Click aici pentru a citi prima parte

Agentul-șef Mândruțescu era extrem de prost dispus. Simțea că-i pleznește capul și balamucul ăsta era fix ce-i lipsea. Sâmbătă băuse cu Nesimțitu’ și cu Cioacă până spre dimineață, la Cercel. Fusese frumos, fetele dansaseră topless și apoi veniseră la masă. Cioacă o luase pe genunchi pe Gina și nu-și mai scotea nasul din țâțele ei, da’ prea le amestecaseră… Mândruțescu dormise două ore, borâse sănătos la trezire, apoi se îndreptase mahmur spre secție, cu gândul liniștitor că era duminică și putea să-și continue somnul în celula patru, special amenajată pentru VIP-uri. În cartierul ăsta până și borfașii se trezeau după prânz, în week-end.
Și acum, femeia asta, Alina și-nu-mai-știu-cum, îi toca încontinuu creierul cu o voce isterică de fufă răsfățată, cu o poveste de doi bani, și era tot biroul plin de lume de n-aveai loc să-ți pui o cafea… Iar vagabondul ăla de-L aduseseră puțea de-ți venea să verși. La naiba, chiar îi venea! Se scuză răstit și se năpusti spre toaletă. Vomită îndelung, mai mult fiere și nessul băut în pripă, apoi se spălă pe față cu apă rece. Se burzului la fața buhăită care-l privea din oglindă, „așa-ți trebuie dacă bei ca porcu”, apoi se întoarse spre birou, hotărât să isprăvească cu tărășenia asta cât mai repede, să aibă timp să doarmă măcar trei ore până la raport.

- Numele?
- Isus.
- Prenumele?
- Dacă Mă întrebi așa, atunci Isus e prenumele, iar numele – Hristos.
Mândruțescu mototoli nervos formularul și îl aruncă la coș.
- Auzi, băi, nu crezi că e cam riscant să faci mișto de mine?
- Þi-am răspuns la întrebări, nimic altceva.
- Buletin ai?
- Nu.
- Normal, nici nu știu de ce întreb, mormăi agentul completând pe un formular nou datele.
- Vârsta?
- 33
- Locul nașterii?
- Bethleem.
- În ce județ e asta?
- E în Cisiordania, în Asia, suflă Albert, care părea că se distrează de minune.
- Da, știam și eu, vroiam doar să văd ce spune suspectul, domnule… Vă rog să nu mai interveniți. Domiciliul?
- Grădina Raiului.
- Paștele mătii de golan, țâșni de pe scaun Mândruțescu, te pocnesc de nu te vezi dacă îți mai bați joc de mine! Ai noroc că e părintele Stalinoveanu de față…
De fapt ridicarea bruscă de pe scaun îi adusese iarăși stomacul în gât și tâmplele îi pulsau dureros. Se așeză greoi și apăsă butonul soneriei. Aproape imediat intră Sârbu, probabil că trăgea cu urechea la ușă.
- Ia-L pe nespălatul ăsta și bagă-l în celula doi.
- Cu țiganii care s-au înțepat ieri?
- Cu romii, bă, că ești în poliție! O să vedem cât de Isus o să mai fie după aia.
- Cum adică s-au înțepat? se trezi brusc curiozitatea în părintele Stalinoveanu.
- Când vor să se taie fără să se omoare, se apucă să explice plin de solicitudine Sârbu, țiganii, pardon, romii, țin șișul de lamă, aproape de vârf, așa că rănile…
- Ai plecat? îl întrerupse morocănos Mândruțescu.
- Dumnezeule, ce oameni, simt că mă ia cu leșin, se sclifosi Alina.
- Tu ai vrut la poliție, îi spuse ironic Albert.
- Da, sigur, tot eu sunt vinovată că derbedeii umblă liberi și nimeni nu face nimic! Măcar poliția ar trebui să dea dovadă de fermitate. Dumneavoastră, domnule polițist, își îndreptă ea decolteul spre agentul mahmur, sper că o să-L băgați în pușcărie pe agresorul ăla jegos.
Mândruțescu însă era imun la sâni dezgoliți, mai ales după o noapte ca cea de ieri, și în plus simțea niște pitici harnici, care-i dădeau șuturi în țeastă, din interior.
- Luați loc, doamnă, îi spuse sec. Doriți să depuneți o plângere?
- Bineînțeles că doresc! Fetița mea a fost agresată chiar în curtea…
- Perfect, îi tăie el vorba. Martori există?
- Soțul meu, arătă ea spre Albert, și părintele… Dacă e nevoie poate să depună mărturie și bodyguardul nostru, Gino. E la mașină, cu Andreea, îl sun și…
- Deocamdată e suficient. Vă rog să scrieți ce s-a întâmplat, spuse Mândruțescu în timp ce le împărțea formularele și pixurile, apoi semnați în josul paginii. Vă las cu agentul Sârbu un sfert de oră, eu am de făcut o inspecție la celule, încheie el apăsând lung pe butonul soneriei.

