poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-22 | |
hai să vorbim alma. pot să-ți spun așa?
n-am înțeles niciodată de unde nevoia asta asta de oameni. de parcă aș fi dependent de dializă. de parcă oamenii ar fi rinichiul meu lipsă. sînt dependent de voci ca să nu aud vocile din capul meu. atunci chiar ar fi dezastru. una îmi spune boule oamenii sînt toți o apă și-un pămînt alta îmi spune că nu e adevărat alta îmi spune că din cauza mea se întîmplă toate. dar nu poți să le pui pe toate în cîrca unui om pentru că ăla se prăbușește la dracu. ăla ori își zboară creierii ori ajunge legat de pat. eu încă stau drept și dau onor în fiecare dimineață lui dumnezeu. bună dimineața domnule am spălat budele am frecat toți pantofii din unitate am curățat cartofii ce mai am de făcut? e drept sînt puțin roșu la față mi-am făcut un obicei să mănînc din patru în patru zile și atunci cînd mă forțează maică-mea telefonul de serviciu mi-a fost suspendat am luat penalizare 10%. cu ce mă încălzește că sînt un om bun că pot iubi într-atît cît să mănînc pămîntul pe care calci? că plîng de fiecare dată cînd văd bătrîni care încearcă să traverseze strada? sînt obosit alma. atît de obosit încît aș dormi și nu m-aș mai trezi niciodată. m-am săturat să tot plîng morții altora. adică n-am înțeles nimic din viața asta de reporter. adică mă duc la morți și-i întreb pe cei vii cum se simt. n-am mai înțeles un lucru. de ce oamenii pleacă. și cînd pleacă am impresia că sînt o atlandidă care se scufundă. și zi după zi după zi îmi petrec viața sub ape crezînd că n-o să am forța să mă ridic. pînă cînd mă trezesc buimac și-mi spun că totul a fost un vis că pînă la urmă dumnezeul ăsta e un cretin. de ce nu sfîrșește naibii cu mine? dacă omul nu vrea să trăiască viața pe care i-a dat-o de ce nu-i face pe plac? de fapt cred că sîntem nemuritori că trăim o viață ca s-o uităm pe cea de dinainte. mîinile mele au crescut. le-am înscris la balet. de fapt e mai mult tremur dar mă mai mint și eu din cînd în cînd. ca de exemplu acum. stau într-un bar plin de sudori și strungari. ei vorbesc de unelte și mașinării de care n-am auzit niciodată. închid ochii mă întorc în trecut învăț adunarea scăderea înmulțirea împărțirea despărțirea și alte dureri de care ei nu au auzit. mă surprind că vorbesc singur și-mi e rușine. uneori cînd sînt singur e atîta tăcere încît aud pămîntul cum se învîrte. nu am nevoie alma de așa ceva. aud cum gîlgîie sîngele în mine aud cum au loc sinapsele și nu știu dacă e normală o astfel de tăcere. dacă aș putea trimite o scrisoare în timp mi-aș trimite-o mie cam pe la vremea cînd aveam șapte ani și taică-miu m-a închis în beci pentru că am greșit tema la mate. cînd a închis ușa mi-a spus că or să vină dracii să mă ia cu furca. mi-aș trimite o scrisoare pe care aș primi-o cînd stau întins pe patul de sîrmă ghemuit și cu frica că vor veni dracii. mi-aș scrie că nu există draci dumnezei îngeri sau altceva. noi sîntem în toate. hai să vorbim.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate