Cartea a treia

Epilog la persoana a treia


266
Jrrimăvara vine în Quăbec dinspre apus. Schimbarea de anotimp este adusă pe coasta de vest a Canadei de Curentul cald japonez, după care este preluată de Vîntul de Apus. Traversează preriile o dată cu suflarea Chinook^-ului, trezind la viață grînele și scoțînd urșii din bîrloguri. Plutește peste Ontario ca o nălucă legislativă și se furișează în Quebec, în satele noastre, printre mestecenii noștri. Asemenea unui strat cu bulbi de lalele, cafenelele din Montreal încolțesc m beciurile lor, etalîndu-și apoi copertinele și scaunele. în Montreal primăvara e ca o autopsie. Toată lumea vrea să vadă măruntaiele mamutului congelat. Fetele își smulg mînecile, iar camea lor e dulce și albă ca lemnul sub coaja verde. Ca un cauciuc ce se umflă, pe străzi se înalță un manifest sexual:
„Am mai supraviețuit unei iemi!" Primăvara vine în Quebec din Japonia și, asemenea unei capturi de Crackerjack2 de dinainte de război, se farîmă din prima zi pentru că ne jucăm prea mult cu ea. Primăvara vine în Montrăal ca un film american despre o poveste de iubire pe Riviera și toată lumea trebuie să se culce cu cîte un străin și deodată luminile din sală se aprind orbitor, căci s-a facut deja vară, dar nu ne pasă, pentru că primăvara este puțin prea pretențioasă pentru gustul nostru, puțin prea efeminată, ca
1. Chinook — vînt umed și cald care bate dinspre mare pe coasta de vest a Americii de Nord.
2. Crackerjack - marcă interbelică de floricele de porumb glasate.
blănurile din W.C.-urile hollywoodiene. Primăvara este un produs exotic de import, asemenea acceso-riilor erotice de cauciuc din Hong Kong, le vrem doar pentru o după-amiază specială, după care a doua zi votăm taxe vamale, dacă e nevoie. Primăvara trece prin mijlocul nostru ca o stu-dentă suedeză în vacanță, care se duce la un restaurant italian pentru a experimenta mustăți, fiind asaltată de replici ale străvechiului Valentino, dintre care alege la întîmplare o caricatură. Primă-vara vine în Montreal și stă atît de puțin încît poți să precizezi ziua și să nu îți faci nici un plan pentru atunci.
Era o astfel de zi în pădurea națională din partea de sud a orașului. Un bătrîn stătea pe pragul ciudatei sale locuințe, o căsuță cocoțată în copac, dărăpănată și șubredă ca un club secret de băieți, Nu știa de cît timp trăia acolo și se întreba, dar nu foarte insistent, de ce nu mai mur-dărea cocioaba cu excremente. Bătrînul adulmecă vînticelul parfumat dinspre apus și examină cîteva ace de pin cu vîrfurile înnegrite de parcă iarna ar fi fost un incendiu. Parfumul proaspăt din aer nu produse nici un fel de accese nostalgice în inima aflată maijos de barba murdară și încîlcită. o urmă vagă de durere, ca o lămîie stoarsă la o masă îndepărtată, îl făcu să-și mijească ochii: își scormoni memoria după vreun incident din tre-cutul său care să mitologizeze schimbarea de anotimp, vreo lună de miere sau o plimbare sau o reușită pe care primăvara să o readucă proaspătă în amintire, dar durerea sa nu găsi nimic. Memoria nu-i readuse în minte nici o întîmplare, era toată o singură întîmplare care se derula prea rapid, asemenea conținutului scuipătorii din banc. Și ,parcă doar cu o clipă în urmă vîntul de minus douăzeci de grade măturase crengile grele de
270

zăpadă ale pinilor plantați, vîntul de o mie de mături stîrnind mici uragane albe în întunericul dintre ramuri. Sub el se aflau insule de zăpadă topită, ca niște burți umflate de pești putreziți aruncati pe o plajă. Era, ca de obicei, o zi frumoasă.
— în curînd se va încălzi vremea, spuse cu voce tare. în curînd o să-ncep din nou să put, iar pantalonii murdari, care acum sînt doar scorțoși, vor fi probabil lipicioși. Dar nu-mi pasă.
