CAPITOLUL I


Zgomotul asurzitor al ceasului desteptator intrerupse linistea acelei dimineti de primavara. Afara se auzeau deja motoarele masinilor invechite, care cu greu se decideau sa porneasca, sa inceapa o noua zi, o zi ca toate celelalte. In sfarsit, dupa o lunga iarna cu multa zapada, neobisnuit de mult in acea zona a tarii, primavara se decise sa soseasca, in intarziere, ce-i drept. Atmosfera acum era de sarbatoare: parcuri si gradinite pline de flori in toate culorile curcubeului, balcoane si terase frumos impodobite cu plante verzi si rosii, geamurile ferestrelor stralucind in lumina soarelui, iar in spatele blocurilor, intinse la uscat, cearsafuri albe, de un alb impecabil, covoare nu tocmai noi, roase de timp, atarnate pe bare lungi si negre. In aceasta perioada a anului, inainte de Paste, fiecare gospodina isi pregatea casa (unele chiar si sufletul) intru a-L primi pe Domnul. Voci de copii se auzeau pe strada: unnii urlau, altii plangeau, iar altii radeau si fredonau in cor melodii inventate, cu cuvinte fara nici un sens.
In camera intunecata, Cristina inca dormea, sau doar se prefacea ca doarme… cert e ca ca nu-i pasa de zanganitul ceasului care nu inceta sa sune. Usa se deschise si o lumina blanda innunda camera nici prea mare, dar nici prea mica, esential si modest mobilata doar cu un divan ce seara devenea pat si o masuta mica cu scaunul ei intr-un colt.
-Hei, scularea! Ai sa intarzii din nou la scoala, iar la sedinta cu parintii voi fi din nou obligat sa motivez intarzieriile tale. Cristina, ma auzi?
Ea nu ii raspunse, se limita doar la un simplu “ihi”, urmat de un cascat sonor si de un lung “nuuuuu!”
- Aaaa…buna dmineata…da’ cat e ceasul? Intreba buimaca ea.
- E opt fara douazeci. Ai face bine sa te misti cat poti de repede, caci eu ma grabesc. Altfel va trebui sa plec, sa prind autobuzul de la opt fara zece.
Ea sari iute din pat si se repezi catre baie. In drumul ei, pe hol, arunca pantalonii pijamalei, fara a se sinchisi de privirea mustratoare a tatalui ei. Intra in baie, deschise robinetul pentru a se spala pe dinti si pe fata. Se misca cu repezicuinea unei feline, chiar daca nu era atat de abila incat sa reuseasca sa-si dezbrace partea superioara a pijamalei si, in acelasi timp, sa stoarca bine ultimele picaturi de pasta de dinti din tub. Acesta din urma ii cazu pe jos, iar ea agitata urla scurt:
- Fuck!
Era una din expresiile pe care le folosea deseori cand se enerva, o expresie pe care putini adulti o inelegeau si astfel o ferea de comentariile acidulate ale profilor, ale vecinelor din bloc, sau ale “prietenelor” din cartier mai putin instruite ca ea il ale limbii engleze.
Cu toate ca avea doar unsprezece ani, Cristina parea mult mai matura, atat din punct de vedere fizic, cat si intelectual. Avea preocupari neadecvate unei fetite de varsta ei: ii placeau limbile straine (era cea mai buna din clasa la limba enleza, dar si la franceza, si totodata olimpica la romana), documentarele Discovery si … meciurile de fotbal; prima oara cand a dus-o sa vada un meci la stadion, fetita avea numai patru ani, dar s-a distrat de minune, caci se afla in centrul atentie tuturor, mai ales al tinerilor flacai, care se intreceau, care mai de care, in a-i cumpara bomboane si suc. Acum insa crescuse si cu toate astea a ramas fidela acestei strane pasiuni din frageda-i copilarie.
