Usi inchise. Asta a intalnit nasul meu acneic atunci cand am vrut sa intru in mass-media. Un entuziasm adolescentin si o ambitie tupacshakuriana de a rasturna lumea. Inarmat cu aceste doua arme personale rivalizam cu orice Schwarzenegger venit din viitor sa doboare resursele umane. Vazui odata , cand eram student, pe strada de vizavi, in Tudor, un operator incaruntit ca piscurile Himalayei si putin adus de spate de la lopetile luate pe cocoasha in zona Cogeasca pentru stirile despre pamant si, alaturi, o reporterita tremuranda cu decupati in picioare desi afara erau minus 10 grade. Da erau asa de decupati ca i se vedeau pana si degetele vinetii de la picioare, de i se facu mila soarelui si reaparu pe cer pe durata interviului. Am spus, wow! Tare mi-as dori sa fiu reporter. Sa prind cucoanele din high society bete la volan, sa-i dau la televizor pe profesorii tortionari care-si bat elevii cu capul de catedra pana sare creta, sa-i dau in vileag pe profesorii de sport care, salivand ca hiena pandara la aparitia antilopei, isi pipaie propriile eleve…Sa merg prin ghetouri sa instig la evadarea din mizerie prin educatie, sa militez pentru prezervative subventionate de stat, sa renuntam la folosirea lor multipla, spalare, uscare pe caloriferul de camin si refolosire. Invadat de acesti vectori morali, am vrut sa pun mana pe microfon. Pentru mine echivala cu a-l strange domnos de picior pe Dumnezeul Slujbelor. Ca tanara reporteritza cu pantofi tip shlap. Nu stiam in ce ma bag. Incepui la un studio local. M-am dus in fata directoarei statiei tv. O duduie scumpa la vedere care fuma tigari slim cu arome de betigase erotice. Mi-a promis ca ma va primi intr-o zi. Dupa ce-am vizitat-o 6 luni la rand si i-am numarat cartusele fumate, am decis sa promit ca nu vreau bani. Doar sa sterg praful pe ici, pe colo. ‘Nu vreau bani’ a fost big bang-ul carierei mele. Incepui sa fac de toate, dar colegii mi-au oferit sansa sa le fiu sofer. Cu masina mea, bineinteles. Numai la latrina nu-i duceam, he he. I-am lasat sa-si faca damblaua de veterani cabotini. Deh, pe atunci eram doar un biban cu fundu’ rosu, ca-n armata. Trebuia sa sufar, si in plus, cand trupul sufera, infloreste spiritul. Dupa cariera de sofer imbratisata cu succes si multi litri de benzina arsi pe buzunarul meu, m-am infiltrat la o emisiune rutiera ca reporter, apoi, subtil, realizator. Trecut-au luni bune ca sa-mi gasesc calea. Tot ce faceam imi aluneca usor spre ludic, reportajele rutiere derapau convergent spre tragicomedie. Pana o cunoscui pe Gruella, o fata bruna, producator media local la fel de entuziast care mi-a deschis usa catre entertainment. De aici, potopul. Am inceput sa fac camere ascunse. Un operator, un handy cam si cateva idei indraznete. O logistica precara. Dar mai precara era pregatirea mea fizica. Trebuia sa mai iau lectii de atletism., de aikido, caci in strada ai nevoie de autoaparare, nu esti in Suedia. Imi amintesc ca eram la palat, la trecerea de pietoni. Imbracati in mecanici auto, pandeam cifrele rosii ale semaforului : 40…39…38…mergeam la spatele masinilor cu o teava de esapament de la Dacia tatalui meu, impingeam in miscari elecoidale masina nefericitului si apoi fugeam dand impresia ca i-am smuls acest intestin gros al masinii, numit tehnic teava de esapament. Unii soferi s-au amuzat, altii ne-au umplut virtual frigiderul cu carne. Numai un ins, roman sadea, trandafiriu de la spirtoase, iute la manie si grabnic varsatoriu de sange, s-a napustit asupra mea si a camaradului meu de arme, Nirvanna. Am fugit amandoi ca iepurii in directii diferite. Nu am mai vazut barbat la 33 de ani ( ma refer la Nirvanna) sa alerge atat de gratios ca o balerina, de parca ca era Amstrong cand facea pasi pe luna in imponderablitate. Si cand ai o teava ruginita cu luneta gata sa te pupe la creierul mic, acolo in moalele capului, crede-ma ca pornesti cu scartait de pantof si o intreci si pe Maricica Puica. Am urlat din toata fiinta noastra “caaaaamera ascunsaaaaaaaa!!!” de ne-am scuipat plamanii pe lavaliere…Pana si-a dat seama martafoiul ca-i o gluma, luasem deja 2 extraveral si un shot de Sunrise. Au urmat zeci de camere ascunse. Sute de farse. A aparut emisiunea Savarina de weekend la Tele M. Succes instantaneu, tulburari de ritm cardiac si zambete mefistofelice. Cui nu-i place sa rada de celalalt ? Ce-i mai important e ca nu am fost cenzurat. Cenzura ieftina si nelalocul ei amputeaza spiritul ludic uman. Prin asta respect TeleM-ul. Ca m-au lasat in pace. Mi-au respectat creatia machiavellica, trebuie sa dau Cezarului ce-i al Cezarului. Fac parte din echipa de galvanizare a starii de spirit moldave si vreau sa resuscitez telespectorul anesteziat de pseudo-showurile de divertisment. Asa ca nu trebuie sa bocesti ca babutza la funeralii ca ti-am facut o farsa si nu-ti face griji daca te-am prins cu o camera ascunsa. Undeva intr-o garsoniera, intr-un weekend, cineva o sa rada in cascade de tine si asta ne absolva de tot. :}