Părăsesc Patriarhia Ortodoxă Română, unde ușile erau închise pentru renovare. Gânduri nerostite îmi îndreptară pașii spre Biserica Sfântul Spiridon cel Nou, dar nici aici nu slujea la Sfânta Liturghie P.S. Episcop, Părintele Varsanufie. Fără grabă mai fac câțiva pași și urc la Mânăstirea Radu Vodă. Pacea sufletului începu să-mi cuprindă zâmbetul, încrederea că speranța clipei îmi va atinge fruntea trudită și ostenită, îmi aduseră puțina liniște sufletească de care aveam, acum, atâta nevoie. Tot urcând, ochii îmi alunecau besmetici printre petalele florilor din grădina Mânăstirii. Mai aproape de ușa Bisericii, printre flori, rămași în ascultare, sub taina iubirii de Hristos, întâlnesc și mulți frați binecredincioși creștini, stând cu fruntea înclinată Celui ce de ani lumină, tot coboară prin imaginea Icoanei, la întâlnirea Zilelor de Odihnă. Așteptau tăcuți și cuminți, cu încrederea că "El" nu i-a uitat, și că va fi pururea cu ei, așa cum le-a promis, până la sfârșitul veacurilor.
Privirea îmi cade adânc peste aceste suflete necunoscute care ardeau ca niște candele vii, radiind lumină în jur. Amprenta mâinilor, lăsau pe chipurile lor "Semnul" tainic, divin, al Crucii lui Hristos. Privesc lung, cum picătura de lumină din palmele lor fierbinți, împletită cu o lacrimă tot atât de fierbinte, plutește în taină spre "Divinitate", pe calea iubirii, ajungând spre aducere aminte la cei dragi ai lor plecați dintre ei. Aprind și eu o lumânare. Simt și sufletul meu împletindu-se armonios ca flacăra cu ceara, ca "Lumina cu iubirea", în rotundă mișcare, urcând spre culmile Universului. Aud cum triluri măiestre, și ele unite cu "Cuvântul din Lege, cheamă pământul tot spre Înalt. Trăind aievea în măsura secundelor trecute, ca-ntr-un ocean de gânduri, toată liniștea se tulbură deodată. Fără de veste, un glas îmi alungă bucuria sufletului, un fior adânc îmi cuprinse pe dată inima:
- Pocăiți-vă!... Voi nu vedeți că vine Împărăția Cerurilor? O vai vouă!!!...Ieri am vorbit cu Apostolul Pavel. A venit pe la mine, Pavel e fratele meu!... Era cu el și Iosif și Toma și Natanael.
Intorc fără să vreau privirea. Un chip gingaș de tânără femeie, îmbrăcată în alb, într-o rochie de mireasă, cu un voal alb pe cap, trecu pe lângă mine ca o umbră de lumină. Flutura pe deasupra capului ei, în mâna dreaptă, Dumnezeieștile Scripturi. Fiorul curge ca un fluviu și mai adânc, parcă prin toate venele corpului meu. Mintea îmi pleacă în ecouri străbatând ca o scânteie prin trecuturi. Oare...un Sfânt Ioan Botezătorul să renască iar din vremi străbune?! Glasul lui să reînvie ca un sunet cristalin din vremi amare?! Numai el umbla pe coline strigând, vestind marile evenimente despre Salvatorul Mesia. Oare?...mă tot întrebam. Privind atentă, văzui că nu era el. Nu era "Înaintemergătorul"! Era ea... Cine era ea?... Ea, cea cu mintea depășită de realitățile noastre. Era ea cea cu mintea plină de sensuri goale, seci cuvinte furate de sub copitele năstrușnicei herghelii de cai albi din ciudatele ei vise, din noapțile întunecate.
Păstrai cuvintele din secundele trecute, recunoscându-le ca pe o pasiune, un ideal măreț care ducea tot către același țel, urcând tot pe muntele Golgotei. Mă întorc, alerg cu pașii grăbiți s-o prind din urmă. Rușinată o prind de mână și o rog să-mi acorde câteva secunde.
