pământul s-a hrănit cu noaptea și a devenit obez. acum sforăia la umbra sistemului planetar. visa la o călătorie galactică, la o evadare din sistemul planetar. înăuntrul lui morții se mișcau, icneau, se zvârcoleau. îl dureau oasele din morminte, rădăcinile copacilor se încolăceau pe corpul imens, înăbușindu-l. soarele râdea de el. și-a trimis lumina să-l trezească. pământul s-a învelit cu pătura atmosferei, fiindcă lumina îl orbea. întotdeauna a preferat noaptea, era prieten cu întunericul care se infiltra în mințile oamenilor când aceștia dormeau și îi pedepsea punând coșmarurile să-i bulverseze, să-i răvășească și să le distrugă echilibrul existențial. întunericul îi povestea apoi aventurile nocturne. în compensație, pământul îl ascundea în vintre de furia zilei, dușmanca lui. într-o noapte pământul mi-a vorbit. m-a rugat să-l ajut să scape de tirania soarelui, care îl obliga, folosind forța atracției gravitaționale, să orbiteze la nesfârșit în jurul lui. era bătrân, avea 4 miliarde de ani, și mintea lui vastă cuprindea memoria tuturor oamenilor și istoria lor de la origini și până în prezent. i-am divizat miriadele de gânduri și fiecare gând l-am implantat în intelectul fiecărui om. pământul a dispărut, căci materia lui a fost absorbită de gândirea oamenilor. am unit mințile oamenilor într-un spirit unic și astfel a apărut Dumnezeu. pământul plângea divizat și închis în noi. în lipsa pământului care îi ținea lipiți de materia sa, oamenii au învățat zborul. au devenit îngeri și au avut acces la tărâmul transcendental al lui Dumnezeu. pământul plângea încontinuu în mințile oamenilor și implora mila și iertarea. Dumnezeu a extras fiecare corpuscul din gândirea umană, l-a amestecat într-o substanță neagră omogenă, din care l-a creat pe Lucifer. Satan s-a răzvrătit împotriva Creatorului și Acesta l-a pedepsit. i-a dat forma Terrei, însă i-a anihilat memoria și gândirea. Pământul a uitat de el însuși, de oameni și de lucruri.