Tatal ei, Paul, era mandru de ea si stia ca buna parte din educatia fetitei i se datora numai lui, dat fiind faptul ca la varsta de trei ani si jumatate Cristina a ramas orfana de mama, aceasta prapadindu-se mult prea devreme din cauza unei tumori la creier. El s-a pomenit deodata vaduv si cu o fetita mica de crescut. Parintii lui nu l-au prea ajutat, caci locuiau mult prea departe, tocmai in Suceava, iar socrii, parintii mamei Cristinei, il acuzau pe el de moartea fiicei lor. Il credeau responsabil direct, caci la primele simptoame ale Irinei, banii fiind putini, au tot amanat controalele la doctor. Traiau dintr-un singur salariu, el cu nevasta si cu copila, iar numai el stia cate sacrificii trebuia sa faca pentru a intretine propria familie. Cand s-au decis sa faca vizitele de rigoare era prea tarziu. In cateva luni Irina s-a stins, fara a suferi prea mult si fara a sti ceea ce i se intampla. La inmormantare el nu a fost prezent, caci era distrus, prea distrus de suferinta, si in plus fetita era prea mica sa inteleaga toata situatia. Ei au ramas acasa – el nu-si putea controla lacrimile, in timp ce fetita il intreba de ce plange si unde e mama. Nu a stiut ce sa-i raspunda, ce-i putea spune unei fetite de trei ani…la acea varsta moartea nu exista, exista doar viata cu toate aspectele ei cele mai frumoase, fara griji si fara suferinta… De atunci au ramas numai ei doi, atat de intimi, atat de legati unul de altul…
- M-am taiaaat!!! Ajutor, m-am taiat! Se auzira din baie urletele Cristinei.
- Ce ai facut?
- M-am taiat, spuse fetita din spatele usii inchise, cu sughituri de plans.
- Pot sa intru?
- Da! Nu, nu, nuuuuu! Mai bine nu. M-am taiat acolo…Am murdarit chilotii cu sange.
- Ah, am inteles. Fa-ti un dus, nu te grabi, ca azi te invoiesc de la scoala, daca vrei.
- Bine, bine. Tu du-te la lucru, ca ma descurc eu, zise ea, abia deschizand usa baii. Avea obrajii rosii ca focul si ochii ii sticleau in cap, cotrastand cu parul ei blond-cenusiu, lung si ondulat.
- Am sa trec pe la scoala sa vorbesc cu diriginta, sa-i spun…
- Ce sa-i spui? Il intrerupse ea. Ca m-am taiat? O sa rada de mine. Mai bine merg la scoala.
- Nu. Azi e mai bine sa stai acasa, ca nu te simti bine. Am sa-i spun ca nu te simti bine, asta o sa-i spun.
- Dar ma simt bine, tati, numai ca… Asa-i ca o sa-mi treaca?
Era prea rusinata ca sa iasa din baie, asa ca discutia lor continua undeva intre hol si baie, Cristina abia lasand sa se intrevada capsorul ei prin carapatura usii.
- Trebuie sa discutam Cry. Nu e ceea ce crezi. Baga-te sub dus, iar eu intre timp trag o fuga pana la scoala sa te invoiesc si telefonez la fabrica sa le spun ca azi nu pot merge la lucru sub nici o forma. Ma intorc repede, ai sa vezi, iar dupa aia o sa discutam. O sa discutam serios, ca doi adulti.
Ea il privea cu ochi mari, inlacrimati , si aproba totul cu o miscare afrimativa a capului.
- Credeam ca am discutat mereu ca doi adulti, dar acum inteleg ca sunt lucruri pe care nu mi-le-ai spus. Ma rog…Nu mai stiu ce naiba sa cred, asa ca astept sa te intorci si sa-mi spui lucruri rezervate adultilor. In fond am numai unsprezece ani si ceva, si chiar daca ma simt mare si-mi place sa ma dau mare, tot o mucoasa ca si celelalte sunt…si izbucni intr-un plans isteric…
- Cry, te rog, controleaza-te. Tu nu esti o fetita, esti o domnisoara. Tu esti…speciala, asta e cuvatul. Tu esti speciala, pentru mine, pentru buni, pentru toti cei care te cunosc. Tu esti speciala, ai inteles, nu esti ca si celelalte fetite!
Cristina tranti usa si rasuci chieia in broasca. El ramase cateva secunde in hol, nauc si imobil. Se decise sa plece numai cand auzi zgomotul apei care curgea in vana.
