Anii 2000. Apare o noua rasa umana: mall-istii. Ii recunosti de departe. Cum? Sunt recurenti. Recidiveaza. In mall. Bietanii poarta blugi branduiti, mulati pe bazin incat organele lor genitale liliputane par a fi Gulliveri. Pe jumatatea superioara isi lipesc o camasa alba, descheiata meschin la primii 3 nasturi pe unde oaze de par arabic se straduiesc sa iasa la suprafata duhnind a transpiratie si virilitate. Desi parul de pe cap le e rarit vizibil de radiatiile cernobalice, sunt mereu geluitzi pana cand evidentza scalpului te ajuta sa vezi straturile asimetrice de matreata. Isi infing picioarele cioturoase in pantofi de pile , lungi, cu cioc, de muzicant. Sorbind 4 ore dintr-un cappucino machiato, isi flexeaza piciorul la un 90 de grade si vezi ca nu poarta nici sosete. Woooooh!!! Nu vreau sa fiu prin preajma la marea descaltare. Prefer partzul involuntar al unui fan KFC supraponderal imbibat in colesterol. Vad un cunoscut. Prietenul meu din cafenea ma recunoaste la randu-i si-mi spune: Mac, cabron, ce faci ? Doar stii ca nu se primesc bonuri de masa pe aici? Ha ha ha, rade in hohote becalice. Ma amuz si eu copios si-mi testez instinctual bogatia din buzunar. La bani ma refer. E ok. Astazi nu m-a facut nimeni la buzunare. Ma asez. Fentand tactic stropii de saliva lipicioasa ce-i sareau prin tirul de intrebari despre actiuni demult apuse, imi strecor privirea dupa furnici. Furnicile din musuroi. Care nu cumpara niciodata. Mallul e pentru ei parcul artificial al orasului. Dar un parc unde tre’ sa fii vazut ca sa faci parte din high society. Cunosc personaje care isi culeg din debara sacose inscriptionate cu nume de firma, isi pun in ele puloverul stralucitor de mohair de tip Letcani si defileaza mandri prin mall sa fie vazuti. Cunosc si personaje ca prietenul meu. El e autentic. Isi cumpara tzoale numai de aici. Imi amintesc de ele. Le-am vazut cum se imbratisau toate aruncate la vrac pe niste rafturi dintr-un megasiraj din Bucuresti. Numai ca astea de pe el aveau eticheta. In drum spre Iasi au devenit originale. O mana divina si iscusita de croitor si esti italian tot. In pauzele de sorbit din ceasca de la masa speculez momentul si-mi las privirea sa alunece in jur. Vad fete dulci, papusi umane ce o fac pe celebra Barbie sa se incrunte de invidie. Nordicii rataciti prin mall musca din scaunele tapitzate de dorinta cand observa frumusetea latina. Oricum n-au nicio sansa, ca sunt cavaleri expirati si suparator de chitrosi dupa cum le e genomul scandinav.
Acum trebuie sa-mi iau talpasitza, prietenul meu insista sa-mi achite berea la 0,33 si nu-l intrerup. Cum sa-l iert? Nu ca ar fi berea 9 lei, da cica nu primesc bonuri de masa. Cu zambetul in coltul gurii, ies din mall. N-am cumparat nimic. Si eu sunt mall-ist. Da’ cine e perfect….