Elaborez greu, căci viaÈ›a nu merge în fiecare moment în picioare, cade, merge È™i de-a buÈ™ilea, e rea, arțăgoasă, nesuferită, mincinoasă, plină de praf, tăvălită prin gunoaie... Doamne, Dumnezeule, dar într-o zi o vezi din nou atît de fragedă È™i duioasă, ca un ied ieÈ™it dintr-un rîu. Și-atunci te-ntrebi sau numai o parte a sufletului crede că se-ntreabă: unde sunt gunoaiele? Sau au fost ele? Cînd viaÈ›a e frumoasă e cu mult mai năpraznică decît în clipele ei murdare. Mergi, suspini, respiri, rupi o frunză − È™i eÈ™ti mai puternic decît Dumnezeu!