El nu vorbește cuprins de rătăcire, El nu este decît un cuvînt revelat”( Imam al Ghazali )


CUVÎNT ÎNAINTE CÃTRE CITITORI

Autorul încredințează pe toți cei care vor parcurge această carte, că nu-și vor răni ochii plimbîndu-se cu privirea pe filele ei; cel mult se vor lăsa doborîți de plictiseală și atunci îi îndemn să încerce să o lectureze de-a îndoaselea, de la coadă la cap.Știu că nu poți înhăma la plug un bou c-un asin, pentru că arătura va fi șchioapă..În această privință îi îndemn să aleagă, fiecare ce îi place, ciugulind carnea de pe oasele peștelui și lăsînd scheletul.Și ca să nu se înece niciunul cu vreun oscior, dintr-o cuvîntare prea lungă și încîlcită, mă opresc deocamdată aici cu introducerea.

CARTEA VISELOR ( Kitab-i Rüya Gõrmek )

Culegere de vechi texte apocrife islamice, cuprinzînd sure de rit șaafic, după unii atribuite lui Muhammad Al-Mahdi, după alții hadithe și formule magice născocite de Musa Al-Khwarazmi.
Teologii sufiști o contestă, înscriind-o pe lista marilor păcate( al-kabayr ) ca o dovadă incontestabilă de vrăjitorie:”Dacă Quaranul a fost dat lui Muhammad de către îngerul Giebr,atunci sigur Șeitan i-a dictat această carte lui Al-Mahdi” (Imam Abu al-Qasim al-Qushayri)
Shaik Abu Bakr al-Shibli aruncă afurisenia asupra ei pentru că aceste hadith n-ar avea nimic de-a face cu înțelepciunea lui Dumnezeu(at-tawhid) și o enumeră printre scrierile interzise( haram )
După învățații occidentali, cartea ar putea să fie, pur și simplu o culegere de legi matematice și formule trigonometrice alcătuite de Al-Haitam și Mansur ibn Haqui. Geografii o atribuie lui Piri Reis, sub denumirea de Kitab-i Bahrye( Cartea de navigație )care după opinia lor n-ar fi putut altfel să întocmească inexplicabilele sale hărți.
Ocultișii moderni (Isaac Bonewits, Eliphas Levi ) precizează că este vorba de „Cartea lumii de dincolo”(Kitab õbür dûnya ) deoarece prin traducerea din arabă în turca osmanlîie sensul ar fi fost modificat și pretind că incantarea formulelor, citite de la cap la coadă, ca într-un text ebraic, ar putea lămuri fenomene paranormale.
Am putea încărca în samarul cămilei și alte nume, cum sunt Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd ( zis de latini Averrhoes ) sau Abu Ali al-Hussezn ibn Allah ibn Sina (Avicenna)dar drumul meu de la vis la cunoaștere este greu și nu știu dacă mă ajută prea multe bagaje. Să cobor cu picioarele pe Pămînt, căci aici se petrec întîmplările din această carte.Ibn Batutta, tot mergănd de la răsărit spre apus, aproape toți anii vieții lui, a ajuns la gîndul că poate e rotund, iar Ali ben Isa și Khalid ben Abdulmelik au îndrăznit să-i măsoare circumferința, ca pe a unui harbuz uriaș, întinzînd o sfoară de gînduri în jurul lui.
Ca să mă dumiresc ce se află sub coperta Cărții Viselor, dacă povestea ar fi ca un pepene, l-aș tăia să văd dacă-i copt miezul.


~ 1 ~

Într-o zi însorită de iulie, pe șleaul ce ducea de la cetățuia Cenadului spre mlaștinile Timișului înaintau trei drumeți.Era chiar în prima zi a lui Șaban ( 23 iulie ) din anul 948 de la Hegira , al 1560 lea după Issa și vremea secerișului e în toi Pretutindeni trec care încărcate cu grîne, spre schela Orșovei și se vădește limpede ce mănoase sunt acele cîmpii nou dobîndite, din marele vilayet al Timișorii.Cei trei călători sunt:

