Fumul greoi al țigării se înalța ușor în aer cuprinzând aproape întreaga încăpere. Mirela, ca de obicei, după ce o culca pe micuța Nela, se cuibărea în fotoliul ei preferat din sufragerie și se apuca de pufăit din țigările sale mentolate.
De când se născuse fetița, căsnicia ei cu Bogdan păruse a se mai îmbunătății un pic însă acum când Nela avea trei ani lucrurile nu mai stăteau așa ca înainte. Bogdan fusese un tip inteligent, un om sigur pe el, ce radia de un magnetism sexual care o determinase să-l ia de bărbat. În cei cinci ani pe care îi petrecuse alături de el, acesta își arătase și părțile întunecate, fiind mai de grabă irascibil si extrem de posesiv, iar acum că decăzuse și în patima băuturii nu-l mai considera atractiv cu nimic. De multe ori se gândise că ar putea să-l părăsească dacă ar continua așa, însă niciodată nu trecuse la fapte.
Liniștea din casă fu întreruptă de sunetul tremurat al unei chei în broasca ușii. La scurt timp ușa se deschise și Mirela simți izul de Vitalis, care-i pătrunse adânc în căile respiratorii. Știu că este soțul ei, care ajunse mai târziu acasă și iar se dăduse cu multă loțiune prin păr. De fapt, nu era zi în care să nu uite să se dea cu Vitalis.
Era trecut cu mult peste miezul nopții. Bogdan era la ușă, chinuindu-se să se dezlege la șiretele de la pantofi. Acesta îndrugă ceva, mai mult mormăind, ce o făcu pe Mirela să se ridice din fotoliu. Stinse țigarea și o porni spre hol oprindu-se în tocul ușii de la sufragerie, bătând nervoasă din picior și cu privirea ațintită asupra soțului său. Rămase câteva zeci de secunde în loc, privindu-l cu părere de rău cum se chinuia să se descalțe. Nu era prima dată când ajungea în asemenea hal acasă și era sătulă de astfel de situații până peste cap.
- Iar ai băut, îi spuse ea în cele din urmă.
- Păi...hâc! Nu suntem și noi bărbați? Mai bem și noi câte un pic așa...
Mirosul de bere începu a se împrăștia ușor-ușor și ajunse și la nasul Mirelei.
- A da... sigur, văd cât de puțin ai putut să bei, mereu bei așa puțin. Miroși a băutură de la o poștă!
Vorbele soției sale îl deranjară un pic mai mult pe Bogdan, dat fiind faptul tonului prin care aceasta le pronunțase. Reuși într-un final să se descalțe și urmară câteva serii de încercare să-și agațe geaca în cuier. Își întoarse fulgerător privirea spre Mirela și îi vorbi de sus:
- Și de când mama dracu îmi ți tu mie contul la ce fac și ce nu... aaah?
- De când ai decăzut în ale băuturii și ai devenit un bețiv nesimțit, îi răspunse Mirela și vru să plece înapoi în sufragerie supărată căci o apucase și durerea de cap.
Bogdan deja începuse să fiarbă. O prinse instantaneu de încheietura mâinii stângi, o trase cu forța puțin înapoi apoi începu să o strângă ca într-un clește. Ochii Mirelei, înspăimântați, începură să lăcrimeze de durere. Niciodata nu o agresase în nici un mod pâna acuma.
- Auu... mă doareee, suspină aceasta.
- Tu să nu-mi întorci mie spatele! Mai bine te-ai duce să-mi încălzești dracului ceva de mâncare și mai lasă smiorcăielile astea, îi poruncii acesta. Apoi îi dădu drumul din strânsoare.
Mirela nu mai zise nimic și vru ca să se conformeze celor spuse, dar din camera fetiței începură să se audă plânsete. Nela se trezise din cauza gălăgiei de pe hol și își începuse trilul prelung de plâns.
Ne mai interesând-o nimic altceva se duse de grabă la fetiță și o luă în brațe legănând-o ușor.
- Șșșt... șșșt. Gata scumpa mami, gata. Ce ai pățit tu? Șșșt... nu mai plânge, hai să facem nani.
