poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-16 | | Înscris în bibliotecă de error
Eram rece si rigid, eram o punte intinsa peste o prapastie; intr-o parte imi infipsesem virfurile picioarelor, in cealalta miinile, ma inclestasem in lutul farimicios. Pulpanele hainei imi fluturau in laturi. In abis vuia piriul cu pastravi, rece ca gheata. Nici un turist nu ratacea pe culmea aceasta de nestrabatut, puntea nu fusese inca trecuta in harti. Stateam intins asa si asteptam; trebuia sa astept; odata ridicata, orice punte nu poate inceta sa fie punte, fara sa se prabuseasca. Cindva, spre seara - nu stiu daca era prima sau a miia oara, gindurile mi se invalmaseau continuu, si intodeauna, intodeauna se invirteau in cerc - oricum, era o seara de vara , iar piriul vuia mai sumbru, cind auzii pasul unui om. Venea catre mine, se apropia. Intinde-te, punte, fii gata de menirea ta, birna fara parapet, tine-l pe cel ce ti se incredinteaza tie, echilibreaza pe nesimtite sovaielile pasilor sai! Iar daca el se clatina, fa-l sa te cunoasca si azvirle-l pe pamint ca un zeu al muntilor. Veni, ma ciocani cu virful de fier al bastonului sau, apoi imi ridica pulpanele hainei cu el si mi le aranja, tot cu virful bastonului trecu si prin parul meu stufos, unde-l lasa sa poposeasca mult timp, in vreme ce el se uita probabil departe in jur. Dar apoi - tocmai visam, ca si el, peste munti si vai - imi sari cu amindoua picioarele drept pe sale. Cum eram complet nepregati, ma strabatu o durere salbatica. Cine era? Un copil? Un gimnast? Un aventurier? Un sinucigas? Un ademenitor? Un exterminator? Si atunci vrui sa ma intorc sa-l vad. Puntea se rasuceste! Nici nu ma intorsesem bine, ca ma si prabusii si ma trezii deja strapuns si sfisiat de pietrele ascutite, care intodeauna ma privisera tinta, atit de pasnic, din apa dezlantuita.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate