Mi-am continuat treaba fără să mai aștept nimic în schimb, fără să pun întrebări și fără să mai iau în seamă micile fenomene ce se petreceau în casa de pe plajă. Nu am mai intrat în nicio cameră după ce am curățat-o, dar în schimb am revenit în salon ori de câte ori am avut ocazia. Statuia aceea era tot acolo unde o pusesem, dar cu cât timpul trecea, mi se părea că prinde contur. Parcă acum avea ochi, nas și buze. Linia gâtului era atinsă în treacăt de fire răzlețe ce coborau din coadă iar umerii dezgoliți i se rotunjiseră, dându-i un aer blajin și cochet. Am lăsat statuia în continuare acolo și mi-am îndreptat atenția spre vitrină unde se afla poza înrămată. Am șters-o de praf, apoi am ascuns-o în buzunar sperând că nu mă va vedea nimeni și am plecat. Mă trezeam adesea dimineața înainte să se crape de ziuă și o priveam la lumina lanternei. În curând bateriile mi s-au dus iar eu am rămas pe întuneric. Doar eu și poza.

Nu era mare lucru de văzut în ea. Fusese făcută probabil în fața casei pentru că vedeam în ea exact ceea ce vedeam când dădeam perdelele de la geam într-o parte. Tot așa a fost și în dimineața aceea. Priveam poza, dar a durat mult până să mă dezmeticesc și să realizez că de fapt priveam pe cineva în poză. Era o siluetă întunecată ce stătea acolo unde se afla apa de obicei. Am plecat desculț, așa cum eram, doar cu tricoul și niște pantaloni de noapte.

Era prima oară când deschideam ușa de la intrare de când ajunsesem aici, din cauza aceea poate am ezitat o secundă de teamă că dacă fac pasul acesta nu mă voi mai putea întoarce niciodată. Abia dacă am apăsat clanța și ușa s-a deschis larg în exterior. Am trecut pragul și am coborât scările umede din lemn uitându-mă de jur împrejur dezorientat. Deși era la fel de înnorat ca în ziua aceea, atmosfera era cu totul alta decât mă gândeam eu că ar trebui sâ fie. Vântul abia dacă adia și totul parea mort. Până și marea se retrăsese vreo douăzeci de metri, stând nemișcată, fără nici cea mai mică unduire de valuri. Nimic nu vedeai în larg.

Fata stătea acolo, în mijlocul nisipului umed și privea pierdută în zare. Era exact așa cum a fost în seara când am văzut-o în salon: înaltă, zveltă, cu pielea palidă și părul negru, incredibil de frumoasă cu privirea ei melancolică și tristă. M-am apropiat lăsând urme adânci în nisip. Nu știam ce să-i spun așa că am stat pur și simplu lângă ea privind în aceeași direcție cu a ei.

-Nu e frumos să tragi cu ochiul, a spus ea încet aruncându-mi o privire de oțel.
Avea ochii mați, gri la fel ca marea și ca cerul ce se întindeau în fața noastră. Nu i-am răspuns deoarece știam că se referă la prima noastră întâlnire, dar nu voiam să mă scuz. Nu consideram că am făcut ceva rău pentru că totul fusese o pură întâmplare. M-a studiat mult timp și s-a învârtit în jurul meu de mai multe ori încercând parcă să vadă dincolo de ceea ce poate fi văzut, dincolo de limite, în sufletul meu. Nu era nicio urmă în nisip pe locul în care ea pășea, totul era ca mai-nainte.

-De unde ai cicatricea? M-a întrebat ea ridicând mâna și trecându-și degetele pe toată lungimea ei. Degetele îi erau reci, dar nu am avut timp să-mi dau prea bine seama de asta. Sângele cald picura pe nisip, înroșindu-l. Rana mi se dschisese din nou, lăsând carnea crudă să se vadă și făcându-mi obrazul să pulseze. Capul mi se învârtea, picioarele mi se muiau dar am stat pe cât posibil nemișcat, lăsând apa care revenea să curețe totul, până nu s-a mai văzut nicio urmă.

Am căzut în genunchi și am fost înghițit de lichidul rece de un albastru întunecat. Cu toate acestea nu îmi era deloc frig. Hainele mi se lipiseră de corp iar sângele colorase apa în nuanțe fermecătoare de mov în jurul meu. Vedeam ca prin ceața. Ea era în fața mea și mă privea la fel ca mai înainte, plutind fără să atingă nisipul. Părul luminat din spate îi flutura în toate directiile, dându-i un aer bizar. Mi se părea mai frumoasă ca oricând. S-a apropiat de mine și m-a sărutat, dar nu am simțit nimic. Mi-am imaginat însă cum trebuie să fi fost pe uscat parfumul dulce, buzele calde, atingerea pielii ei catifelate. M-am pierdut în îmbrățișarea ei.



În locul acesta, îmi era destul de greu să-mi dau seama când era zi și când noapte. Știam că atunci când nu se mai vedea nimic trebuia să fie noapte, dar chiar și așa, totul era întunecat și norii pluteau deasupra noastră indiferent de momentul zilei. De asemenea am pierdut noțiunea timpului și nu am mai știut cât trecuse de când am venit aici, pentru că nu făceam altceva decât să curăț camere. Mătușica îmi pregătea neîncetat de mâncare iar eu îmi vedeam de ale mele fără să vorbesc prea mult cu ea sau să mă gândesc la altceva decât treaba pe care o aveam de făcut.

Eram cam obosit și intenționam să mă bag direct în pat după ce am terminat cele trei băi de lustruit. Cred că am și ațipit când ușa de la cămăruța mea s-a deschis și fata cu părul negru a intrat în cameră. Era prima oară când venea ea la mine și să fiu sincer, m-a cam speriat un pic lucrul acesta. Camera mea era locul meu. Aici îmi adunam gândurile, mă retrăgeam când voiam să fiu singur, eram ocrotit de cei patru pereți care despărțeau acest spațiu îngust de restul casei, aici eram în siguranță. Oricine ar fi trecut pragul, mi-ar fi dat aceeași senzație, de parcă îmi invada sufletul. Simțeam că mă sufoc.

A pus un vas cu apă pe masă și a vărsat câteva picături dintr-un ulei frumos mirositor.
-Asta o să te facă să te simți mai bine. Mi-a spus ea în timp ce fumul se ridica de acolo și îmi umplea camera. Ochii mă usturau iar mirosul prea intens mă înneca. A stat acolo învăluită în fum și m-a privit zâmbind cum tușeam și mă sufocam fără să facă nimic.

-Ce-ți mai face cicatricea? A întrebat ea amabil și mi-a trecut din nou degetele peste ea. Am simțit sângele cald cum îmi curge șiroaie pe gât murdărindu-mi bluza. “De ce dracu’ pui mâna când vezi că se deschide mereu și mereu?” am vrut să urlu dar fumul acela mă împiedica.

-Am venit să-ți cunoști copilul. A spus ea zâmbind drăgăstos și doar pentru o clipă ochii i-au scânteiat de parcă prinseseră viață. “Ce copil?” gândeam eu, “de unde?”
A deschis gura mare ca într-un căscat și a băgat două degete înăuntru. A scos un cocon negru, ca o larvă de acolo și mi l-a prezentat ținându-l în ambele palme sub nasul meu.
-Din ăsta va ieși un fluture frumos, a spus ea pierzându-se în fum. Am deschis geamul și am aruncat vasul cu apă afară. Instantaneu fumul s-a dispersat.

Am pus coconul pe masă și m-am culcat.



( 私　の　美しい　いもおと　の　ため　に。)