Oriunde ai fi, altundeva decât într-un spațiu perfect natural, uită-te în jurul tău și hai să vedem ce...vedem.
Să zicem că te afli într-o cameră de zi. Vezi un spațiu de forma și dimensiunile gândite de proprietari împreună cu unul sau mai multi arhitecți. Mai vezi, probabil, o fereastră și o ușă, de forma, mărimea și amplasamentul gândite, de asemenea, de cei pomeniți mai sus. Tot ei au gândit și au ales vopselurile și culorile de pe pereții camerei. Bine, ei au ales doar fereastra și ușa, pentru că, de fapt, ele au fost gândite de cei ce le-au produs. Doar modelele respective, pentru că de fapt alții au gândit, la un moment dat, că ar fi un bun material cel din care sunt făcute, și l-au asociat cu sticla ori structura celulară a ușii. Și aceștia din urmă au folosit gândirea celor care au inventat – creat deci – pentru prima oară ideea și necesitatea ușii, ferestrei sau a materialelor folosite.
Ușor amețit?
Așează-te pe un scaun. Ales de proprietar. Este ales pe gustul lui propriu, gândul lui... Făcut de fabricant însă, după gândul lui.
Desfaci o cutie de bere. Te uiți la ea? Este aici datorită gândului stăpânului casei. Și rece, tot datorită gândirii lui de a o ține într-o cutie rece... Alt gând al atâtor creatori pentru tot ce înseamnă frigider... Citești marca de pe cutia de bere: niște fabricanți care tocmai din anul 18.. – de când le-a venit prima oară gândul să producă și să îmbutelieze această băutură, berea, și până azi, produc aceeași bere de calitate. Pe lângă ei mai sunt câteva mii de producători, diferiți și independenți, care produc la rândul lor bere după rețete rezultate ale gândurilor proprii. Cutia este din aluminiu? Da. Cineva, la un moment dat, s-a gândit că ar fi un ambalaj bun. Și iată că a căștigat aprecierile celorlalți. Și cerculețul de care tragi pentru a deschide cutia e interesant, nu? Cineva s-a gândit că ar fi mai ușor așa.
Bine, mai sunt și alte feluri de ambalaje pentru bere, gândite de câți și mai câți: sticlă, pet de plastic, butoi de aluminiu sau de inox, și cine mai știe câte. Torni berea într-un pahar. Ce este un pahar ? Cineva, de mult, s-a gândit că ar fi mai comod să bei din el decât din căușul palmelor. Bine, nu direct, se mai gândiseră și alții la diverse alte modalități, cum ar fi bășici de piele, diverse coji de legume, lemn cioplit sau metal bătut. Paharul este un model ales de stăpânul casei, pe placul lui, pe gustul lui, pe gândul lui. L-a cumpărat dintr-o prăvălie al cărei proprietar s-a gândit că ar putea fi un produs vandabil. Și s-a gândit bine. A avut de ales dintre foarte multe modele gândite de tot atâția creatori ai tot atâtor fabrici de produse de sticlă. Sunt gândite în diverse mărimi, culori, texturi ale suprafeței, cu picior sau fără. Și multe...rău. Mai dăm o raită în jur? Bine. Stăm la un bar de zidărie, și sub coatele noastre este un blat din marmură. Așa s-a gândit proprietarul că este mai potrivit cu interiorul camerei. Pe bar mai sunt: un pachet de țigări (nu am să insist, deși câte și mai câte s-ar putea spune aici...), o scrumieră și o brichetă. Toate, la rândul lor, făcând parte dintr-o uriașă gamă de modele diferite, gândite de-a lungul vremii de generații întregi.
Oricum, constat că absolut toate cele ce mă înconjoară nu sunt decât obiecte făcute de om, bineînțeles ca exprimare a gândului său. Toate sunt aici pentru că le-a adus cineva. Și pentru că există. Există deoarece mulți, înainte, le-au gândit să fie...
Unde vreau să ajung?
Păi, constat că de fapt, într-un cadru natural existent, exist eu, omul, și o groază de lucruri, ce nu sunt altceva decât forme artificial create ale materiei.
Materie primă luată din natură și modelată de gânduri.
Tot așa mai văd pe bar o floare în ghiveci, o ramă cu fotografii în ea, niște sticle de băutură, un desfăcător de dopuri și câteva alte mărunțișuri: toate aduse de cineva, create de cineva, inventate. De om.
Pereții camerei sunt plini de tablouri sau de aplice de lumină. Canapeaua, fotoliile, măsuța și covorul pe care stau.
Toate, nimic altceva decât materie ‘turnată’ în matrița gândurilor.
Vitrinele!
Vitrinele pline de diverse lucruri interesante: simple gânduri cristalizate în diverse forme.
Un șemineu cu o groază de obiecte în jurul lui sau pe el, măsuța cu tv-ul, aparatura muzicală, toate ‘înghețate’ după voința gândurilor.
Lângă ele, albumul foto, discuri, benzi de magnetofon, casete audio, videocasete, cd-uri, DVD-uri... Toate pline de amintiri. Care induc gânduri.
Undeva, în centrul camerei, la loc de cinste, tronează biblioteca. Plină ochi de cărți. Pline ochi de litere înșiruite după gândurile atâtor și atâtor înaintași. Pline de fapt cu informații. Informații inteligente. De informațiile și gândurile celor ce, dintr-un alt timp al existenței comune, ne trimit instrucțiunile despre cum se fac obiectele. Și viețile...
Niște adevărate semințe ce caută creierul în exclusivitate drept pământ roditor... Niște simple ouă ce pot însă renaște gândul înmagazinat în ele de îndată ce sunt sădite...

Concluzia celor de mai sus ar fi aceea că tot ceea ce ne înconjoară, se împarte în materie naturală ( vie sau moartă) și materie ’prelucrată’ de către oameni, ca ‘unelte’ ale informațiilor și gândurilor. Că dincolo de noi, oamenii, sunt gândurile. O civilizație a gândurilor. Doar ea singură trăiește de la început, noi oamenii apărem și dispărem în timp.
Cunoașterea și realizările transmise ca o ștafetă urmașilor, rămâne elementul comun, ce merge mai departe în timp.