A fost odată, nu ca-n povești…, să vă spui ce-am fost pățită…
Iaca-așa, mă gândi eu într-o zi, să-mi pui traista-n spinare și mintea în chingă, să mă sui pe mârțoaga mea cea chioară, ce mergea pe lângă drum și plecai în lume târâș- grăbiș…Bre…că multe am fost pațită, zău!... Mă întâlni cu mulți proști, ce nu vedeau poarta grădinii ăluia de sus și săreau gardul!... Ptiu!...
Mă întâlni oameni buni, cu Păcală… ăla de era cel mai tare din parcare… și ne-a bruiat mințile (și mie și mârțoagei mele), ne-a poluat fonic, ne-a torturat inteligența bre cu vrute și nevrute, numai de el pricepute…
Să vă spui una, nu mai multe, ca vi se zbârlește păru-n cap, ca atunci când bagi doua degete în priză… zău!... Iaca-așa zicea Păcală: Cică s-a întâlnit hoțul cu prostul… Stând ei așa de vorbă, ce s-a gândit (mare minune) prostul, că vrea să se privatizeze, ca să intre și el în rândul lumii, să se apuce de negoț… Și cum altceva nu avea de vândut decât hainele ponosite de pe el, care valorau pe piața de desfacere un ban și… PROSTIA lui, care valora doi bani. Acestea fiind calculate si răscalculate, prostul, cu greu, dar a renunțat la prostia lui ca s-o vândă cui?... hoțului nu?... Primul client. Și se apucară de negociară, zi de vară pană-n seară, de ajunsese prostul să-și vândă prostia hoțului cu un ban, în loc de doi, cât iși propusese… deh…fiind la început de drum in lumea afacerilor, a lăsat prostul mai mult din preț… “clientul nostru… stăpânul nostru!”… I-a dat hoțul banul prostului, a luat prostia acestuia, i-a dat și o bătaie bună, că i-a cerut bani pe ea, și-a luat si banul înapoi si uite așa, a rămas și cu prostia și cu banul, iar prostul… vai de el… după ce că nu avea nici de unelea, s-a ales din toată afacerea asta cu o bătaie zdravănă și fără prețioasa lui prostie…
MORALA e că :Prostul e mai prost fără prostia lui, așa că, mai bine să fii cel mai deștept în satul tău decât cel mai prost din lume și nu te apuca de afaceri dacă tot ce ai în cap e PROSTIE… Iar hoțul e prost ca fură, dar tot hoț rămâne. Vestea în lume despre el, nu se duce că-i prost ci că-i hoț, iar statutul ăsta îl are până moare, nu?...
Și uite așa, se mai amurgi o zi de vară, mă despărți civilizat de Păcală, care s-a dus pe drumul lui, iar eu îmi luai mârțoaga în spinare, că nu mai putea săraca să meargă… îi atârna greu inteligența atacată de poveștile lui Păcală și mă dusei mai departe… unde?... nicăieri… dar poate am norocul să nu mă întâlnesc și cu Tândală – fratele lui Păcală, că zău dacă o să mai pot merge mai departe, cât despre mârțoaga mea… ce să mai zic?...
Ei… și am încălecat pe-o șa (vorba vine, dar așa trebuie să se termine poveștile), și m-am pus și așa și-așa și tot am căzut de pe ea… Însfârșit… m-am pus pe ailaltă și v-am spus povestea toată, cusută cu subânțelesuri și umplută cu nonsensuri… OFF… OFFF…