Nu mai există gări doar acoperișuri de sticlă peste gesturi comune. Peste spații comune.
Oameni în așteptare.Oameni ciocnindu-se de alți oameni zăbovind o clipă cît să deschidă o ușă apoi s-o închidă. Cît să-și ridice bagajul de pe jos apoi să se piardă în cuptoare încinse.
Femei mai puține. Fiecare femeie care nu e a ta fiecare femeie care nu vine e femeia lui Lot. Lot a părăsit orașul său de provincie în toiul nopții. Nu l-a anunțat niciun Dumnezeu n-a venit nicio ploaie de foc.

Să te trezești dimineața și un milion de voci să-ți urle în cap nu e nimic pentru tine aici.
Cînd intri în metrou te izbește mai întîi un val de frig apoi un val de căldură. Miroase a fornetti a descompunere. Trei mii de dumnezei coboară în Revoluției și tu nu ești unul dintre aceștia. Trei mii de dumnezei coboară în Tineretului și tu nu ești unul dintre aceștia. Atenție se închid ușile.

Cobori în piața nicăieri golit. Stors ca un pet aruncat seara de la etajul opt. Ai nevoie de un plan să ieși cu bine la suprafață. Bulevardul acesta ar putea foarte bine să fie Everglades și tu să ajungi la locul de muncă cu aeroglisorul. Un milion de motoare huruie nu e nimic pentru tine aici.

Azi noapte ai visat o pădure și o alee pe care mergeam iar mersul nostru era săltat ca al primilor oameni pe lună. Eu am visat că a murit mama și m-am trezit într-o stare de panică ce m-a ținut toată ziua.
Urme de cretă pe urme de blocuri. Urme de oameni pe urme de suflet.

Lumina înțeapă ca într-o sală de tratamente unde ți se verifică reflexele.
Camerele se deformează după chipul și asemănarea celor ce locuiesc în ele.
Nu mai există gări doar cuptoare încinse în care oamenii se transformă în lingouri de cupru.
Lot a plecat în toiul nopții trăgind după el trupurile pe care le-a părăsit.
Așa scrie-n geneză. Shit happens.