mi-am căutat ființa și am descoperit-o frunză aruncată în vâltoarea lumii. pe suprafața ei stăteau lucrurile la care am ținut. aerul se combină cu focul, apa și pământul în mine și formează o substanță proiectată de privire într-o femeie ce are fizionomia perfecțiunii. în ochi i se oglindea focul pur ce arde veșnic fără a transforma materia în cenușă. înota prin apa fără maluri, fără început și fără sfârșit, iar peștii îi țineau trena lungă a frumuseții ce albea totul în jurul ei. a pășit pe țărm și pământul a îngenunchiat în fața ei dăruindu-i flori multicolore. lumina s-a prefăcut în îngeri în mâinile ei, ce mi-au cules frunza din vertij pe limbul căreia îmi stătea umbra acoperindu-mi cu o pieliță impermeabilă gândurile. respirația femeii ideale a atins gândurile și le-a dat formă și conținut, recreându-mă altul. eram Adam, iar ea Dumnezeu- femeie ce m-a creat. respiram cu respirația ei, vedeam cu ochii ei și gândeam cu gândurile ei. între pământ și cer se întindea un fluid eteric în care oamenii necreați încă erau spori mișcându-se haotic. cu materia personală i-am modelat în creaturi asemănătoare mie. m-am întors către femeia perfectă, dar ea dispăruse. mi s-a arătat într-o viziune în care mi-a spus că locuia în spații celeste, iar casa ei era sistemul solar. a fost investită de Dumnezeul galaxiei noastre cu puterea divină de a guverna planeta Terra.