- Cum te cheamă? o întreb eu cu emoții în glas. Ea îmi răspunde cu un zâmbet cuceritor.
- Pe nașa mea o chema Ana! și tăcu.
- Și pe tine... tot Ana?
- Da... tot Ana! răspunse ea timidă, dar cu ușa inimii deschisă a ne împărtăși cu bucurie sincerele sentimente. Pe tine cum te cheamă?
- Elisabeta, mă cheamă.
- Da?... Știi pe cine mai chema așa?
- Nu, nu știu! am răspuns eu cu o prefăcătorie în glas.
- Tot Elisabeta o chema pe mama lui Ioan Botezătorul, și el e fratele meu!...
- Ce frumos, ai mulți frați tu, mă copleșești cu toate rudele tale. Și... mă bucur nespus că port numele mamei unuia dintre cei mai mari frați ai tăi. Tot așa o chema și pe nașa mea de botez, Elisabeta. Preotul de la Biserica ce poartă hramul Sfântului Andrei din Ploiești, mi-a spus că Elisabeta în grecește se traduce, Odihna Domnului.
- Il cunoști pe Apostolul Andrei? mă întrerupse ea.
- Da, din auzite, și din Icoana Sfântului. Tu... îl cunoști personal?
- Da, el m-a ajutat să-mi dea Ceaușeasca, locuința unde stau acum.
- Ooo! Ce relații adânci! m-am minunat eu. Știi că-mi ești dragă? Uite, eu cred că tu ești vrednica lui Iisus! Ce porți acolo sus în mâna de deasupra capului?
- E Sfânta Scriptură, mi-a dat-o Părintele meu, Preotul...
- Uite, vreau să-ți dăruiesc și eu o carte. Þine-o lângă Biblia ta. Aici e tot cuvântul Domnului Iisus. E la fel de importantă ca și cartea pe care o ții tu în mână, cu excepția câtorva pagini. Te îndemn s-o citești cu multa atentie de la pagina 130 până la sfârșit. Dacă ar fi să editez alta aș începe prima pagină de la acest număr: "E zi de vară, o după amiază plăcută"...
- De ce să scoți aceste pagini?
- De ce!?... Ești înțeleaptă...Uite Ana, unele persoane n-au timp prea mult pentru Dumnezeu, se grăbesc numai spre înmulțirea talantului pământesc. Peste România noastră chiar dacă va ploua cu galbeni, noi ar trebui să nu ne aplecăm să-i adunăm, deoarece avem o bogăție mult mai mare. Pe Acela ce plouă cu galbeni și cu belșug de bunătăti peste toți locuitorii pământului. Unii cititori ai mei nu înțeleg, se poticnesc la această pagină 130 și abandonează cartea exact unde este important. Chiar acum cu ceva timp în urmă, Editura Sophia a încercat să-mi explice cum că, nu poate scoate altă ediție să poată fi distribuită în toată țara, deoarece nu au voie să editeze romane religioase. Dar, aceasta e "Lucrarea Divinității". Și... așa am primit filele de jurnal cu viața celor doi. Viața lor e drept model de trăirea simplă, modestă a unei familii de români. Sunt ființe păcătoase ca noi toți din acest popor. Dumnezeu face această lucrare tocmai, ca nimeni să nu deznădăjduiască în mântuirea sufletului său. O ridică până la treapta cea mai înaltă a virtuților, unde să-L vadă și să audă glas din gura lui Dumnezeu. Scopul Lui este de a ridica un popor drept model înaintea tuturor popoarelor lumii. Nici ele să nu deznădăjduiască, ci să caute "calea" cea dreaptă spre "Ușa" de intrare în Împărăția Sa... Lasă Ana, e prea complicat pentru tine. Această Cruce va trebui purtată pe umeri de oamenii competenți. Nu trebuie să-ți mâhnesc ție sufletul.