Plânsul fetiței se mai domoli un pic, aproape că ar fi încetat dacă Bogdan nu ar fi dat buzna în cameră să înceapă să facă iarași tărăboi.
- Ce ți-am spus eu ție să faci, panaramo care ești? Se rățoi Bogdan la ea.
- Da dragă, dar nu vezi că la cât alcool ai băgat în tine ai reușit s-o trezești pe Nela? Uite ce plânge sărăcuța, pentru că ești un țăran.
Pe Bogdan părea să nu-l intereseze acest lucru. Nela începu iar să bocească.
- Gata puiul mami... șșșt, nu mai plânge.
Un gând rece îi trecu prin mintea sa încețoșată de aburii alcoolului asemeni unui fulger, și își încleștă pumnii. Dinții săi scârțâiau în gură de mânie:
- Auzi făhh, dar tu că te culci cu ăia la tine la serviciu cum e? Aaah?
Mirela, la auzul acestor vorbe înlemni și văzând privirea lui Bogdan plină de furie, avu pentru un moment impresia că s-ar afla undeva în fața unui monstru gata să sară la ea oricând să o sfâșie. Ce vorbe false și dureroase putuse să scoată soțul ei din gură. Întotdeauna fusese o femeie de casă, și în viața ei nu ar fi făcut ceva pentru care lumea ar fi putut s-o considere o femeie ușoară.
- Ce crezi că nu știu? Îndrugă Bogdan și se repezi cu mâinile în părul ei.
O trase de păr ca un nemernic și o aruncă pe pat. Mirela căzu pe saltea, dar înainte își strânse fetița la piept, încercând să o protejeze mai bine, pentru a nu o lovi de marginea patului. Cu ochii plini de lacrimi se uită la soțul ei:
- Doamne sfinte... ce ai Bogdane, ai înnebunit? Ce te-a apucat? Și începu să plângă și ea alături de micuța ei Nela.
- De ce mă înșeli, făhh firai a dracu? Urlă Bogdan.
- Dar nu te ...
Nu apucă să-și termine bine fraza, că simți două mâini puternice ce o înșfăcară de gleznele picioarelor și o târâră până jos pe podea. Dădu drumul fetiței, care rămase în pat plângând în continuare, iar acum încerca să se ridice de jos. Înțelese că nu mai avea de ce să mai stea cu Bogdan, însă acesta, cu ochii lui înroșiți și îmbibați de alcool o lovi puternic cu piciorul în stomac, auzindu-se doar un mic icnet al Mirelei. Aceasta începuse să simtă că nu mai are aer să mai poată respira. Câteva picături de sudoare i se scurseră pe frunte, parcă mai alinându-i puțin din suferință. Trebuia să facă repede ceva să scape de netrebnic... se gândea să-și ia fetița și să fugă de acolo, să nu mai vadă, să nu mai audă.
Cu ochii întredeschiși, ca o felină, observă nu departe de mâna ei, fierul de călcat, ce parcă îi făcea cu ochiul ademenind-o într-un fel anume. Bogdan, după ce o lovise se dusese către fetiță, fiind acum cu spatele la Mirela. Condusă de durerea din stomac și speriată, gândindu-se că ar putea să-i facă și micuței Nela rău, Mirela apucă mânerul fierului de călcat parcă ezitând un pic și apoi îl lovi puternic pe Bogdan în spate. Acesta se prăbuși jos și rămase pe podea nemișcat. Mirela tremura toată, și dură ceva până ajunse la marginea patului s-o ia în brațe pe Nela. Fetița își încetă plânsul când se văzu cuibărită în brațele mamei sale. Se aplecă deasupra soțului, îi puse mâna la gât și observă că mai avea puls, ceea ce însemna că nu-l omorâse. Asta era bine, doar că nu avea prea mult timp la dispoziție să-și facă bagajele până când acesta se va trezi.
Împachetă în grabă, într-un geamantan micuț câteva haine ale micuței, apoi deasupra îndesă câteva țoale de-ale ei. Se duse la bucătărie și umplu o cană cu apă rece. Mâinile încă îi tremurau și vărsă pe jos câteva picături până ce ajunse înapoi în camera în care zăcea întins pe jos Bogdan. Îi răsturnă rapid apa rece pe față, după care o luă din nou pe Nela în brațe și fugi din casă cu inima bătându-i cu putere.
