In acea dupa amiaza calda si insorita de martie am vazut-o cu ochii mintii pe ea,stand in mijlocul campului cu bratele desfacute ,chemand multi fluturi.Sfiosi,veneau la chemarea ei,portocalii,negri si frumosi,pana au acoperit-o complet-aterizand lent pe bratele ,pe mainile si capul ei.Era o imagine frumoasa care mi-a adus liniste in inima.In mintea mea era un moment minunat cand m-am imaginat pe mine insami chemand fluturii in acelasi fel.As fi vrut sa continue,as fi vrut sa nu se mai termine niciodata.Apoi indoielile omenesti mi s-au furisat in minte si am inceput sa cred ca totul este doar o inventie a mea,toate sentimentele si imaginile fiind doar un produs al imaginatiei mele bogate.Ma simteam fustrat in timp ce urmaream apusul de soare ce tragea cortina deasupra acestei zile.Pe cand incercam sa ma trezesc din starea de moleseala ,sub ochii mei, un fluture a aparut de nicaieri si a inceput sa danseze in fata mea.Am trsarit uimita cand s-a rotit o data in cerc in jurul palmei mele care era ridicata in aer.L-am ademenit cu vorbe dulci,laudandu-i
frumusetea ,apoi am intins mana iar el el,cuminte,a poposit pe ea.Nu m-am mai putat stapani,aripile sale negre patate in locuri cu portocaliu erau perfecte.Dar nu doream sa fie prizionerul meu,el era un semn, un semn pe care l-am cerut cu disperare in urma cu ceva timp.
Stateam de cateva zile intr-o camera alba ,proaspat vopsita,fara nicio alta culoare care sa te trezeasca din ameteala.Sunetele enervante scoase de aparatele de culoarea norilor ma scoteau din minti si imi venea sa fug din acel loc al disperarii.Ochii mei albastri nu mai sustineau valurile de perle incolore care ii apasau cand privieam medalionul,mandria mea,aruncat neglijent pe una din mesele din incaperea rece.Mi-am bagat sfioasa fata in gulerul hainei ascunzandu-mi slabiciunea fata de ceilalti.M-am uitat inainte si i-am intalnit privirea
calma,increzatoare,nu era cea mai slaba asa cum o credeam,
din contra cea mai puternica,atat de sigura pe ea...Mi-a zambit larg parca incurajandu-ma ,iar ochii ei asemenea algelor ma orbeau cu stralucirea lor.
S-a apropiat incet si m-a luat de mana,stransoarea parca oferindu-mi din energia fetei.Usa s-a deschis incet si doctorul a intrat tinand in brate o gramada de harti.Andreea a tresarit departandu-se de mine iar comportamentul ei ciudat arata ca era putin mai fericita .In schimb ,eu,nu eram atat de optimista cautand cu disperare raspunsuri in ochii celui care imi putea readuce speranta.Acesta lasa un oftat sa-i scape in timp timp ce strangea foile care au cazut pe jos cu zgomot.Rozalia s-a intors langa mine si si-a pus capul pe umarul meu.As fi vrut sa ii ridic cumva moralul dar era
mult prea tarziu chiar si pentru mine.Eram cu totii aici,Marius si Stefan au iesit sa ia o gura de aer,dar nu pacaleau pe nimeni stiam prea bine ce si ei erau coplesiti de situatie.Stateam la merginea patului celui mai bun prieten al meu si nimeni si nimic nu ma putea indeparta de acel loc.Depasisem capacitatea de a plange intrucat nu mai rostisem nici un cuvant si nu mai inchisem ochii de trei zile.Era trecut de unu noaptea si cu toii eram
extenuati si in acel moment purtam o conversatie cu mine insumi.
"Chiar trebuie sa sufere in halul asta ,cat o sa mai dureze?Nu a mai ramas nimic de facut aici,cred ca nici un pacient din lumea medicinii nu s-a bucurat pana acum de toate atentia pe care a primit-o el.Doamne ,daca esti aici,nu vrei sa-l iei acum,nu vrei sa-i curmi suferinta?Te rog,fa ca totul sa se termine."
Intr-o clipa respiratia lui s-a usurat urmata de un sunet lung si ascutit.A plecat usor,ca si cum ar fi cazut intr-un somn adanc...Ochii mei s-au umplut de lacrimi si ia-m murmurat numele ca un utim omagiu.