Astazi "my evil half” s-a trezit mai devreme si a lasat-o pe mica “optimista” sa doarma mai mult, netulburata, pentru ca visele ei sa-i alimenteze delirul…

-“Arati ca dracu” m-a apostrofat odata ajunse in fata oglinzii.
-“Fa ceva sau mai bine ma duc inapoi in pat pentru ca mutra asta de nefericita imi provoaca greata”.
-“Starile de spirit nu pot fi corectate cu fard” i-am spus. Zambeam in sinea mea crezand ca am motivatia perfecta si ca i-am inchis gura rautacioasa, argumentul meu fiind de necontrazis.
-“Stii ce cred eu? Ca tie iti place sa suferi. Sa fii fericita ar fi cel mai prost lucru care ti s-ar putea intampla. You just don’t fit the profile…”
-“Cum crezi tu ca le stii pe toate...” i-am ras batjocoritor, incercand cu disperare sa-mi maschez uimirea.(“O mai citi si ganduri acum razvratita asta? Sau e chiar atat de evident?”)

Incepuse sa se joace obraznic cu o suvita si aveam impresia ca ma analizeaza.


-„Ai treaba azi? Vreau sa mergem undeva...”
Si pana sa apuc sa raspund ma si apucase de mana.
-„Nici nu stiu de ce te mai intreb. Ai sa vi! Trebuie! Hai misca-te mai repede sa nu se trezeasca visatoarea aia puturoasa...”

M-am conformat mai mult din curiozitate. De obicei nu ma supun asa usor...

Nu imi amintesc exact drumul dar la prima oprire imi vine un miros de lapte cald si aud glascioare cristaline de copii. Ca-ntr-un deja-vu recunosc „aromele” copilariei si locul. Gradinita.
In curticica o fetita strange frunze aramii din multele cu care a decorat Toamna toate strazile. Ne zambeste, se apropie si imi da una dintre ele. Siroaie de lacrimi imi inunda obrazul cand recunosc gecuta rosie cu margine pufoasa alba. Gecuta de la bunica, in care semanam miraculos cu un mic Mos Craciun.
Ma intreaba de ce plang si-mi spune ca daca ma doare ceva o sa ma faca ea in curand bine. Caci va fi doctorita. Ma ia in brate fara sa stie cate rani a vindecat deja cu acest gest. O privesc cum se pierde printre ceilalti micuti strangand in manute manunchiul de frunze si in suflet visul pe care in copilarie il impartaseam oricui ma intreba. Aveam sa ma fac doctorita.
Ma intorc intrebatoare catre tovarasa mea de drum (careia ii provoc pesemne mila)si inainte sa rostesc intrebarea, imi spuse taios: „Ai putina rabdare. Desi stiu ca nu te caracterizeaza. Nu mai cauta o explicatie pentru orice. Ai sa vezi…”
Ma enerveaza tonul ei arogant iar faptul ca ma cunoaste atat de bine imi creeaza o ciudata senzatie de vulnerabilitate.
Decorul se schimba pe nepregatite si ca in numerele alea de magie inexplicabile, suntem pe drumul spre plaja. E momentul acela al zilei in care Soarele se dizolva incet-incet in mare si desi bate destul de tare vantul, nu imi e frig. Pe faleza impetuosului Cazino e liniste, caci vara a luat cu ea si murmurul turistilor.
Pe mal o tanara aduna scoici. Cu fusta ridicata pana la genunchi isi lasa picioarele mangaiate de valurile inspumate si zambetul ii tradeaza Iubirea. Tine in mana o carte si in ea trandafirul pus la presat ce sa-l pastreze amintire. Primul de la el…

-„Cartea aia(Femeia in alb)mai are si acum paginile patate de "sangele trandafirului” ma trezesc gandind cu voce tare... Imi amintesc drumurile la mare si vremurile in care credeam ca nu e nimic mai frumos decat sa iubesti. Spre deosebire de astazi, cand stiu ca ramane perfecta ca in versurile, cantecele si povestile ce o descriu de la inceputurile lumii incoace numai daca e si impartasita. Caci altfel se metamofrozeaza automat in Suferinta... Si nu mai e Iubire.

Nu la fel de dureros ca o cazatura din pat, insa cel putin la fel de surprinzator ca si prima palma de la mama, ma trezesc acum in una din claselele liceului meu. Multe chipuri cunoscute, banca a treia de la geam, un carnetel pe care sunt trecute subiectele zilei. Sunt la o sedinta a consiliului consultativ al elevilor, in aceea dintre ele in care m-am hotarat sa renunt la activitate. Sefa clasei a XII-a A se ducea pentru ultima data la astfel de reuniuni de inalta scoietate a liceenilor. De ce? Pentru ca oricat ti-ar placea sa vorbesti pentru pereti, ajungi intr-un punct in care tencuiala palida devine obositoare si ai vrea ceva mai multa culoare...
„Crema” elevilor propunea la data respectiva infiintarea unui bar si a unui loc de fumat in incinta institutiei. M-am ridicat sa-mi exercit dreptul de veto, argumentand ca mi se pare imposibil ca Directiunea sa asigure asemenea facilitati. In situatia in care la nivel national si international se lupta pentru promovarea efectelor nocive ale acestor vicii, scoala nu poate sa acorde nici un metru patrat exercitarii lor. Toti fumatorii erau revoltati de amenzile care se dadeau, cu preturi din ce in ce mai mari in functie de cate tigari aveai asupra ta.
Eram stupefiata sa vad ca inca se „negocia” tema in loc de atitudinea radicala la care m-as fi asteptat de la promotorii termenului de „educatie”–profesorii nostrii. Insa mi-am sustinut punctul de vedere cu convingerea ca fac ceea ce trebuie, fara sa ma las doborata de cuvintele „frumoase” cu care contraatacau colegii mei.

-„Stii de ce esti nefericita?” m-a intrebat.
-„Stiu.”
-„Habar nu ai. Daca stiai invatai pana acum cum sa fii”
-„Si ai sa ma inveti Tu?” ii spun pe un ton sarcastic. Nu mi-a raspuns la intrebare facandu-se ca nici nu a auzit.
-„In scurta noastra incursiune in trecut, am fost astazi sa o vedem pe Laura care cunoscuse Fericirea. Pe Laura care isi dorea sa fie doctorita ca sa poata ajuta oamenii, pe aceea care pastra un trandafir presat si care mai credea in iubire, pe Laura care-si sustinea cu putere convingerile oricand, in fata oricui”
-„Pe naiva Laura” am concluzionat.
-„Asa iti hranesti tu orgoliul? Numeri la slabiciuni faptul ca Visai si te convingi ca ai incercat dar nu ai reusit pentru ca nu esti indeajuns de puternica?”
-„Nu mai am aceleasi Vise pentru ca multe nu s-au putut adapta realitatii pe care nu se pliau perfect. Erau sortite esecului de la inceput. Diferenta e ca eu de abia mai tarziu am realizat. Insa cred ca puterea mea sta tocmai in faptul ca am reusit sa renunt la ele ”


Rade. De mine?

-„Off, copil mare si trist. Tu chiar nu vezi? Este normal sa iti schimbi visele odata cu modificarile ce intervin pe plan emotional, spiritual, social si fizic. Dar nu poti renunta de tot. Tu nu esti Realista. Ci doar o muritoare saraca in Sperante. Asta e putere?”

O cautam inconstient pe Optimista care ramasese acasa dormind...
-„Unde esti cand eu imi ingrop Sufletul? Hai trezeste-te... Pamantul asta e atat de rece si de greu...”