EVLYIA CELEBI zis și SEYAHAT (Călătorul )
Fiul unui bijutier și cămătar din mahalaua Cornului de Aur. Se născuse cam plăpînd și părinții crezuseră că o să moară devreme.Se preumbla atunci, pe ulițele din Istanbul o molimă care lovea mai ales pruncii de țîță și-l crezuseră pierdut.Un hakim persan îi tăie însă o crestătură în dreptul gîndurilor, prin care curse tot răul și îi sfătui pe părinți să-l înțarce cu sînge de cămilă amestecat cu sare.Evlyia a ales de timpuriu pana și pergamentul, în locul iataganului sau a balanței de zaraf și pentru că era ager la scris și la citit, părintele său l-a trimis la medrese vestite, unde a învățat carte multă, nu doar învățăturile Profetului. Cunoștea cel puțin 7 limbi vorbite, în afară de turcă și arabă, și așternea slovele pe hîrtie cu măiestrie de caligraf.Purta asupra lui tot timpul condeie și călimări, putînd scrie în timpul mersului pe oblîcul cămilei.
De la leacul sărat din pruncie i se trase meteahna că nu putea sta locului;avea patima călătoriilor și-i plăcea să cotrobăie prin obiceiurile altor nații.Trupul său era croit pentru a ajunge cărturar, căci rămase împuținat la trup, slăbănog și devreme cocîrjat, iar privirea îi era tulburată de la prea mult citit.Mai avea Celebi o ciudățenie, care l-a făcut vestit : era în stare să scrie cu amîndouă mîinile, atît că dreapta lui caligrafia numai în arabă, iar stînga părea croită numai pentru alfabetul latin și literele lui Kiryl și Metodiu.Prietenii îi spuneau rîzînd că mîna lui dreaptă lucrează pentru Islam, în timp ce stînga ară pe cîmpiile necredincioșilor.
Evlyia călărea o cămilă mehari, de culoare albicioasă, presărată parcă cu praf de sare, capabilă să pășească întins de la Adrianopole la Belgrad, doar cu o mînă de grăunțe.În afară de uneltele scrisului mai ducea cu el într-o colivie, un papagal alb și ori de cite ori afla numele unui rîu, al unui oraș sau chiar al unui cătun, pe unde trecea, Celebi îl rostea de atîtea ori pînă cînd pasărea îl învăța și- putea repeta oricînd.
IOAN PETROVICI
Valah din părțile Becicherecului Mare, din sangiakul Temerinului, nepot al lui Petru Petrovici,fost comite de Timiș și căpitan al Cenadului. Neamul Petrovicilor era întins și pornind de la străbunul lor era de două feluri: Petrovicii albi și cei negri.Ioan era din stirpea bălanilor, care dacă ajungeau să treacă de douăzeci de primăveri, făceau mari isprăvi în războaie și-n tot ce întreprindeau, trăind pînă la adînci bătrîneți. Totuși colinele bănățene erau pline de crucile lor, cioplite în piatră, albe și negre, deopotrivă..
Acest vlăstar de soi erat un arcaș iscusit, nimerind șoimul în zbor cu săgeata. Purta tot timpul asupra lui două săbii: una ușoară, al-Bohacen din Damasc, măiestrit împodobită și o spadă mai grea, pentru armuri, din oțel toledan. Sârbii și turcii ziceau că iscălea bine cu sînge, folosindu-le, și că-și cususe sub pielea gîtului bucățele de cremene, ca să nu poată fi descăpățînat dacă era prins.Se descurca binișor cu glagoliticele,dar se poticnea în turcește, zicînd că dinții săi nu pot rupe această lipie amară.
Petrovici călărea un armăsar negru-corb, pentru care însuși comitele Bethlem îi oferise 10000 de galbeni. Era dintr-o rasă de bidivii slabi, iuți și rezistenți la galop,iar un mîrzac îl învățase să-i crape nările și să-I amestece în grăunțe singe proaspăt de pasăre zburătoare.Mulți credeau acest cal fermecat, căci își trezea stăpînul din somn, nechezînd,și apucînd șaua cu dinții se înșeua singur.
DAUD ( DAVID ) BEN YEHUDA
Servul lui Celebi, care-l cumpărase la un tîrg de robi din Samarkand. Rău alcătuit, deși înalt de statură, parcă făcut din bucăți de la mai multe trupuri, nu părea prea de folos. Evlyia îi oferise libertatea, căci dăduse banii pe el din milă, sclavii nevînduți slujind drept ținte vii pentru arcul emirului., dar Yehuda rămăsese lîngă el să-l slujească.Prinse ușor, ca din zbor, să scrie și să citească în multe graiuri, și încetul cu încetul , învățase arta vindecărilor de tot felul, din manuscrisele lui ibn Sina.Sîrguincios și tăcut, putea trece și-o lună pînă cînd să se audă o vorbă din gura lui.Avea un ochi căprui și altul verde iar Celebi îl obișnuise să citească simultan dintr-o carte deschisă: pagina din dreapta cu ochiul drept, iar pagina din stînga cu cel stîng.Pășea pe niște tălpi uriașe, astfel că stăpînul său, zicea rîzînd că Șeitan îl va recunoaște după încălțări, cînd va încerca să se strecoare în al 9 lea cer, și-l va trage jos în Gheena.
Odată în Anatolia l-au crezut mort, pentru că bîntuia ciuma și nu se sculase din pat 3 zile și 3 nopți.Un medic frînc le-a spus, că între un evreu și un musulman, morbul ciumei e ca turnesolul, îl lovește pe cel dreptcredincios. Astfel Yehuda scăpase deocamdată de moarte, pentru că-i turnaseră cîteva măsuri de oțet în urechi și în buric.De atunci purta la el tot felul de șipuri cu ierburi și doftorii macerate în rakia sau în vin.