Nu-i păsase nici de problemele inerente iernii. Desigur, nu fusese întotdeauna așa. Cu ani (?) în urmă, cînd o căutare zadamică sau o evadare îl făcuse să urce în copac, urîse frigul. Frigul punea stăpînire pe cocioabă ca pe o stație de autobuz și îl îngheța cu o furie care era în mod evident personală și meschină. Frigul îl căuta ca un glonț inscripționat cu numele unui paraplegic. în perioada de acomodare la frig țipase de durere noapte după noapte. lama aceasta însă frigul doar trecuse prin el în drumul său, nefacînd altceva decît să-l înghețe bocnă. Unul după altul, visele îi smulseră țipete din saliva, țipete implormd numele cuiva care ar fi putut să-l salveze. Dimi-neață după dimineață, se scula din frunzele și ziarele murdare pe care dormea, cu muci și lacrimi înghețate în gene. Cu mult timp în unnă, ani-malele fugeau de fiecare dată cînd brăzda aerul cu suferința sa, dar aceasta se întîmpla cînd țipa după ceva. Acum, cînd țipa pur și simplu, iepurii și nevăstuicile nu se mai speriau. Bănuia că acum îi acceptau țipetele drept lătratul său obișnuit. Și, de fiecare dată cînd această urmă ușoară de durere îl facea să-și mijească ochii, ca în sus-pomenita zi de primăvară, își deschidea larg gura, chinuindu-și părul încîlcit de pe față, și-și trimitea țipătul în întreaga pădure națională.
— Aaaaaarrrrrrgggggghhhhhhhhhh! o, salut!
271
Þipătul se transformă în salut în momentul în care bătrînul îl recunoscu pe băiețelul de șapte ani care alerga spre copăcul său, avînd grijă să calce prin fiecare morman de zăpadă. Copilul nu mai avea suflu în momentul în care îi facu semn cu mîna. Era mezinul administratorului unui hotel din apropiere.
— Salut! Salut! Unchiule!
Copilul nu era rudă cu bătrînul. Folosea cuvîn-tul într-o combinație fermccătoare de respect pentru vîrstă și avertisment cu degetul arătător însemnînd „Răule!", „Răule!", căci știa că omul era lipsit de rușine și cam dus cu pluta.
— Salut, dragă băiete!
— Salut, unchiule. Ce-ți mai face lovitura de la cap?
— Hai, urcă! Mi-a fost dor de tine. Azi putem să ne dezbrăcăm.
— Azi nu pot, unchiule.
— Te rog.
—Azi n-am timp. Spune-mi o poveste, unchiule.
— Dacă n-ai timp să urci, atunci n-ai timp nici de povești. E destul de cald ca să ne dezbrăcăm.
— Ooo, spune-mi o poveste din alea cu indieni, din care te tot juri că o să faci o carte într-o bună zi, de parcă mie-mi pasă dacă ai succes sau nu.
— Nu mă compătimi, băiete.
— Taci din gură, javră împuțită!
— o, hai, urcă! Copacul nu-i înalt. o să-ți spun o poveste.
— Spune-mi-o de acolo, dacă n-ai nimic împotrivă, dacă e totuna pentm degetele tale neastîmpărate și dacă zici că nu contează, ce mi-e laie, ce mi-e bălaie.
— Stai aici! o să curăț puțin să-ți fac loc.
— Nu-mi fa greață, unchiule. Și acum, dă-i drumul.
272

— Fii atent! Uită-te cum stai pe vine! o să-ți distrugi trupușorul așa. Þine mușchii coapsei încordați. Indepărtează-ți bucuțele de călcîie, lasă un spațiu sănătos între ele, altfel mușchii fundului ți se vor dezvolta prea tare.
— M-au întrebat dacă vorbești urît cînd te întîlnește vreun copil în pădure.
— Cine te-a-ntrebat ?
— Nimeni. Pot să fac pipi ?
— Știam eu că ești băiat cuminte. Ai grijă la jambiere. Scrie-ți numele.
— Povestea, unchiule! Și poate mai tîrziu o să mă răzgîndesc.
— Bine. Ascultă cu atenție. E o poveste palpi-tantă:
IROCHEZÃ ENGLEZÃ FRANCEZÃ Ganeagaono Mohawk Agnier Onayotekaono Oneida Onneyut Onundagaono Onondaga Onnontaguă Gweugwehono Cayuga Goyogouin Nundawaono Seneca Tsonnontouan
Sufixul irochez ono (onon, în franceză) înseamnă pur și simplu oameni.