- Ba da, vreau cartea Elisabeta, promit că n-am să mă mai despart de ea.
- Uite Ana, cu un mic efort ai putea deveni o persoană foarte înțeleaptă, păcat că nu suntem mai aproape una de alta.
Din nou mă pierdui în oceanul meu de gânduri, vorbind ca pentru mine: "Mai bine de tine Ana, rămâi în locul în care te afli, poate... dacă erai și tu o fudulă, nici nu ne-am fi vorbit acum. Rămâi lângă frații tăi, Apostolii Domnului. Rămâi cu Sfânta Scriptură ridicată de brațul tău sus, tot mai sus, pe deasupra capetelor tuturor. Rămâi pe buzele tale cu versetele Marelui Prooroc: "Pocăiți-vă că vine Impărăția Cerurilor".Tu ești vrednica Ana, Tu ești adevărata "Ama" care-și pune sufletul pentru frați, să nu piară ei la cumplita Zi a Judecății. Þie ți-a dat Bunul Dumnezeu "mila" ca să porți de grijă celor căzuți în păcatul pierzării. Mi-ai dat o lecție dură. Și cu glas tare, cu sentimentul că iubirea e legătura de dragoste divină, care ne unește pe toți în eterna fericire veșnică, întind mâna cu "Darul" lui Dumnezeu, explicându-i:
- Ana, primește această carte de la mine, nu contează de cine e scrisă. Autorul ei, nu are nici o valoare. Important este ce transmite cartea, "Mesajul lui Dumnezeu". Primește-o și dă-i cinste, e urmarea vedeniei de la Daniel:
"Daniel, am venit să-ți fac cunoscut ce se va întâmpla poporului tău la sfârșitul zilelor: că mai este o vedenie pentru zilele cele din urmă". (Daniel 10; 14).
- Ce înseamnă, Ieșiți din ea?... De unde să ieșim?mă întrebă nedumerită Ana.
- Vezi că nu ești înțeleaptă!!! Înseamnă, că... trebuie să deschizi cartea și pe prima pagină găsești răspunsul. Eu o să ți-l dau mai detaliat ca să înțelegi mai bine:

"Vestea căderii Babilonului.
Poporul să iasă din cetate!
Cei care se întristează și cei care se bucură de căderea ei.
După acestea, am văzut un alt înger având putere mare, și pământul s-a luminat de slava lui. Și a strigat cu glas puternic și a zis: A căzut Babilonul cel mare și a ajuns locaș demonilor...
Și am auzit un alt glas din cer, zicând: "Ieșiți din ea poporul meu!", ca să nu vă faceți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți de pedepsele sortite ei.
Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer și Dumnezeu Și-a adus aminte de nedreptățile ei"...
Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte și tânguire și foamete și focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce judecă". (Apoc. cap. 19)
Nu știu cât de mult a înțeles Ana din aceste versete neliniștea și frământările sufletești ale omenirii, cert este că mi-a promis solemn că nu le va mai despărți, de acum, una de alta, pe cele două cărți. M-a îmbrățișat, m-a sărutat pe amândoi obrajii și nu voia să se mai despartă de mine cu niciun preț. Dorința oarbă de iubire o chinuia foarte mult, cum să-mi facă ea cunoștință cu mult iubiții ei frați, Apostolii Domnului?
Ne-am despărțit cu profunde regrete, dar cu nădejdea vie că în curând ne vom reîntâlni pe aleea peluzelor de flori urcând spre Cetatea Ierusalimului de Sus la "Nunta Mirelui nostru Ceresc".
"Și mi-a zis: Scrie: Fericiți cei chemați la cina nunții Mielului ! Și mi-a zis: Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu." (Apoc. 19; 9).

Fragment din viitorul volum intitulat "Ieșiți din ea, poporul meu!