Din povestile cu Doamne si Domni. Pasaj.

Si-a ridicat palaria uda si a salutat respectuos cu un zambet cald.
Buna seara, doamna.
Eu statea in capatul scarilor si nu stiam cum sa reactinez. Era miezul noptii. Sunase atat de tare la sonerie incat il trezise pana si pe Kafka. Stim cu totii cat de adanc doarme cainele asta...
Am spus buna seara, doamna!
Mi se parea ca duhneste a alcool de la capatul scarilor. Nu am raspuns nimic. Si-a dat jos haina din care se scurgea inca apa, si a asezat-o in cuier. Picurii faceau un zgomot ciudat in linistea noptii. Nu mai ploua, asa ca haina leorca era greu de explicat. Asta in cazul in care nu a gasit o piscina in drum. A urcat scarile tinandu-se de balustrata. Cand a ajuns la mine s-a intins sa ma sarute dar am intins obrazul.
Esti suparata?
De ce as fi fost? Nu imi raspunsese la telefon toata dupa-amiaza, venise in miezul noptii, mort de beat, plouat si cu chef de vorba.
Sa stii ca te iubesc ca in seara aia cand am intrat in tine.
Oricat de erotic ar suna, l-am cunoscut cam brutal. A intrat cu masina lui in taxiul care ma ducea pe mine la scoala. Pe vremea aia predam Comportament de Salon la scoala de fete. Cursurile de seara. Frumoasa perioada. Eram libera ca o randunica. Tanara, plina de vise, chiar frumoasa, saraca... Era o perioada tare frumoasa. Apoi l-am cunoscut pe el si totul s-a schimbat. Nu mai eram libera, visele devenisera realitate, asa ca nu prea mai aveam vise, frumusetea trecea cu fiecare an, cate un pic... dar eram bogata. Putred de bogata. Nu am putut sa ii fac un copil, si asta manca din noi in fiecare zi. Cu timpul am inceput sa ne instrainam... Nu mai vorbeam, nu mai faceam dragoste, nu mai mancam impreuna... Nu mai...
In fiecare an, la petrecera aniversara, purtam aceeasi discutie, din ce in ce mai dezinteresata, despre cum ar trebui sa fim mai atenti cu casnicia noastra, cum sa fim mai tineri cu noi insine si mai toleranti cu celalalt. Inutil.
Esti suparata pe mine. Stiu. Nu ar trebui sa fii. Nu am facut nimic rau.
Nu vroiam sa ii raspund nimic pentru ca stiam ca primul cuvant rostit o sa traga dupa sine o avalansa de reprosuri si tipete. Era tarziu si chiar aveam chef sa dorm. M-am intors si m-am indreptat spre camera de dormit. M-a prins de mana si am vazut rosul in privirea lui.
Vorbesc cu tine, pentru numele lui Dumnezeu. Ai putea macar sa imi raspunzi la buna seara. E asa greu? Iti provoc greata?
Nu imi mai provoca nimic. Nici macar greata. Barbatul meu...singurul, nu imi provoca nimic. Vroiam doar sa nu fi facut o scena, sa intre in casa, sa doarma pe canapea si sa uit ca exista.
Poate am gresit si eu, poate a gresit numai el, poate pamantul se invarte in directia opusa. Ce mai conteaza? Important era ca...era inutil. M-am zmucit din stransoarea lui si am plecat spre camera de dormit. Kafka statea la picioarele lui. Ne privea uimit pe amandoi. Astepta sa se intample ceva. Animalele simt. M-a prins inca o data si a urlat la mine.
Vorbesc cu tine!
L-am privit. Incercam sa ii patrund dincolo de privire si sa inteleg, precum jucatorii de sah, ce mutare are sa faca. Furia i se stransese in iris. Tacerea mea il omora. Indiferenta este un cutit cu lama foarte ascutita. A luat mainile de pe mine si a rasuflat adanc.
Bine. Daca tu asta vrei, atunci asa va fi.
Nu stiam ce crede el ca imi imaginez eu. Precum nici el nu stia ca nu gandeam nimic... Observam doar. Constiinta isi spune cuvantul in momentele de stres maxim. S-a intors, a coborat scarile fara sa priveasca inapoi, si-a pus haina uda pe umeri, palaria pe cap si a iesit. Eu am ramas in capatul scarilor privind catre usa. Dupa nici zece secunde adeschis usa din nou si a aruncat setul lui de chei, pe podea. A inchis usa fara sa o tranteasca.
Imi pare ca... imi pare rau...