târziu să se amuze.
- Este adevărat că putem rămâne corijenți la seminarii… tot ne primesc la examene ? Unul vine repede cu explicația,
- Da, că facem orele cu asistenții!
- Cum …facem orele cu asistenți? Deci mergem și la spital? nu prea este mulțumit de răspunsurile lor dar nu-i slăbește, a atras întreaga cameră cu întrebările lui ciudate,
- Am auzit că nu poți lipsi de la laboratoarele de matematică, fiindcă au eprubete cu cercetări asupra calculelor diferențiale! râsete de ignoranța lui.
Iar vrea să pună o întrebare ușchită însă intervine Florin cu accentul lui inconfundabil de brăilean, să-și scoată din ridicol colegii, care luau în serios bobocul.
- Ce tot vorbiți acolo? Nu vedeți că ăsta face mișto de voi… este tot de vârsta noastră și anul trecut a fost student la Galați, iar acum își bate joc de voi !
Ionel când aude îl amenință în glumă cu fuga peste paturi, Cristian iese de sub pătură hohotind și Laur îi spune râzând lui Florin,
- Dacă nu veneai să mă dai de gol, mai puneam vreo două întrebări și îi lăsam așa… să se simtă bine… că au lămurit un boboc !
Aproape toți au rămas surprinși și cam nemulțumiți de noua turnură a evenimentelor; deci își bătuse joc de ei timp de o oră și i s-a dus buhul și mai mult, când au aflat că este constănțean, deci un băiat invulnerabil.
Astfel a pătruns în studențimea din București
În primul rând a fost uimit de dimensiunile orașului. Abia după o lună a învățat traseele pe care le avea de străbătut, erau zeci de tramvaie, troleibuze, autobuze, te întâlneai zilnic cu sute de oameni iar dacă îți plăcea o fată, nu mai aveai ocazia să dai de ea curând sau chiar niciodată decât dacă, o invitai undeva sau îi dădeai întâlnire, atunci pe loc.. și ea accepta sau nu.
A învățat în primul rând cartierul unde se găsea căminul și încet, încet a început să se aventureze în alte părți iar după trei luni, nu ar mai fi plecat din Capitală.
Primul lui imbold când s-a văzut în Gara de nord, plină de oameni care alergau în toate părțile a fost să fugă imediat, înapoi la Galați în centrul universitar micuț din orășelul de provincie.
În jurul căminului întâlneai cel puțin, 5 cârciumioare cu câte o grădiniță discretă în spate iar în jurul facultății erau și mai multe.
Prin ele cântau numeroși vioriști, guriști, acordeoniști și majoritatea erau
într-adevăr buni.
Pe măsură ce și-a cunoscut colegii s-a împrietenit și cu cei mari, așa că în scurt timp a învățat tot căminul de utilajiști.
Visul oricărui student căminist, era o cameră în oraș ieftină dar costa destul de scump și erau în permanență în căutări de camere mai ieftine.