Preoteasa era lehuză și conform obiceiului locului, adus la cunoștința popii de babele satului, șase săptămâni oamenii trebuiau să care apă la casa preotului care n-avea puț în curte. Spre nedumerirea țăranilor, preoteasa plecase cu nou născutul la mama ei, la Ploiești, dar popa spusese că, oricum, ei pot aduce apă zilnic, ar fi păcat să se piardă obiceiul.
Astfel sătenii au prins a se conforma, mai ales că erau și superstițioși: doar nu era ca pentru niște amărâte de găleți de apă să se piardă bunătate de recoltă de prune! Și mai avea trimisul lui Dumnezeu o mândrețe de grădină (bineînțeles, întreținută tot de săteni) Pentru lucrul căreia nu mai găsise popa pricină de vreo trei săptămâni. Buruianul era pân' la genunchi, roșiile necopilite, aracii precum niște soldați beți, iar gândacii de Colorado într-o continuă orgie. Drept pentru care, în siropoasa și prea plina de adevăr predică ținută de popa Ciocan la sfârșitul liturghiei, se bătu șaua turbat la adresa acestei grădini aflată-n antiteză cu dărnicia și milostenia Domnului, dacă e să privim la o agendă atât de încarcată ca cea a deținătorului.
Începură așadar să se perinde prin curtea popii de dimineața până seara, tot felul de enoriași, dar mai ales, enoriașe pe care le selecta după criterii ciudate, mai ceva ca la Miss World. Acuma... normal că circumferința bustului e direct proporțională cu forța de muncă și cum Dumnezeu iubește pe cei muncitori tot așa și Sfinția sa iubea formele rubiconde mai degrabă decât pe cele ascuțite. Asta ținu vreo săptămână pentru că țăranii, într-un exces de zel terminară tot ce era de făcut prin curte.
Popa Ciocan înzestrat cu-o intuiție de fată mare, observase că unele enoriașe au cam tras chiulul să nu ducă la bun sfârșit cele șase săptămâni de muncă asiduă. E drept că oamenii șușoteau pe la cârciumă sau pe la magazin că popa se comportă de parcă el ar fi lehuz, dar el nu se sinchisea.
Trimisul lui Dumnezeu stătea tolănit în fotoliul său de imitație de piele când îi veni o idee năstrușnică. Privea la televizor fel de fel de videoclipuri cu băieți răi, plini de tălăngi pe la gât și belciuge prin urechi, pe mașinile cărora se fâțâiau gagici ciocolatii cu forme generoase care-i lăsau gura apă popii. Se bălăceau , se tolăneau, au!....sub motiv că spală mașina.
Fu de ajuns ca Ciocan să aplice cu sfințenie principul conform căruia ,,viața bate filmul''.
A doua zi de dimineață se remarcă prin exces de bunătate (care nu-l caracteriza) și dădu liber enoriașilor pe motiv că ,,se-arată caniculă''. Opri două fetișcane care i se păreau lui că seamănă cu cele din videoclip și trimise după încă una ca nu cumva să dea de bănuit, Doamne-Ferește!
Astfel că fetele se treziră cu câte un burete în mână și sticluța cu spumant de baie a preotesei pe care popa o subtilizase în vederea obținerii unei mari cantități de clăbuc.
- Tot ce aveți de făcut e să luați câte o găletușă și să săpuniți bine mașina, pentru asta va trebui să lăsați deoparte hainele de deasupra și să stați mai lejer...așa ca la mare, doar e și cald și-apoi e păcat de haine să le murdăriți.
Popa era îmbrăcat în niște bermude cu delfini sărind din valuri așa că fetele, fără să stea prea mult pe gânduri, rămaseră care în budigăi, care în pantalonași scurți. Popa observă strâmbând din nas smocurile de păr de pe la subțiori dar se gândi că deh! doar nu era la Hollywood să aleagă între Angelina Jolie și Sharon Stone. Așa că trase hârbul de Aro, (cu care căra porci la târg popa fiind și afacerist)în spatele casei și le spuse fetelor:
- Ei fetelor, să fim înțeleși; eu fac interiorul iar voi vă împărțiți pe dinafară, la care una din țărănci spuse:
- Ce spor am avea tată părinte cu un piculeț de muzică!
Era mai mult decât perfect, ele o cereau chiar! Popa se instală entuziast în mașină dar după câteva momente observând că treaba merge-n doru' lelii prinse a le da indicații scenice fetelor:
- Ce fel de tinere sunteți mă? parcă ați fi babe! ia să văd io la voi pasiune, zâmbete, hârjoană chiar, de ce nu? orice lucru făcut cu pasiune este plăcut acolo sus... arătă cu degetul în direcția Celui ce se presupunea că l-ar fi trimis, neavând tupeul să-i rostească numele.
Soarele ardea trupurile tinere ale fetelor, părul lor dezordonat în toiul hârjonelii precum și pulpele lor goale, sănătoase îl făcură pe popă să ignore cu desăvârșire porunca a șaptea, cea privitoare la preacurvie.
Dădu muzica la maximum și o piesă grea de-a lui Shagy ,,Oh, Carolina'' le dădu fetelor curaj care-ncepură să frece hârbul popii dar să se și joace cu clăbucul frumos mirositor. La un moment dat, popa socoti că e timpul să intre și el în joc așa că luă o găletușă din cele pentru iaurt, o umplu cu apă și-o aruncă în direcția fetelor. Ele (de la țară, deh!) îl prinseră pe popa, sau el se lăsă prins și-l trântiră pe capota mașinii, după care una dintre ele începu să-l săpunească pe picioare, mai sus, tot mai sus, când melodia se schimbă brusc:
,,sunt cu cucu gooool și mi-e rușine, sunt cu cucu gooool!''
Începură toți să râdă în hohote acoperiți de zoaiele de pe Aro, până când popa văzu că una dintre fete rămăsese înțepenită cu ochii undeva la colțul casei.
Costică Glodeanu, bătrânul profesor cu ochii bulbucați părea ca-mpietrit de ceva vreme acolo. Lângă el, Aurică clopotarul, cel c-un ochi cu albeață.
Popa Ciocan fu primul care se ridică încet întrebând:
- Oare ce vor fi vrând de dau așa, buzna?
- Eh! lasă părinte că și Glodeanu când era profesor ce ne mai înghesuia! zise râzând în hohote Marga lui Gică Brutaru.
Aurică se adresă râzând prostește lui Glodeanu:
- Dacă câinli nu s-a dat, nu?
- Hmm! acu' văd io de ce a luat popa toți bureții de baie de la magazin aseară. Io o iau din loc, spune-i tu să nu uite mâine să vină să ne sfințească parastasul. Parastasu' mamii ei de viață!