Mândruțescu se fripse sorbind din expresso-ul de la automat, niciodată nu avea răbdare se răcească… Înjură scurt și porni spre celule. Nu avea chef de nici o inspecție, dar nici nu vroia ca vagabondul să pățească cine știe ce în tura lui.
Ideea era doar să-l sperie un pic, să lase baltă prostiile. Probabil că Rățoi, cămătarul, îl luase deja la prelucrat. Un țigan dat dracu’, Rățoi ăsta, din te miri ce scotea șișul. Iar bărbosul era victima perfectă pentru unul ca Rățoi, care trebuie că se plictisise numai cu Teașcă în celulă. Prospăturile erau întotdeauna binevenite. Mare minune dacă nu L-a pus deja să behăie ca țapul, cu pantalonii în vine.
O să fie distractiv, zâmbi în sinea lui agentul-șef, doar dacă ar înceta blestemata asta de durere de cap…

Scena nu era în regulă deloc. Mândruțescu se frecă apăsat pe ochi, încercând să-și limpezească gândurile. Pletosul de-și zicea Isus stătea îngenuncheat în mijlocul celulei și, în fața Lui, stăteau în genunchi Rățoi și Teașcă, cu mâinile împreunate și cu bărbia lăsată în piept. Agentul aprinse lumina de control, să vadă mai bine. Lampa cu halogen învălui totul într-un alb crud. Cei trei păreau însă că nu observă nimic. Teașcă… Da! Nu i se părea, Teașcă plângea! Și păreau că spun ceva împreună. Deschise și vizeta de sticlă incasabilă, să audă ce zic.
- … vie împărăția Ta, vibră glasul adânc al lui Isus.
- Vie împărăția Ta, repetară țiganii.
- Facă-se voia Ta…
- Facă-se voia Ta, se auzi smiorcăit, Rățoi.
Se rugau! Cel mai pervers pește din Rahova și cel mai violent cămătar din Ferentari se rugau, într-o celulă, cu un neica nimeni, care nu văzuse frizerul de un an și dușul de câteva luni… Mâdruțescu ar fi vrut să răcnească câteva înjurături, să-i trezească pe toți la realitate, să oprească scena asta absurdă… Își simțea însă gura uscată iască și, cumva, simțea că-l gâtuie o emoție vecină cu spaima.
- Precum în cer, așa și pe…
Mâdruțescu închise vizeta. Ceea ce vedea ieșea din categoria improbabilului, era imposibil. Dacă ar fi povestit cuiva, ar fi fost trimis cu siguranță la re-evaluare psihologică. Nu, nu era deloc în regulă ce se petrecea cu acest Isus în celulă. Cu cât scăpa de El mai repede, cu atât mai bine.

- Ia să vedem declarațiile…
Adună formularele și le parcurse rapid. De fapt, nu-l interesau, știa ce avea de făcut.
- Nu prea corespund declarațiile dumneavoastră, spuse el, ca să se afle în treabă.
- Cum să nu corespundă, se repezi Alina. Situația e foarte clară, vagabondul s-a repezit…
- Da, doamnă, mi-ați mai povestit de trei ori, o întrerupse voit grosolan Mândruțescu. Dar preotul spune că a ieșit din biserică după pretinsa agresiune, iar soțul dumneavoastră…
Îi arătă foaia de hârtie umplută conștiincios cu o singură frază: „Nu am nimic de declarat. Nu am nimic de declarat…”
- Ticălos ce ești, se-ntoarse ea șuierând către rotofeiul ce rânjea satisfăcut, jur că o să dormi pe canapea cel puțin…
- Foarte instructiv, doamnă, dar asta deja nu mai e treaba poliției. Vă rugăm să eliberați biroul, trebuie să trec la următorul caz.
- Adică mă dai afară? se răsti ea furioasă la agentul-șef. Joi, la recepție, când mă văd cu chestorul, o să…
- Doamnă, puteți să vă vedeți și cu Primul Ministru, și cu Sfântul Petru, regulamentul Poliției Române e clar! Ați depus declarațiile, din acest moment se află în curs o anchetă, și încercarea de a influența organele competente constituie infracțiune și se pedepsește, conform…
- Bine, bine, îi făcu cu ochiul bancherul, abia stăpânindu-se să nu pufnească în râs, am înțeles ideea. Hai femeie, că-mi ajunge pentru o zi.
- Și cu agresorul cum rămâne? întrebă încăpățânată Alina.
- Vă vom ține la curent cu mersul anchetei, mârâi printre dinți polițistul. Vedeți să nu vă uitați pudriera, e în spate, pe pervaz…

Nu putea să se culce, nu încă. Mai întâi trebuia să scape de pacostea asta de pe cap. Nu putea să-i drumul vagabondului, așa, pur și simplu. Proasta aia ceruse număr de înregistrare a plângerii, și la cât e de isterică, sigur o să se intereseze de dosar. Îl trimise pe Sârbu să-l mute pe bărbos singur, la șase, și începu să răsfoiască agenda micuță, cu numerele de mobil ale celor care-i erau obligați, într-un fel sau altul.
Sârbu se întoarse să raporteze executarea ordinului. Era cam palid, și avea o privire ciudată, dar nu spuse nimic. Mai bine, ar fi trebuit să-l ia la rost, și nu avea forță pentru asta. Îl expedie.
Mda, ăsta era numele pe care-l căuta. „Să sperăm că răspunde”, gândi încrezător în timp ce tasta numărul.


Salut, coane, cum merge?
Uite, nu te țin mult, am și eu nevoie de o mână de ajutor.
Dacă pui problema așa, da, poți să consideri că o să fim chit pentru treaba cu fi-tu…
Deci… Am un tip care se crede Isus Hristos, și vreau să mi-L iei de pe cap.
Nu pot să-I dau drumul, n-are rost să-ți spun toată povestea acum, vreau să-L preiei tu în custodie.
Îi faci o evaluare psihiatrică, îl declari nebun și îl ții ascuns pentru un timp.
Dacă era după deontologie, răsfățatul ăla al tău…
Hai să nu ne-ncontrăm aiurea, îl ții o lună, două, cât să clasez cazul, apoi poți să-L trimiți pe străzi.
Asta e, dacă n-ai paturi decât la drogați, bagă-L acolo…
N-am nimic cu omu’, doar că i s-a pus pata unei figurante din Primăverii pe El…
Nu-i nevoie, îl trimit eu cu un echipaj.
Ok, merci mult. Ce doctor?
Poker nu mai joc, biliard dacă vrei.
Să trăiești, vorbim.


Sârbule, îl iei pe zdrențărosu’ ăla de se crede Isus, îl urci într-o dubă și-l duci la Spitalul 9. La camera de gardă întrebi de doctorul Urlățeanu. Vezi cum completezi procesul verbal de predare-primire. Ce te uiți ca bou’, hai, executarea!



Va urma