-Nnu mai fac!!Nu mai da, promit să nu mai faaaac!
-Să te creadă mă-ta! Furi mâncarea, huh? Curvă ca mă-ta aia de te-a lăsat a nimănui! Să te creadă mă-ta, auzi? Na de-aici!
Stropii cădeau pe obrajii feciorelnici fără opreliște. Era a doua bătaie a zilei, nicidecum ultima. De data asta îndrăznise să atingă cu lingurița și gălbenușul oului la care trebuia să mănânce doar capacul...
................................
În acea noapte am fugit! Þin minte că mergeam desculță, cu hainele peticite atârnând pe corpul osos, nici nu țin minte când și cum a claxonat...Mă gândeam la cartea pe care nu o putusem lua. Parcă o citeam mergând, revedeam încrengătura ideilor în ritmul pașilor, încercam să înțeleg, dar cine se poate gândi la Freud când ninge? Claxonul a căzut ca o grindină. Tremuram.
-Cât?
-Cât, ce?
-Ora?
-Ce oră?..N-am ceas...
A încercat să pună mâna pe mine...era gras, bărbos, urât. Am început să țip, devenind isterică. Realizând că-s pe șoseaua de centură, că aveam 15 ani neâmpliniți, că la ora aia înaintată...Ce vrei, m-am panicat!Þin minte doar vorbele calde, privirile sigure de sub ochelarii cu ramă metalică, căldura mâinilor sale ridicându-mă din iarba uda...
...............
-Ioane, ne facem de râs! Deja lumea vorbește Ioane, cât crezi că pot suporta batjocura? Pe sor-ta cu ce s-o aducem? Ne-a lăsat pacostea pe cap și a dat ortu' în străinătățuri...Þi-a trimis ceva? Numai vorbe Ioane, m-am săturat! Ori ea, ori eu, așa să știi!
-No, dar stai măi muiere, cum să-mi trimită ceva, abia plecase de o lună...
-Nu mă-nteresează Ioane, asta-i treaba ta, familia ta, te descurci! Am vorbit cu Nae, ne dă 5 mii pe fată! Trei îi dăm s-o aducem pe sor-ta și mai rămânem cu ceva...
-Cum să dau copila? Ea ce vină are?
-Las' Ioane, că mă dai pe mine...mă dai dracului! Păi o duce la muncă, în croitorie, îți dai seama,noroc? Se căpătuiește și ea...numai tu stai ca vita! O-nvăța meserie, mi-a zis! Și o duce să lucre afară, că-i tânără ...Cinci mii Ioane, ăștia bani!
-Da' fata unde-i? S-o 'ntrebăm...
-Ce s-o-ntrebi? Ești bărbat sau ce cârpă ești? Mâine vine după ea, nici de haine n-are nevoie. Îi dă el tot...Las' că vorbești tu cu el, dar să nu scazi la bani, auzi? Că te ia mama dracului...
.............
M-am trezit dimineata într-un pat adevărat! Sub o pătură adevărată, pe o pernă adevărată. Crezând că visez, m-am ciupit tare de brațul drept. "o fi venit mama", gândii, apoi ca un cutremur am revenit la realitate: mama murise!
Într-un târziu ușa s-a deschis fără zgomot. Am văzut mai întai poalele capotului înflorat. Apoi, aruncând o privire prin deschizătură, femeia intră sigură pe rolul care avea să-l poarte. S-a așezat la căpătâiul patului privindu-mă deschis, direct în irișii ânfricoșati:
-Eu sunt Alina, bună dimineața!
A întins mâna cu degete îngrijite, am atins-o în treacăt, după care și-a așezat o șuviță pe fruntea albă. Avea mișcări energice, studiate parcă...Atunci a intrat el. I-am recunoscut ochii de sub lentilele groase, înainte de a-mi aduce aminte. Tâșnind în vârful patului m-am trezit cu mâna doamnei pe umărul drept.
-Nu te speria, el e soțul meu. Te-a adus să ai grijă de mine...Știi, eu sunt bolnavă.
El statea în prag, rânjind satisfăcut.


Partea a doua

La prima vizită, a doua zi după internare, am găsit-o plângând. N-am să uit niciodată strălucirea din ochii ei, seninătatea cu care m-a primit. Ceva s-a prăbușit în mine, ceva s-a rupt, îmi venea să izbucnesc în hohote! M-am trezit zâmbind ca o tâmpită, un zâmbet de circumstanță, ca la teatru. Nu-mi venea să cred! Bucuria cu care m-a așezat pe patul unde-și suporta sentința, felul în care mi-a acaparat mâinile în mâinile ei, agitația care a cuprins-o, îndatorirea de a fi o gazdă perfectă singurei ființe recunoscute dintr-un trecut zbuciumat....NU, nu pot uita! Așa cum nu pot uita țeava fumegândă murdarită de sângele soțului.
.......................

