Ieșise din lumea lui pentru a adulmeca o altă lume. Stătea la liziera pădurii, cu blana zburlită de vântul unui noiembrie aducător de viitoare iarnă și ridicase botul umed către mirajul unei ferme situată peste fâșia de asfalt care unea, pe o altă orizontală, alte lumi. Sceptic, Lupul privea civilizația de peste drum cu aerul unui cunoscător al naturii virgine, pe deplin conștient că a interfera cu ceilalți nu putea însemna decât abandonarea principiului supremei libertăți. În spatele său, ascunsă printre copacii seculari, ferită de priviri indiscrete și refractară la tot ceea ce înseamnă intervenție umană, Lumea Pădurii aștepta tăcută reîntoarcerea animalului îndrăzneț. Vegheat de tufișuri ca de niște mâini protectoare, Lupul prelungea dureros așteptarea, își forța norocul și avansa, pas cu pas, către lumea de dincolo de drum... Vroia doar să afle mai mult despre ea, atât și nimic mai mult... Din cealaltă lume, Omul, crezându-și amenințată zona de influență, pregătise tacticos carabina și ochise îndelung. Pentru o secundă, poate, Omul și Lupul, două lumi paralele, se priviseră în ochi. Apoi... Când geamătul Lupului s-a ridicat deasupra pădurii, pâraiele vesele au vărsat lacrimi grele peste pietrele spălate de-a lungul sutelor de ani. Ramurile copacilor seculari s-au aplecat către pământ, steaguri vii în bernă, iar Lumea Pădurii a păstrat un moment de reculegere. Cu Lupul la picioare și cu o sclipire sălbatecă în ochi, Omul și-a aprins o țigară, fără să înțeleagă că dărâmase, cu un singur foc, o altă punte dintre două lumi paralele...