— Mulțumesc, unchiule. La revedere.
— Trebuie să cad în genunchi?
— Þi-am zis să nu vorbești urît. Azi-dimi-neață, nu știu de ce, am spus poliției provinciale despre noi.
— Le-ai dat detalii?
— A trebuit.
—Cum ar fi?
— Cum ar fi mîna ta rece și scîrboasă pe scrotul meu micuț și zbîrcit.
— Și ei ce-au spus?
— Au spus că te bănuiau de ani de zile.
Bătrinul stătea pe marginea șoselei, facînd autostopul. Mașinile treceau una după alta pe
273
lîngă el. Șoferii care nu îl confundau cu o sperietoare îl considerau un moș grozav de res-pingător și nu l-ar fi atins nici cu portiera altuui,, în pădurea din spate, o poteră formată din catolid cerceta tufișurilc. In cel mai fericit caz, se putea aștepta ca ei să-l omoare prin biciuire sau să-l dezmierde într-un chip abominabil, așa cum facu-seră turcii cu Lawrence. Pe firele electrice de deasupra stăteau cocoțate primele ciori ale anului, înșirate între stîlpi ca bilele pe abac. Pantofii sugeau apa din noroi ca niște rădăcini. AceastS primăvară avea să-i smulgă o umbră de durere cînd va reuși s-o uite, ceea ce trebuia neapărat să facă. Traficul nu era intens, dar îl batjocorea regulat cu mici explozii de aer cînd aripile mașinilor treceau pe lîngă el. Deodată, așa cum acțiunea îngheață într-un stop-cadru pe ecranul cmematografului, un Oldsmobile se materializă din șuvoiul neclar ce se scurgea pe lîngă el. La volan se afla o fată frumoasă, poate o casnieă blondă. Mîinile ei micuțe, atîrnînd relaxat de partea de sus a volanului, erau îmbrăcate în mănuși elegante, albe, și se pierdeau în încheieturi ca o pereche de acrobați perfecți și plictisiți. Conducea mașina fară nici un efort, ca paharul pe planșa de spiritism. Avea părul lăsat pe spate și era obișnuită cu mașini rapide.
— Urcă, spuse ea parbrizului. Incearcă să nu murdărești nimic.
Bătrînul se azvîrli pe scaunul de piele de lîngă ea, trebuind să închidă ușa de mai multe ori pentru a-și desprinde zdrențele. în afară de încălțăminte, femeia era goală de la brîu în jos și ținea lumina de la bord aprinsă, ca să fie sigură că se observă. în timp ce demară, mașina fu lovită de o grindină de pietre și alice, pentru că potera ajunsese la marginea pădurii. Cînd
274

prinseră vitcza maximă, bătrînul observă că femeia înclinase ventilatorul pentru a-i ciufuli părul pubian. — - — _
— Ești căsătorită ?
— Și dacă sînt, ce?
— Nu știu de ce-am întrebat. Imi cer scuze. Pot să-mi las capul în poala dumitale ?
— Toți mă-ntreabă dacă sînt căsătorită. Căsă-toria e doar un simbol pentru o ceremonie care se poate degrada tot așa de ușor cum se poate reînnoi.
— Scutește-mă de filosofia dumitale, dom-nișoară.
— Morman de gunoi! Linge-mi-o!
— Bucuros.
— la-ți curu' de pe accelerator.
— Acum e bine?
— Da, da, da, da!
— Vino putin mai în față. Mă jenează la barbă pielea scaunului.
— Ai vreo idee cine sînt eu?
— Mblămblămblămblă - nu - mblămblămblă-mblă.
— Ghicește! Ghicește! Claie de căcat ce ești!
— Nu mă interesează cîtuși de puțin.
— loii; eyi3...
— Străinii mă plictisesc, domnișoară.
— Ai terminat, ciot infect de putregai ? li! li! Da' te pricepi!
— Ar trebui să pm o împletitură din mărgele de lemn pe scaun, ca să nu mai transpiri. Atunci n-ai mai sta toată ziua în propriile secreții și-n curent.
— Sînt foarte mîndră de tine, dragule. Acum dă-te jos ! Spală putina!
— Am ajuns deja în centru?
— Am ajuns. Cu bine, dragule.
