poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-09 | |
Zilele de noiembrie sunt aproape întotdeauna,reci ,ploioase și mai ales triste,îți dau o stare proastă,și nu îți dorești să ieși din casă,pentru nimic în lume...Dar dacă trebuie o faci.Așa am făcut în dimineața acea de noiembrie ce stătea sub asediul ploii și al melancoliei, când numai priveliștea pe geam te făcea să te zgribulești.Mi-am luat sacoșa și am plecat în piață,de nevoie nu de plăcere.Aveam să aflu pe pielea mea că nebănuite sunt căile Domnului cum se spune.După acel periplu prin piață,o mașină era cât pe ce să dea peste mine.Tocmai vroiam să traversez și eu o stradă,în fugă,și domnul șofer s-a hotărât s-o pornească și el din loc parcă fusese gând la gând cu mine...Era o stradă fără semafor dar cu o mulțime de gură cască ce mereu se găsesc să comenteze în situații de genul ăsta.În clipa în care mașina se apropia vertiginos de mine, o mână puternică m-a tras și m-a aruncat pe trotuar.Eu nu am apucat să văd decăt o figură cu păr blond și ochii albaștrii ce s-a făcut imediat nevăzută.Cum era normal toți curioșii s-au adunat în jurul meu, ca la circ, mulțimea compusă din pensionarii ce nu prea au ce face pe acasă,mari amatori de senzații tari.
-Ce noroc!, mă blagoslovea o bătrână cu bască maro pusă strâmb și ochelarii prăfuiți,iar eu m-am și grăbit să plec spre a nu fi subiect de discuții. în urmă îi auzeam clar cum se întrebau cine a fost misteriosul salvator ce s-a dat așa de repede la fund. Mergeam repede fiindcă vroiam să dispar cât mai rapid din peisaj,și am băgat târziu de seamă că aveam un însoțitor. Cănd l-am privit am știut clar că el m-a salvat din fața mașinii. -Dumneata! am spus cu mirare,în timp ce mă privea cu ochii aceia neasemuiti de albaștri. -Nici nu am apucat s-ă îți mulțumesc ,ai dispărut atât de repede! -Nu trebuie, deschise gura pentru prima dată, iar vocea îi era deosebit de calmă și mângâietoare. -Dar,ți-ai riscat viața pentru mine, am avut noroc, se întâmpla un lucru îngrozitor, dacă nu erai acolo. -Asta fac eu! spuse calm. -Dar de ce...am vrut să știu și m-a oprit cu un gest. -Pentru că eu sunt îngerul tău , eu trebuie să am grijă de tine, cu asta mă ocup! Spusese asta senin și clar ,dar cum era normal nu l-am crezut,ba chiar l-am privit cu neîncredere. -Te uiți la mine de parcă aș fi picat din cer...chiar de acolo sunt, tu și familia ta îmi sunteți dați în grijă mie,ăsta e jobul meu cum s-ar spune! -Un înger,am rostit cu îndoială,și l-am privit mai bine. Avea față de înger, părul lung blond și creț, ochii curați asemănatori cu cerul lunii mai,o expresie de bunătate pe întreg chipul și răspândea un aer de liniște ... Dar restul,era atât de uman,purta o geacă de blugi dacă vă închipuiți... -Un înger cu geacă de blugi, mi-am rostit gândurile cu voce tare. -Doar nu vroiai să apar în alb cu liră în brațe, zâmbi trist. -îngerii au aripi,nu poartă haine moderne, i-am adus aminte. -Le-am lăsat acasă, veni răspunsul prompt, tocmai îmi făceam rondul,când tu ai traversat în fugă ,fără să te asiguri.Își strânse mai bine haina pe trupul firav căci începuse să plouă cu adevărat. -Această poveste pare incredibilă, spui că ești îngerul meu dar am avut o mulțime de probleme în ultimul timp. -Știu, admise cu ochii tremurători, am fost mereu lângă tine,dar unele din problemele tale nu țin de mine...De ce mă privești așa ,ciudat? Normal că îl priveam fiindcă în timp ce părul meu era murat tot, al lui continua să strălucească ,era intact, nici o picătură de ploaie nu îl atingea. -A, părul, surăse, nu trebuie să te miri, e normal în cazul meu.Continuam să îl privesc căutând o explicație. -Să știi, că ar trebui să plec, dealtfel nu prea avem voie să ne arătăm.Am vrut totuși să o fac spre a vedea că ,în ciuda neîncrederii tale eu exist si am grijă de tine.Sper ca ai înțeles ceva din toate astea.Cerul se înseninase un pic iar eu am indrăznit să îl invit la un ceai. Dsr m-a refuzat politicos. -Am foarte multă treabă,nu vreau să risc ,fiindcă pot fi și eu sancționat.Se uita pe cer ,căuta parcă ceva... -Am să te mai vizitez, în vis ,și nu uita că sunt mereu lângă tine mai spuse, apoi plecă fara să mai apuc să îmi iau la revedere,iar în secunda următoare parcă intrase în pămănt,sau în cer nu știu...Dar nu l-am mai văzut niciodată de atunci.Eu încă îl aștept, am o mulțime de întrebări să îi pun,deși au trecut de atunci prea mulți ani,deși sunt cu ochii în toate părțile cănd traversez,cred că a fost singura dată când un unui înger, i s-a dat voie să se arate unui muritor.Eu sper și astăzi că nu a fost sancționat. Silvia 9 septembrie 2008 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate