Parcă ai fi Cocium, așa tragi din țigară... Vorba umbla de multă vreme prin sat, iar muierile își apostrofau în acest fel bărbații fumători pe care îi surprindeau cu luleaua în gură, în loc să trebăluiască prin curte. Cocium - sau nea Cocium, așa cum îi spuneau ăi mai mici, care nu erau de-un leat cu el - fumase aproape toată viața, de se miraseră unii și aruncaseră într-o doară presupunerea că venise pe lume cu țigara-n gură... Aiurea! După cum povestea soru-sa Lisaveta în serile lungi de iarnă în care stătea la taină cu alte muieri, frati-su pusese „iarba dracului” în gură pe la vreo unșpce ani, dar de atunci și până la deces nu o mai luase dintre buze. Fuma cu nesaț, trăgea în piept peste-un sfert din țigară și apoi lăsa fumul să iasă pe nas în șuvoaie lungi, fuma de-a dracului ce e viața asta, așa cum se exprima chiar el atunci când îi mai striga câte unul care trecea pe uliță iar fumezi, bă, Cociume, o să te-ngroape mahoarca de viu! Până să-l bage țigările în pământ, își băgase el băieții în groapă, că plecaseră amândoi cu o căruță, ca să taie lemne din pădure și dăduse un șofer beat peste ei. Praf îi făcuse. Cocium fumase patru pachete de țigări unul după altul și îl înjurase pe Dumnezeu fiindcă judeci cu curu’, Doamne... De atunci nici nu mai trecuse pe la biserică, iar popa Pafnutie ridica o cruce în aer și îl afurisea când îl vedea cu țigara în gură. Buruiana dracului e în sufletul și în inima ta, Cociume... Mai vino pe la biserică, mai bea și tu apă sfințită... Cocium ridica din umeri și îi dădea cu tifla. Lasă, bă, popo, că fumez pe banii mei. Vezi că ofteaza Leana după perdele... Zvonul că popa Pafnutie poftea la carne de vădană în nopțile de vineri spre sâmbătă îl amuza teribil pe Cocium și nu pierdea nicio ocazie să-l arate cu degetul pe Pafnutie. După un timp, îi murise și nevasta, a ros cancerul din ea cum roade iepurele morcovul, zicea cui avea timp să îl asculte și aprindea țigara... Cocium fumase și mai abitir, parcă dorind să o ajungă repede din urmă... Când cu inundațiile, i-a luat apa casa și s-a aciuat pe la un văr, într-un șopron în care bătea vântul și ploua prin tavan. Fuma și se gândea la ale lui... S-a-mbolnăvit și a murit de la răceala aia, dar lumea zicea că de la țigări. Ceruse o țigară pe patul de moarte și când se stinsese țigara se stinsese și el, cu chiștocul între buze. Popa Pafnutie i-a ținut slujba de înmormântare pe o ploaie câinească, iar apoi s-a oprit în drum la Leana, ca să bea o țuică și să mânânce rață pe varză... Un hâtru al satului a lăsat un pachet de țigări pe mormânt și a scris cu cretă pe cruce: Cocium...