275
— Cu bine. îți doresc un accident minunat. Bătrînul coborî din mers chiar în fața cine-Tnatografului Sistem. Femeia își înfundă mocasinul în pedala de accelerație și demară în trombă drept în traficnl blocat din Piața Phillips. Bătrînul se opri un moment sub marchiză, fixîndu-i pe vegetarienii ghemuiți cu două senzații ușoare: una de nostalgie și una de milă. li uită imediat ce își cumpără biletul. Se așeză pe scaun în întuneric.
— Nu vă supărati, domnule, cînd începe filmul?
— Ești nebun? Și du-te de lîngă mine, că miroși îngrozitor.
își schimbă locul de vreo trei-patru ori, aștep-tînd să înceapăjumalul. în cele din urmă, rămase singur pe tot rîndul întîi.
— Plasator! Plasator!
— Șșșș- Liniște!
— Plasator! N-am de gînd să stau aici toată noaptea. Cînd începe filmul?
— Domnule, deranjați lumea.
Bătrînul se întoarse și văzu rînduri-rînduri de ochi tăcuți privind în sus și o gură ici și colo mestecînd gumă, iar ochii se mișcau neîncetat, ca și cînd ar fi urmărit un meci de ping-pong. Uneori, cînd toți ochii conțineau exact aceeași imagine, la fel ca ferestrele unei mașini de poker mecanic expunînd toate un clopoțel, oamenii scoteau un zgomot la unison. Aceasta nu se întîmpla decît cînd toți vedeau exact același lucru, iar zgomotul se numea rîs, își aminti el.
— Tocmai rulează ultimul film, domnule. Atunci înțelese ce era de înțeles. Filmul era invizibil pentru el. Ochii săi clipeau în același ritm cu obturatorul proiectorului, de nu știu cîte ori pe secundă, și de aceea ecranul îi părea negru. Eră ceva automat. Unul sau doi spectatori, avînd
276

sentimentul neobișnuit al renașterii plăcerii în timpul rîsului dement al lui Richard Widmark din Sărutul morții, înțeleseră că se aflau probabil în prezența unui Maestru de Yoga al Poziției Cinematograf. Fără îndoială că acești studenți s-au aplecat apoi asupra studiilor cu un entuziasm reînnoit, silindu-se să asigure intensitatea poveștii pîlpîitoare, fară să-și imagineze însă măcar pentru o clipă că exercițiile lor duc nu la un suspans perpetuu, ci la un ecran negru. Pentru prima oară în viața, bătrînul se relaxă complet.
— Nu, domnule. Nu puteți să vă schimbați iar locul. Ei, dar unde-a dispărut? Ciudat. Hmmm.
Bătrînul zîmbi în timp ce raza pîlpîitoare trecu prin el.
Crenvurștii păreau despuiați în baia de aburi a Sălii Principale de Tir și Jocuri Mecanice, un loc de distracție de pe bulevardul St. Lawrence. Sala Principală de Tir și Jocuri Mecanice nu era tocmai nouă și nu avea să fie modernizată nici-odată, pentru că doar birourile puteau achita costul în creștere al chiriilor. Fotomatul era defect;
accepta monede, dar nu producea nici descărcări de blitz, nici fotografii. Mașina cu Gheară nu ascultase niciodată de vreun meșter și un praf gros și unsuros acoperea ciocolatele vechi și Ronson-urile japoneze din cutia de sticlă. Se mai aflau cîteva mecanisme antediluviene, un fel de strămoși ai flipperului. Desigur, flipperele au stricatjocul prin legalizarea celei de-a doua șanse. Acestea au slăbit tensiunea aceea a jucătorului, dată de „acum ori niciodată", și au schimbat plonjonul amețitor al bilei de oțel libere. Flipperele reprezintă primiil asalt totalitar împotriva Crimei:
încorporînd-o mecanic înjoc, i-au subminat vechiul
277