Eram în bucătărie, sorbind din cafeaua fierbinte, vorbind cu Alina despre feluritele interpretări ale teoriilor lui Robespiere. Și mai ales despre complotul Adunării împotriva acestuia, când, cu o deosebită nonșalanță, soțul și-a așezat mâna pe piciorul meu. Era prima dată când făcea asta...Privirile galeșe, prinsul de mână, mi se păreau copilarii... Asta era ceva grav. Þin minte că m-am înroșit până-n vârful urechilor, neștiind ce să fac. Dacă atunci aș fi deschis gura...

M-am trezit. Am încercat să țip, dar mâna mi-a acoperit gura aproape imediat. Cealaltă scotocea îndepărtându-mi chiloții, greutatea corpului străin era insuportabilă. Am început să mă zvârcolesc, să dau, să împing....
- Apoi stai cuminte, că doar nu te...Uite-așa!
Se-mpinse, iar durerea îmi cauza fulgere peste pleoapele lăsate. Știu doar că plângeam, că plângeam fără să pot face ceva...Apoi am deschis ochii, iar în semiîntuneric am văzut strălucirea lentilelor. Atât. Am leșinat...
Nu i-am spus, Alina mă privea ciudat. Dintr-o dată nu mai citeam ,nu mai discutam...Iar ea credea că e vina ei! Îmi interzisese să-i spun doamnă din prima zi, mă trata ca pe o soră mai mică. Cum să-i spun? Ce demon poate face o asemenea mărturisire, în fașa unei femei bolnave de nervi?
Trecuseră câteva luni de "vizite nocturne". Se împlineau în acea seară, 4 ani de locuit în "familie". Individul a apărut spre seară, deja amețit, cu chef de sărbătorire. M-a prins în bucătărie, încercând să mă așeze pe genunchii tremurând, când Alina a intrat pe neașteptate...Nu a văzut-o, era ocupat cu sânii mei...
................................
-De când durează?
-Ce?
-Știi foarte bine ce, vreau doar sinceritate!
-(roșind) nu știu la ce vă referiți...
pleosc! Palma a căzut sec pe obrazul meu, iar ea, cuprinzându-mă în brațe:
-Alina, eu sunt Alina, nu dumneavoastră...Ce ți-a făcut? Când? De ce n-ai zis nimic?
-Mi-a fost rușine...
-Stai aici!
......................
A treia zi, după vizita mea, s-a spânzurat cu cordonul halatului.

Partea a treia

-Bună seara, aș dori să vorbesc cu domnul Ion...
-Ion zici? A murit amu 6 luni, da' cine-l caută?
-Vin din partea nepoatei dumneavoastră, aș dori, dacă se poate, să vă întreb câteva lucruri...
-No intră, că nu-i bai...șezi, Uite colo, lângă sobă, că te văd domn! No, amu care-i baiu'? S-a gândit pri'cipesa că mai sunt? I s-o făcut milă de mine? Trei scrisori i-am trimis...da'poi dacă s-o văzut cu traista plină..Ar pute să m-ajute, că poate, dar omului care-i faci bine...Și cât bine nu i-am facut! Am ținut-o, am îmbrăcat-o, am hrănit-o, iar recompensa? Mă lăsă să mă duc la azil...Halal nepoată! Da' toți uită de unde pleacă...Curvă, ce să-i faci...dă-o dracu'! Măcar de-o pâine, tot ar fi ceva....
...........................
-Bună seara, doamna Lenuța?
-Bună seara, eu. Vă pot fi de folos?
-Am înțeles că ați cunoscut-o pe......... cât ați lucrat la familia.... Îmi puteți povesti despre ea?
-Ce să vă spun...vă fac o cafea? O dulceață? E de trandafiri, de la mine din grădină...Sau poate niște pișcoturi, știți, am copt ieri...
-Mulțumesc, sunteți foarte amabilă, dar să revenim la subiect, dacă nu vă deranjează!
-O știu pe fătucă...a stat până la sfârșit! Ce să zic, fată deșteptă, citea mult, vorbea mult cu Doamna, deh...Mai avea și Dânsa cu cine se lua. Păcat că s-a-ncurcat cu Domnu', sau Domnu' s-a-ncurcat cu ea. Nu știu exact, dar gura târgului mult adevăr grăiește...Apoi era cam slabă, nu mânca decat un fel la masă, și ăla pe fugite, în schimb se-ncuia în cameră și citea! Aveau Stăpânii o bibliotecă...numai cărți cartonate! Cred că le-a citit pe toate! Păcat că nu mânca...
.............................
De ce nu mi-ai spus? Crezi că nu te lăsam să întrebi? Hei, întelege, trecutul e al fiecăruia, eu m-am dăruit ție! Și consideră că dacă nu era încercarea de târguială a mătușii mele, nu te-aș fi cunoscut niciodată!