Merse cu pasi repezi catre scoala, care nu era prea de parte de blocul lor. Dupa numai sapte minute se afla deja in curtea scolii. Apoi intra in caldirea somptuoasa. Cu pasul larg strabatu un coridor lung, cu peretii galbeni, de care atarnau tot felul de desene, viu colorate, diplome si fotografii ale elevilor merituosi. Nu putu sa treaca fara a se opri in fata fotografiei Cristinei, fotgrafie alaturata unei diplome pe care scria: “Se acorda locul I la olimpiada de limba romana, faza judeteana, elevei Cristina D., clasa a V-a B, scoala generala numarul 24, Timisoara, Timis. 24 octombrie 1999”
Se emotiona realizaind ca in acea fotografie suradea fetita lui, un copil exceptional, un copil care, pe nesimtite, iesea in varful degetelor din lumea cea dulce copilariei. Era mai emotionat decat s-ar fi asteptat, caci totul s-a intamplat prea devereme, iar el nu era pregatit. Ar fi trebuit sa-i vorbeasca fetei despre aceste lucruri, dar a scocotit ca e timpuriu sa discute cu ea despre asa ceva. In fond ea avea doar unsprezece ani, si el nu s-a gandit ca primele menstruatii ii vor veni la aceasta varsta... Iar acum era nevoit sa-i spuna totul, direct, fara ocolisuri, fara pregatire prealabila. Mergea si gandea, gandea si umbla, si iata ca ajunse sala de clasa a Cristinei. Batu timid la usa, iar vocea ragusita a profesoarei de romana, care de altfel era si diriginta clasei, il ivita sec:
- Intra!
- Buna ziua, doamna, ma scuzati ca intrerup, aveti un minut la dispozitie, caci trebuie sa va vorbesc. Despre Cristina, e vorba de Cirstina.
- Mda, zise gutural profa, am vazut ca nu a ajuns inca. Asta e prostul ei obicei…intarzie mereu. In rest nu ma pot plange, rezultatele vorbesc. A, si nu prea e atenta in clasa, mai ales la ora de mate. Scrie, scrie epigrame despre porfesori. Au prins-o de vreo trei ori, nu stiu daca v-a spus.
- Da, mi-a spus. Am si citit epigramele, au haz si sunt potrivite…
Ha, ha, ha, ha, se auzira rasetele copiilor din clasa
- Dar nu de aia am venit astazi. As putea sa va vorbesc in privat?
- Cum sa nu, raspunse porfesoara, privind pe sub ochelari, afisand un aer nelinistit.
Galant el ii deschise usa, iar ea iesi prima, el in urma ei.
- Doar nu cumva Cristina are boala mamei? Intreba curioasa, dar sincer preocupata profesoara de romana.
- Nu, slava Domnului, e sanatoasa tun. Nu e bolnava, chiar daca in limbajul lor, fetele de aceasta varsta denumesc asta precum o “ boala “. Azi dimineata i-au venit primele menstruatii. E ceva nou pentru ea, neasteptat de nou si am considerat ca ar fi mai bine ca astazi sa stea acasa. De altfel am sa ma invoiesc si eu de la fabrica, fiindca si pe mine evenimentele m-au luat pe nepregatite. E necesar sa discut cu ea, sa-i explic anumite lucruri…
- Inteleg domnule D. Daca vreti, pot sa vorbesc si eu cu ea, la scoala, intre patru ochi, bineintels, cu toate ca asta ma face sa refelctez asupra faptului ca e vremea ca la orele de dirigentie sa vorbesc cu fetele despre aceasta…”problema”.
- Va multumesc pentru intelegere si pentru disponibilitate, dar cunoscund-o pe Cristina, sunt sigur ca se infuria cand va alfa ca v-am spus motivul real al absentarii ei de la scoala si ca se va simti stanjenita sa discute despre aceasta “problema” atat de intima cu cineva din afara familiei.
As prefera ca discutia sa ramana intre noi. Cristina e racita, de aia lipseste.
- Bine, donmule D. Cum doriti dumneavoastra.
- Sarut mana.
Parasi scoala, calcand anevoie si inca gandindu-se la ce-i va spune fetitei. Nu-i venea nimic in minte, se afla intr-un black-out total si asta il speria. Stia ca va trebui sa spuna lucrurilor pe nume, numai ca acele notiuni care ar fi putut descrie starea de lucruri, el in acest moment nu le gasea si se temea ca nu le va gasi la timp… Timpul parea ca se oprise in loc, precum ratiunea lui; automatic, vazand un telefon public se opri si telefona la birou pentru a cere o zi libera, acea zi pe care trebuia sa o dedice numai ei.