Stau pe balcon...e racoare si vantul bate cu aripi de liliac (floarea, nu mamiferul)...
Astept ceva cu sufletul la gura..e atat de liniste incat mi-e teama sa respir..
Asfaltul suiera povestea unei zile in care totul a fost la fel ca inainte, mai putin povara dulce a pasilor tai care nu s-au mai indreptat spre scara mea.
Blocul doarme cu locatari cu tot.(hamsterul s-a gemuit intr-un colt de acvariu si isi misca ritmic mustatile, in somn, probabil se viseaza liliac)
Oare asa e sa fii singurul om din lume? Atata de singur incat ai cauta compania fantomelor doar ca sa poti tipa, sa iti auzi glasul spart si sa alungi somnul si sentimentul ca maine nu mai vine?
Si daca vine si te gaseste ghemuit in propria fiinta, cu genunchii la gura si incheieturile degetelor albe de frica si de neputinta?
Ti-e frica de maine, ti-e sila de acum, in trecut nu te poti refugia asa ca astepti somnul ca pe ultimul refugiu.
Vreau sa dorm ca sa fug dar esti si acolo si nu pot sa te alung.
Fiindca ma prinzi in brate si nu vreau si nu pot sa te resping si nu stiu cum sa nu te mai iubesc..
Visez si stiu ca visez si m-as trezi ca sa scap de tine dar ceasul bate lenes secundele, si inima mea bate in acelasi ritm al minciunii si stiu ca e abia 3 dimineata fiindca e fereastra deschisa si e tot mai frig....
Visul asta are ceva familiar....in afara de tine...
E sentimentul zadarniciei, al sfarsitului pe care il stim amandoi dar il amanam fiindca mai e destul pana de dimineata...si nu putem sa nu ne gandim(sa speram?!?) ca e pentru ultima data…
Clopotelul din balcon canta un ritm nebun(e delfinul albastru de la tine, naufragiat pe sarma de rufe). In rest e liniste si nu bate vantul.(oare de ce suna clopotelul? de dor? de tristete? te simte apropiindu-te?)
Daca nu as fi in bratele tale m-as intreba de ce urla pamantul si de ce geme blocul sub o povara nevazuta(cand sunt cu tine nu conteaza).
Hamsterul s-a trezit si alearga innebunit prin acvariu.
Vreau sa dorm. Mi-e frig...
Ia-ma in brate.
Nu stiu de ce dar parca ar fi pentru ultima data..de data aceasta.
De dimineata o sa fug, departe pe un nor si nu ma vei mai gasi…niciodata (ce cuvant greu, ca o piatra ratacita in nemarginirea universului).
Iti las hamsterul...sa ai grija de el si sa il iubesti..mai mult decat pe mine..
Saruta-ma. Se zdruncina pamantul din temelii...asa se intampla de fiecare data cand ma saruti...
Minte-ma ca ma iubesti. Ce mai conteaza o minciuna nevinovata intr-o mare de adevaruri dureroase?
Vine dimineata si voi fugi.
Alerg spre ea dar pamantul imi fuge de sub picioare.
Ce cutremur bizar in inima mea...
Se crapa de ziua, se crapa zidul camerei mele si zaresc o frantura de cer.
Degetele timide ale zorilor ne mangaie cu teama, sa nu se trezeasca...
Nici nu ar putea..
Fiindca nu mai suntem aici (nu cu adevarat, nu cum ar fi trebuit sa fim desi ei nu vor intelege asta)...
S-a linistit pamantul. Rasufla usurat dupa ce s-a scuturat de o povara prea mare.
Din blocul meu a ramas doar liliacul. Si hamsterul care roade un colt de perdea....
Sa nu ma cauti...nu sunt aici..
Am plecat odata cu zorii..
Te iubesc...
Te-am iubit...
Ramai cu bine...
Sa ma uiti si sa ma ierti ca nu am apucat sa spun adio...
Fug cu zorii si fuga mea nu are sfarsit....