Ajunsă în stradă, se simți parcă mai liberă și mai împăcată, doar că era o noapte rece și stropii cristalini ai unei ploi începură să cadă din cer. Imediat senzația de siguranță o părăsi și se instală o nouă senzație a fricii, anunțând parcă o primejdie. Chinuindu-se să care geamantanul cu țoale și pe Nela, ajunse în cele din urmă la intersecție unde zări un singur taxi, ce staționa cu motorul pornit și cu muzica pornită. Ploaia, parcă era pusă pe rele, vântul începuse să-și facă simțită prezența în ciuda faptului că nu era îmbrăcată potrivit unei asemenea vremi urâte. Ciocăni de două ori în geamul de pe partea șoferului. Acesta într-un târziu îl lăsă jos și o pală de fum de țigare se ridică din mașină.
- Bună seara, spuse Mirela. Ne puteți lua și pe noi? Ne grăbim vă rog frumos.
Taximetristul îi aruncă o privire seacă și un zâmbet batjocoritor:
- Îmi pare rău, scumpă doamnă, că vă refuz, dar am deja două cliente care trebuie să apară.
- Vă pot plăti mai mult de cât face cursa... se rugă de el Mirela.
- Dacă vreți puteți merge o stradă mai sus, acolo sigur găsiți pe cineva.
Vru să închidă geamul, însă imediat își făcură apariția dintr-o scară de bloc două fete, mai mult goale decât îmbrăcate care se suiră grăbite și fără jenă în taxi. Taximetristul o și porni la drum, iar femeia rămase cu fetița ei în intersecție intrându-le apă până la piele. Un fulger lumină pentru moment noaptea întunecată, lăsând a se desluși undeva în fața lor, forma unei umbre ce se tot bălăngănea ușor când la stânga, când la dreapta. Înțelese că acea umbră trebuia să fie Bogdan, ce își revenise deja din cauza apei reci turnate cu un moment în urmă pe față. Din păcate nu era nimeni prin preajmă care ar fi putut să o ajute.
- Ahhh... nu se poate, oftă prelung Mirela iar bătăile inimii începură să i se accelereze din ce în ce mai rapid. Smulse geamantanul și o luă disperată la fugă spre următoarea stradă.
- Woaahhh... whoaaa...
- Șșșșt... gata mami lasă nu mai plânge, o să fie bine o să vezi.
Din spatele ei auzi o voce strigând:
- Făhh, nu fugii ! Stai că te prind eu...
Vocea aspră a lui Bogdan o făcu să-și mărească pașii. Începu să gândească în mintea ei la ce ar putea pății, dacă ea si fetița ar fi fost prinse din urmă de dobitocul de bărbată-su. Ajunsă pe o străduță îngustă aproape că se împiedică de o cutie goală de Coca-Cola. Zgomotul răsună în noapte ca un ecou sec. Se uită în urma sa, dar nu zării pe nimeni. Oare, unde s-o fii dus? Magazinele erau cu obloanele trase și nici urmă de cineva la ora asta pe străzi. Traversă colțul străzii și se îndreptă în mare grabă spre un taxi staționat cu farurile aprinse la câțiva metri în fața ei. De această dată, deschise portiera din spate, unde aruncă pe banchetă geamantanul, apoi se urcă cu fetița în față și spuse șoferului aproape disperată:
- În cartierul Berceni, vă rog. Cât mai repede posibil... repede-repede.
- Am înțeles doamnă, vom ajunge acolo cât ați clipi din ochi.
Roțile taxiului scârțâiră sub asfaltul ud și o porni în trombă spre destinația dorită de Mirela. Oftă în sinea ei, ușurată că reușise să scape cu bine și apoi își sărută fetița. Nu îndrăzni să arunce nici o privire înapoi, simțind parcă acolo undeva în întuneric prezența lui Bogdan.
Din marginea străzii goale, acesta privea furios cum luminile taxiului galben încep să se piardă în depărtare, înjurând de mama focului. Trebuia să se răzbune într-un fel și își dorea o răzbunare al dracului de mult.