10 iunie 2008

Imponderabilul senzațional



A fost odată ca niciodată …
Pe vremea când Întunecații cuceriseră Puterea trăia la marginea lumii, în Pădurea Gerinilor, o femeie aprigă și totodată blândă, luptătoare înăscută dar iubitoare de liniște și pace. Bărbatu-său murise cu mulți ani în urmă și toată nădejdea pentru un ajutor la bătrânețe și-o punea în băiatul ei, Nică.
Era un flăcău viteaz și cânta la fluier, nai și frunză ca nimeni altul.
Faima însă a cunoscut-o doar după ce s-a întâlnit cu ursul ! Avea pe atunci 17 ani … și povestea lui a făcut ocolul pădurii și al munților.
Ursul venise în ograda lor atras de mica stupină și dacă băiatul nu-l vedea, praful se alegea de buduroaiele cu albine.
Ce-o fi fost în mintea lui e complicat de povestit … A alergat în bucătărie, a luat cuțitul pe care îl folosea să înjunghie porcul la Crăciun, și-a sărit drept în spatele lui moș Martin!
Surpriza lighioanei o fi fost la fel de mare ca a lui Nică ! Sălbăticiunea tocmai se desfăta cu un fagure de miere și era atentă la norul de albine care îi da târcoale, când a fost înțepat cu ditamai cuțutoiul. S-a ridicat în două picioare și-a “urlat” de durere..Apoi a luat-o la fugă prin pădure. Băietul se ținea bine, strângea picioarele și-l cresta fără preget …
S-a întors acasă după miezul nopții, purta la gât un talisman, urechea ursului!.
Mamă-sa, mândră de fiul ei, îl sfătuia, fii cu băgare de seamă, uneori cel mai mare pericol vine din … iarbă.
N-a prea luat în seamă vorbele mamei. Cam la un an de la întâmplarea cu ursul, era prin iunie când înflorește teiul, Nică, îmbătat de parfumul pădurii și al nectarului adus de albine a simțit o pișcătură.
"Vreo furnică", a zis el. S-a scărpinat puțin și-a uitat.
Seara, în timp ce mânca lapte cu mămăligă caldă, brusc a lăsat lingura jos și-a-nceput să se scarpine.
-Ce-ai pățit măi copile de te freci atâta … ?
-Mamă, … mi-a crescut un neg, aici sus la picior și mă mănâncăăăă …
-Să văd, i-a zis bătrâna.
Deși se cam codea, băiatul a lăsat rușinea de o parte și-a desfăcut toate cele -
-Uite, a zis el.
-Doamne, a exclamat femeia, e ditamai căpușa, ai luat-o din iarbă ! Trebuie scoasă imediat.
A frecat locul cu boia, cu sare, apoi a înfipt mâna și-a tras de insectă până a rupt-o. Îi rămăsese capul în pulpa băiatului ! După o vreme locul a copt și numai când a spart buba a scăpat de infecție…
De-atunci a prins băiatul spaima de căpușe! .
-Sunt și ele ființe ale lui Dumnezeu îi spunea mamă-sa. Au fost lăsate pe pământ să înțelegem noi oamenii că nu e pe placul Domnului viața de căpușă …
Au trecut anii, Nică s-a însurat, a luat o pădureancă asemenea lui, au avut copii și-a ajuns omul la bătrânețe. Locuia tot în Pădurea Gerinilor și avea chiar și televizor …
Într-o seară când a deschis aparatul, a rămas cu gura căscată. Crainica anunța cu o voce gravă, plină de compasiune că la celălalt capăt al pământului s-a produs o catastrofă ! "A murit o căpușă …Era o vietate genială! Lumea este deodată mult mai pustie", a spus frumoasa cu nodul în gât …
Nică a înghețat … A închis televizorul și a ieșit în grădină. S-a așezat pe buturuga din stupină și și-a prins capul între palme. O buburuză a aterizat pe umărul său. A urcat pe gât, cap, apoi și-a luat zborul spre nori. După un timp bătrânul a început să plângă !
Iartă-mă Doamne pentru toate gândurile negre pe care le-am avut, a murmurat el.


….