fior și vechiul farmec. De la apariția flipperului, nici o generație nouă nu a mai stăpînit caznele ilegale ale corpului, iar BALANSUL, cîndva la fel de onorabil ca o cicatrice de sabie, nu este acum mai important decît o bilă greșită. A doua șansă este ideea criminală esențială; e pîrghia eroismului și singurul sanctuar al disperatului. Dar, dacă nu îi este smulsă sorții, a doua șansă își pierde vitalitatea și produce nu criminali, ci infractori, hoți de buzunare de mîna a doua, nu Prometei. Slavă Sălii Principale de Tir și Jocuri Mecanice, unde te mai poți încă instrui. Aceasta însă nu mai era aglomerată ca altădată. Cîțiva adolescenți care se prostituau, niște băieți aflați la fundul mecanismului dorințelor din Montreal se învîrteau în jurul mașinăriei calde cu „Alune și semințe asortate", iar peștii lor purtau gulere de blană sintetică, dinți de aur și mustăți facute cu creionul, și cu toții se uitau destul de jalnic la „Main" (cum i se spune bulevardului St. Lawrence), de parcă mulțimea inflexibilă care trecea nu avea să le dezvăluie niciodată Vasul Plăcerilor de pe Mississippi pe care ei s-ar putea pe drept să-l denatureze. Niște tuburi fluorescente anemice dădeau o lumină care nu pria părului oxigenat, pentru că părea să radiografieze rădă-cinile negre prin coafurile blonde și mai și localiza fiecare coș adolescentin ca pe o hartă rutieră. Standul de crenvurști, constînd mai ales din capace și adîncituri de aluminiu, expunea igiena cenușie a clinicilor de mahala, care depinde mai degrabă de distribuția continuă a grăsimii decît de curățirea ei. Vînzătorii de la tejghea erau polonezi tatuați care se urau între ei din motive străvechi și nu-și stăteau niciodată în cale unii altora. Erau îmbrăcați într-o posibilă uniformă a
278

unei armate de bărbieri și vorbeau doar poloneza și o variantă limitată de esperanto pentru scopuri crenvurștiene. Nu avea nici un rost să te plîngi vreunuia dintre ei dacă vreo mașinărie îți înghi-țea o monedă. o dezordine indiferentă atîma plăcuțe cu DEFECT pe telefoanele stricate și pe mașinile blocate de tir electric. Bowl-a-Matic-ul împărțea în mod obișnuit fiecare lovitură între Primul și Al Doilea Jucător, indiferent cine și de cîte ori arunca. Și totuși, ici și colo, printre mașină-riile din Sala Principală de Tir și Jocuri Mecanice, cîte un sportiv adevărat pierdea monede facînd gesturi care încercau să încorporeze descompu-nerea în riscul jocurilor, iar cînd o țintă lovită la fix nu cădea sau nu se lumina, o considera pur și simplu o prelungire a complexității jocului. Doar crenvurștii nu decăzuseră și asta pentru că nu aveau componente mobile.
— Domnu', unde crezi că mergi?
— Oo, lasă-l să intre. E prima seară de pri-măvară.
— Da' avem și noi niște standarde.
— Haide, domnu'. la un crenvurșt. E gratis.
— Nu, mulțumesc. Nu mănînc.
In timp ce polonezii se certau, bătrînul se strecură în Sala Principală de Tir și Jocuri Meca-nice. Peștii îl lăsară să treacă fără să plaseze vreo obscenitate.
— Nu vă apropiați de el. Tipul pute!
— Scoateți-l de-aici.
Mormanul de zdrențe și păr stătea în fața „Vînătorii polare de lux a lui Williams". Deasupra micului decor arctic, o imagine de sticlă nelumi-nată înfățișa realist urși polari, foci, aisberguri și doi exploratori americani bărboși în haine matlasate. Steagul lor național era înfipt într-o ridicătură de zăpadă. în două locuri, imaginea
era spartă de două ferestre care înregistrau scorul și timpul. Pistolul fixat pe un suport era orientat spre cîteva rînduri de siluete mobile din tablă. Bătrinul dti cu atenție instrucțiunile lipite într-un colț al sticlei cu o bandă adezivă care păstrase și amprente.
Pinguinii fac 1 punct - 1o puncte de la două lovituri
în sus
Focile fac 2 puncte Felinarul igluului face 10o de puncte cînd intrarea
este luminată
Polul Nord face 10o de puncte cînd este vizibil Morsa apare după ce Polul Nord este lovit de 5 ori
și face 1 00o de puncte
Fără grabă, bătrînul își trimise instrucțiunile în inemorie, care astfel deveniră parte integrantă din jocul său.
— Ala-i defect, domnu'.
Bătrînul își puse palma pe mînerul brăzdat și își încîrligă arătătorul pe trăgaci.
— Uitați-vă la mîna lui!
— E arsă toată!
— îi lipsește degetul mare!
— Nu-i cumva Liderul Terorist care a evadat în seara asta?
— Arată mai degrabă ca perversul ăla pe care l-au arătat la televizor și pe care îl caută în toată țara.
— Scoateți-l afară!
— Ba rămîne pe loc! E-un Patriot!
— E-un ciochist împuțit!
— Aproape că-i Președintele țării! Tocmai cînd personalul și clienții Sălii Princi-pale de Tir și Jocuri Mecanice erau pe punctul de a^cădea pradă unei sordide răzmerițe politice, ceva absolut extraordinar i se întîmplă bătrînului.
280

Douăzeci de oameni se îngrămădeau spre el, jumătate dintre ei ca să-l dea afară pe dezgustă-torul musafir nepoftit, cealaltă jumătate ca să-i împiedice pe primii și, în consecință, să ridice nobila povară pe umeri. într-o fracțiune de secundă, traficul se oprise pe Main și mulțimea amenința vitrinele aburite. Pentru întîia oară în viața lor, cei douăzeci de oameni avură sentimentul minunat că se află chiar în mijlocul acțiunii, indiferent de care parte. Un strigăt de bucurie izbucni din fiecare, pe măsură ce se apropiau de ținta lor. o acumulare de sirene amestecate stîr-nise deja mulțimea ieșită la plimbare, așa cum orchestra ațîță taurii în timpul coridei. Era prima seară de primăvară și străzile aparțineau Popo-rului! Ceva mai încolo, un polițist își ascunse insigna în buzunar și se descheie la guler. Femeile dure din cabinele de bilete estimară situația, șoptindu-le ceva plasatoarelor în timp ce închideau ferestrele ghișeelor cu închizătorile lor de lemn în formă de sapă. Cinematografele începură să se golească pentru că erau orientate în direcția greșită. Acțiunea se afla dintr-o dată în stradă! Cu toții simțiră asta în timp ce se apropiau de Main: ceva se întîmpla în istoria Montrealului! Un zîmbet amar putu fi observat pe buzele revo-luționarilor de profesie și a martorilor lui lehova, care își azvîrliră broșurile ca pe niște confeti, în semn de salut. Toți cei care se simțeau teroriști în adîncul sufletului șoptiră: „în sfirșit!" Poli-țiștii se regrupară în zona agitației, smulgîndu-și insignele din piept ca și cînd ar fi fost crustele unor răni cc putcau fi vîndutc, dar rămaseră în formație, pentru a oferi o disciplină neidentifi-cată, gata să servească indiferent ce anume ar fi urmat să domnească. Poeții ajunseră și ei, cu spe-ranța de a transforma răzmerița într-o repetiție.
281
Mamele veniră să vadă dacă și-au învățat odraslele să folosească hîrtia igienică pentru criza potrivită, Doctorii se înființară în număr mare, inamici naturali ai ordinii. Comunitatea de afaceri ajunse în zonă deghizată în consumatori. Fumătorii androgini de hașiș se grăbiră și ei pentru o a doua șansă la futai. Toți căutătorii celei de-a doua șanse veniră în fugă, divorțații, convertiții, supraeducații, cu toții veniră m fugă pentru o a doua șansă, maeștrii de karate, colecționarii adulți de timbre, umaniștii, dați-ne, dați-ne încă o șansă! Era prima seară de primăvară, seara religiilor minore. Peste încă o lună aveau să apară licuricii și liliacul. Un întreg cult de perfecționiști ai iubirii tantrice deveniră exocentrici o dată cu cea de-a doua lor șansă la compasiune, distru-gînd structurile publice ale iubirii egoiste prin exemple frumoase de îmbrățișări acceptabile în scopul copulației stradale a organelor genitale. Membrii adolescenți ai unui mic partid nazist se simțiră ca niște bărbați de stat cînd evadară în rîndurile mulțimii vii. Armata dădea tîrcoale radioului, încercînd să-și dea seama dacă situația era intens istorică, caz m care avea să depă-șească Revoluția cu Broasca Þestoasă a Războiului Civil. Actorii profesioniști, toți artiștii interpreți, inclusiv magicienii, dădură buzna pentru cea de a doua și ultima lor șansă.
— Uitați-vă la el!
— Ce se-ntîmplă?
