poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-01 | |
L-am rugat pe tata tot anul să mă ducă la Alba Iulia de întâi decembrie să văd tancurile și soldații. El mi-a zis furios să mă uit la filme cu Sergiu Nicolaescu, că acolo sunt destule tancuri și soldați și e mai interesant ca la Ziua Națională… Vara, când era în concediu, era acasă tot timpul, așa că îi spuneam în fiecare zi de Alba Iulia. Într-o dimineață m-a dus la muzeu să văd tancuri și soldați. I-am zis că eu vreau soldați adevărați din trupele antitero care să se bată și să dea cu gaze lacrimogene, nu soldați turci cu săbii și turbane și tancuri nu tunuri. Tunurile sunt niște jucării pentru copii pe lângă tancuri. Atunci și-a dat seama că nu poate să se joace cu mine așa cum vrea el, și mi-a promis că mă duce la Alba Iulia.
La Alba Iulia când am ajuns era lume multă. Am văzut mașini din toată țara: Mehedinți, Ialomița, Vaslui, Brașov, Timișoara. Le-am și numărat cât am putut. Aș fi putut să număr și mai multe dacă mă mai lăsa tata. Cele mai multe erau din București. 26. Nu era deloc așa de frig de 1 decembrie ca în cartea mea de istorie. Ne-am dus pe bulevardul din centru să vedem tancurile și soldații. Dar peste tot erau garduri de fier și era plin de lume așa că nu am găsit un loc de unde să vedem totul. Până la urmă ne-am oprit în curba de unde trebuiau să apară tancurile. Tata a zis că trebuiau să vină pe la două și că până atunci o să vorbească la tribună tot felul de oameni. Că dacă vin tancurile la început, atunci nu o să mai stea nimeni să îi asculte pe oamenii care conduc țara. Din difuzoarele de pe stâlp venea vocea unui moșneag care vorbea despre ajutorul pe care l-a dat Dumnezeu neamului românesc. Tata era foarte plictisit și citea ziarul sau se uita la gagici. L-am întrebat dacă Dumnezeu i-a ajutat pe americani mai mult decât pe români de au o țară așa mare și frumoasă cum am văzut la televizor. Tata a zis că nu, și că preoții vorbesc numai prostii. Apoi a vorbit președintele țării. L-am întrebat pe tata de ce nu vorbește și Vadim Tudor. Tata s-a mirat, că ce întrebări îi pun eu, și pe urmă a zis că nu îl lasă că el spune tot timpul că țara este pândită de mari primejdii și sperie oamenii, când colo sunt mai multe primejdii interne decât externe. Atunci mi-am imaginat un bătrînel care era România și care avea ceva la ochi și nu vedea bine, dar avea și probleme interne. Îl dureau plămânii și tușea urât de tot. În sfârșit, pe la ora 1 au venit și tancurile. Dar numai cîte una sau cîte două deodată. La curbă s-au oprit. Din primul tanc a ieșit un soldat care avea o caschetă ca în filme. Vorbea prin stație. A spus broaștei țestoase 1 că are marfă și să vină încoace. În mâna dreaptă avea o sticlă din care a băut dându-și capul pe spate, și umflându-și pieptul. Îmi aducea aminte de poza cu soldatul care sună goarna să se adune toții românii la luptă din cartea mea de istorie. Era frumos. Și chiar s-au adunat pe lângă el soldații, care începeau să apară din spatele tancurilor, și i-au cerut sticla. Tancul era verde și avea șenilele late cît un om. Mai avea și tot felul de ușițe și capace și o canistră mare de benzină în spate. Cineva de dinăuntru îi mișca în sus și în jos tunul și atunci se auzea un zumzăit foarte fain. Ce mult aș fi vrut să conduc eu tancul! L-am întrebat pe tata de ce nu pornesc odată tancurile și a zis că în orice activitate făcută de om trebuie să existe pauze. Cât mai multe și cât mai lungi, dacă este posibil. După o oră a venit un soldat cu mai multe liniuțe pe umăr și atunci soldații au ascuns sticla și s-au așezat în rând și au pornit. Erau multe tancuri și mulți soldați. Pașii lor răsunau printre blocuri. Tancurile făceau să tremure pământul. Aș fi vrut să sar peste gard și să tropăi și eu alături de soldați să execut comenzi și să strig tare. Și tata să stea și să se uite la mine de pe margine... Pe urmă au venit trupele antitero și i-au prins pe teroriști. Dar noi, de unde eram nu am văzut nimic decât niște fum și niște sirene, și am auzit împușcături. Eu am început să plâng și vroiam să mă tăvălesc un pic pe jos deși știu că nu e frumos. Adevărul este că eu plâng foarte rar, că nu mai sunt copil, dar atunci nu aveam ce face. Vroiam să văd neapărat trupele antitero în acțiune. Atunci tata a zis nervos că dacă mai plâng mă duce acasă. Și cum eu nu mai vroiam să termin, deși îmi era un pic rușine de ceilalți oameni, m-a luat de mână și m-a târât după el. Nici nu știu pe unde m-a dus că nu vedeam nimic din cauza lacrimilor dar știu că am ajuns de cealaltă parte a cetății unde erau tot felul de tarabe. Pe tarabe erau tot felul de tablouri cu Vlad Þepeș pe care scria Dracula cu litere însângerate și tricouri cu Hagi. Vânzătorii strigau tare suveniruri suveniruri. L-am întrebat pe tata de ce nu ne uităm și noi un pic la tarabe. A zis că imediat avem trenul și că astea sunt kitchuri. Nu am auzit cuvîntul ăsta niciodată. M-am gândit că trebuie să fie un fel de ciucuri. Eram supărat pe tata că nu am mai stat să vedem jurământul de credință. Ce aveam eu să povestesc la școală? Tata a văzut că sunt supărat și m-a dus la o cofetărie. După aia ne-am dus la gară. Am așteptat vreo 2 ore trenul. Tata a mințit cînd a zis că pierdem trenul. Știu că ne-ați zis că orice compunere trebuie să aibă un început, un cuprins și o încheiere, dar eu nu știu ce încheiere să scriu. Nu vreau să scriu la încheiere că a fost o zi frumoasă sau alte prostii din astea cum scrie colegul meu de bancă. O să închei cu ce a zis tata în tren chiar dacă o să mă certați la școală că nu am scris cum trebuie. Cât a ținut drumul, tata se uita pe geam și se vedea că, se gândește adânc la ceva. Așa face el de obicei când se gândește. Mai aveam cam jumătate de oră până să ajungem acasă. Atunci tata a zis că de 1 decembrie se strânge multă lume și se agită pentru România, dar că în restul anului nu îi pasă nimănui de România. Tata este un om de treabă, pentru că m-a dus anul ăsta la Alba Iulia să văd tancurile și soldații. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate