Stimată domnișoară,
Începând de astăzi, te numesc zâna mea cea bună, nu mă sfiesc să spun, pentru că de când ne cunoaștem, atât cât este posibil să se cunoască doi oameni prin corespondență, mă simt... mai altfel, nici nu știu cum să zic, mai bine dispus, nu mai fac alergie la mizeriile fiecărei zile, tonusul meu este mult mai bun și sunt mult mai îngăduitor cu toți cei din jurul meu care, dintr-un motiv sau altul, mi se părea mie că mă necăjesc și îmi făceau viața amară.
De-abia aștept să primesc gândurile dumitale, care cad ca un balsam peste rănile mele vechi și necicatrizate încă. Gânduri în care fac o adevărată infuzie de optimism și robustețe.
Parcă am o altă perspectivă a vieții, pe care înainte o vedeam încheindu-se fatalmente cu un pahar de drojdie, de care nu poți să scapi.
Copil fiind, m-am urcat într-un prepeleac, nu mai înalt de patru metri și am căpătat dintr-odată, o altă perspectivă a aceleiași lumi, dar care se vedea acum cu totul altfel. Dacă vei avea ocazie, încearcă și ai să-mi dai dreptate. Și, cu cât înălțimea este mai mare, și perspectiva este alta. Cam asta este senzația de schimbare pe care am trăit-o: un adevărat miracol pe care ți-l datorez dumitale. Nu mai sunt prizonierul nici unui fel de gânduri negre, de care nu mai ai de ce te teme la lumina zilei.
Să lăsăm deoparte boxul după care se dă în vânt lumea bună, măcar pentru faptul că datori suntem unul altuia cu o iubire frățească, în timp ce legile ringului cer să-ți lovești cât mai tare partenerul și să-l dobori la podea. Să cadă! Să cadă el, nu tu. Cine iubește cu adevărat pe aproapele său, nu va îndrăzni să-l atingă nici măcar cu un cuvânt nelalocul său. De câte ori nu s-a întâmplat să moară un boxer în ring din cauza loviturilor? Sau să rămână mutilat pe viață, tot din cauza loviturilor primite în cadrul acestui sport zis al nobilei arte? Adică să nu mai urmăm sfatul Domnului de a ne iubi unul pe celălalt ci să ne lovim cât mai zdravăn unul pe celălalt... Stimulați de recompensele bănești cât mai mari ca sminteala să fie deplină. Ura este un resentiment necunoscut la animale. Numai omul este în stare de aceste „rafinamente”: lovește, doboară, ucide din satisfacție când ai ocazie. Nici un animal nu atacă un alt animal doar pentru că este mai tare decât el. Omul însă o face!
Să nu mai vorbesc de boxul feminin care este o „capodoperă” și mai mare. Femeia care este expresia gingășiei întruchipate în ideea de mamă, soră, iubită, pusă să se bată cu altă femeie și să-și care la pumni una alteia pentru desfătarea plătitorilor de bilete. Femeia nu are forța bărbatului. A înzestrat-o Dumnezeu cu delicatețe, gingășie, feminitate, duioșie, sensibilitate. Ea are nevoie de mângâiere, de iubire și de protecția noastră. Ea este matca perpetuării speciei.
Și când mă gândesc la încurajările primitive ale galeriei ahtiate din jurul ringului, doritoare de senzații tari, doritoare să vadă arcade sparte și sângele curgând din rănile deschise:
- Lovește-o fă' la țâțe
- Lovește-o fă' la...
Îmi vine să îmi pun mâinile în cap, să închid ochii și, dacă s-ar putea, să nici nu mai știu că în zilele noastre se mai petrec astfel de lucruri oribile. Acum două mii de ani cezarii îi sileau pe oameni să se lupte cu fiarele pentru desfătarea curtezanelor.
În ceea ce privește fotbalul, nu vreau să rănesc nici o susceptibilitate dar am impresia că ăsta este unul din argumentele pe care societatea noastră modernă l-a de(s)prins din principiul roman „pâine și circ”, aplicat la vremea respectivă pentru liniștea interioară a imperiului. Energia unor mase din ce în ce mai mari de oameni, de ce să nu fie și ea călăuzită, dirijată decât să fie lăsată la voia întâmplării spre manifestări imprevizibile? Cu atât mai mult cu cât fotbalul ca „industrie” raportează și venituri din ce în ce mai mari. Da, dar trebuie să recunosc că atunci când joacă naționala vreun meci important, deschid și eu televizorul și privesc cu încântare driblingurile cu artă ale profesioniștilor care ascund mingea și execută numere de virtuozitate, spre încântarea și deliciul tribunelor.
Îmi susțin cu convingere și onestitate părerile, de la care nu aș accepta să fac rabat fără argumente bine întemeiate. Nu sunt un reformator și nici nu spun lucruri noi, deși lumea în care trăim are mare nevoie de reforme vitale pentru supraviețuire.
Toate marile puteri se declară bine intenținate și împotiva războaielor, dar acestea nu încetează să umple planeta de sânge nevinovat și de care tot aceleași mari puteri nu sunt străine. Astăzi armele nu se mai încearcă pe poligoane, ci pe viu, pe oameni! Dreptul forței a primat întotdeauna față de forța dreptului.
Cum ar trebui reinterpretată ideea de egalitate în drepturi între oameni și popoare, ca aceasta să devină cât de cât credibilă? Fură cineva un portofel în tramvai, nu are importanță că l-a găsit aproape gol, dar pentru că era recidivist primește o condamnare de trei ani. Devalizează un altul o bancă pe care o pune pe butuci și primește tot trei ani. Iar când trebuia să fie încarcerat, el se afla la câteva mii de chilometri depărtare. Ce ziceți: prejudiciile și dozarea pedepselor sunt formulate în spiritul dreptății?! Cine măsluiește cântarul dreptății? Justiția este condamnată să intre în istorie ca oarbă sau chioară?
Îmi plac filmele polițiste bune, dar nu acelea care lasă în urmă șiruri de morți gratuite și inutile. În rest sex, destrăbălare, droguri și cruzime împinsă până la extrem.
Recunosc că m-am întins mai mult decât trebuia, deși m-am străduit să evit pe cât posibil disoluția și vorbele goale.
Ce mai faci altminteri în timpul liber?
De aici, de la mine, eu te văd ca pe o floare de cais, în fiecare zi mai frumoasă și, pe care, dacă aș întinde mâna să o ating, cred că s-ar topi în mâinile mele. Pentru că noi, deși ne simțim din ce în ce mai apropiați sufletește, sunt asigur că nu ne vom întâlni niciodată.
Iar dumneata, cred că mă vezi ca un om îmbătrânit înainte de vreme, acrit, înrăit, depășit, pus permanent pe harță, într-un cuvânt generația de care nu mai are nimeni nevoie. Un fel de Robinson Crusoe, dar mai puțin reușit decât originalul.
Ce-ți mai fac florile?
Cred că ești o fire mult mai sensibilă decât vrei să pari, așa sunt toți îndrăgostiții de frumos, mai ales cei ce iubesc florile. Că pentru încântarea noastră le-a făcut Dumnezeu pe pământ.
Îți trimit cu cea mai mare plăcere, urările de bine din partea mea și a celor apropiați mie: doi câini, vreo șase pisicuțe și o găină scăpată ca prin minune din nebunia gripei aviare, drăguță foc, care vine să-mi ciugulească din palmă, știe și face de toate, mai puțin ouă. Dar ăsta este un amănunt peste care se poate trece cu ușurință. Cine garantează că eu am dat randamentul pe care eram dator să-l dau? Că mi-am atins ținta pentrucare am fost trimis pe pământ?
Și pisicuțele sunt adorabile din care doar una este puțin mai neagră ca noaptea. Am întrebat-o dacă acceptă să o vopsesc într-o culoare mai prietenoasă, dar s-a opus categoric.
Să las acum loc și pentru alte discuții, odată cu întoarcerea poștei. Vezi ce expresie învechită am folosit? Corespondența noastră se desfășoară pe calculator și nu mai are loc cu poștalionul ca pe vremea strămosilor.
Cu dragoste, Sebastian