Intre „Vînătoarea polară de lux" și vitrinele Sălii Principale de Tir și Jocuri Mecanice izbucniră exclamații de mirare ce aveau să se răspîndească peste capetele mulțimii uluite ca șuieratul făcut de o spărtură în atmosferă. Bătrînul își începuse remarcabilul spectacol (pe care nu intenționez să-l descriu). E suficient să spun că se dezintegră
282

lent. Așa cum un crater își mărește circumferința prin nenumărate mici alunecări de teren de-a lungul marginii circulare, el se dizolvă din mterior spre afară. Nu dispăruse complet cînd începu să se recompună la loc. „Nu dispăruse complet" este de fapt modul greșit de a privi lucrurile. Prezența sa era ca forma unei clepsidre, mai solidă acolo unde era mai îngustă. lar exclamațiile de uimire începură în momentul în care era cel mai absent, deoarece viitorul se scurge prin acel punct, mer-gînd în ambele sensuri. Aceea este frumoasa talie a clepsidrei! Acela este momentul Luminii Pure! Fie ca ea să schimbe pentru totdeauna ceea ce nu știm! Pentru o superbă scurtime de timp, nisipul este comprimat în tija dintre cele două baloane de sticlă! Ah, dar aceasta nu este o a doua șansă. în intervalul de timp cît durează să scoți o exclamație de uimire, bătrînul le oferi spectatorilor o viziune a Tuturor Șanselor In Același Timp! Pentru unii puriști (care nu fac decît să distrugă prin menționare informațiile împărtășite), acest moment al absenței maxime a fost punctul culminant al serii. Cu repeziciune, ca și cînd ar fi fost și el cuprins de emoție în fața necunoscutului, se reasamblă cu lăcomie în... într-un film cu Ray Charles. Apoi mări ecranul, puțin cîte puțin, ca într-un documentar despre Industrie. Luna ocupa o lentilă a ochelarilor săi de soare, iar de-a latul cerului aștemu clapele pianului, aplecîndu-se asupra lor de parcă ar fi fost într-adevăr șirul de pești uriași care să hră-nească o mulțime flămîndă. o escadrilă de avioane cu reacție îi tîrî vocea pe deasupra noastră în timp ce ne țineam de mîini.
— Cred c-ar trebui să vă așezați comod și să vă bucurați.
— Slavă Domnului că-i doar un film.
283
— Hei! strigă un Evreu Nou ce se căznea la pîrghia aparatului de „Incercare a Forței". Hei! Cineva o face!
Sfirșitul acestei cărți a fost închiriat iezuiților. lezuiții cer beatificarea oficială a Catherinei Tekakwitha.
"Pour le succes de l'enterprise, pentru reușita acestei lucrări, il est essential que les miracles eclatent de nouveau, este esențial ca scînteia miracolelor să se aprindă din nou, et donc que le culte de la sainte grandisse, și astfel cultul sfintei să sporească, qu'on l'invoque partout avec confiance, pentru a putea fi invocată pretutin-deni cu încredere, qu'elle redevienne par son invocation, și pentru a redeveni prin simpla invo-care, par les reliques, prin moaștele ei, par la poudre de son tombeau, prin țărina mormîntului ei, la semeuse de miracles qu'elle fut au temps jadis, săditoarea de miracole de odinioară." Solici-tăm țării dovezi ale miracolelor și înaintăm acest document, indiferent de intențiile sale, dreptprimă probă într-o mărturie reînnoită în fauoarea micii indience . „Le Canada et les Etats-Unis puiseront de nouvelles forces au contact de ce lis tres pur des bords de la Mohawk et des rives du Saint-Laurent. Canada și Statele Unite vor dobîndi puteri noi în unna contactului cu acest preacurat crin de pe malurile rîului Mohawk și ale rîului St. Lawrence."
Bieți oameni, bieți oameni asemenea nouă, s-au dus, au fugit. Am să-L chem din turaul electric. Și iar am să-L chem din văzduh. El chipul își va arăta. Și nu mă va părăsi. Am să-I răspîndesc numcle-n Parlament. Tăcerea I-o voi primi cu durere. Sînt trecut prin focul familiei și-al iubirii. Fumez c-un iubit, mă culc c-un prieten.
284

Vorbim despre bieții înfrînți, cei fugiți. Singur c-un radio, țin mîinile sus. Bine-ați venit, voi ce azi mă citiți. Bine-ați venit, voi ce imma-mi stingeți. Bine-ai venit, prieten, iubit, ce lipsa mi-o simți cum te-ndrepți spre sfirșit.