poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-10 | |
Mă numesc Ion, Ion Antonescu, dar nu contează numele sau prenumele, ci spiritul care animă aceste denumiri vremelnice. Mă voi numi așadar X, domnul X, deoarece nu despre mine aduc vorba în această fițuică, ci despre situația în care am ajuns cu toții, din cauza nepăsării și a politicii "capului plecat" pe care sabia comunismului nu numai că l-a tăiat, însă la și înrobit se pare... pentru totdeauna.
Insist să precizez că aceste cuvinte nu sunt apanajul unui manifest literar a la Păunescu sau vre-un mod degradat de mituire a moșilor sau mătușilor din cadrul uniunii scriitorilor ex'comuniști; las în acest mod scara parvenirii, pentru acei care vor dori să coboare pe ea direct în beciurile de tortură comuniste. Voi încerca să mă exprim pe înțelesul tuturor, cu intenția ca și adolescentul iritat de impulsurile pubertății; și tânărul care bate câmpii - "Români, vă ordon, bateți câmpii!" prin cluburile de noapte mai mult decât prin clădirile universităților degradate intelectual și spiritual; și moș Ion de la sat, aflat în transhumanța sărăciei agrare, care muncește de la răsărit pănă la apus, pentru ca pe a sa spinare să trăiască majoritatea orășenilor muritori de foame, înfumurați de propria ignoranță. Situația în care ne aflăm nu este deloc roză, nici măcar roș-galben-albastră - este gri, cenușie de-a dreptul; este o situație de care ne e scârbă în fiecare zi, dar totuși nu facem nimic, absolut nimic, rămânem indiferenți la strigătul acestei țări aflate pe patul de moarte. Ne numim patrioți, "salvatori ai patriei", dar în fapt suntem niște escroci, niște politicieni de duzină, niște papă-lapte, niște lași care încă ne mai ținem de "fusta mamei", ca să nu fim sfârtecați de acei "ulii" mai mari și cu buzunarul mai plin. Trăim alături de ruși, le vorbim limba,le dăruim cu generozitate pâinea și apa de pe masă, că doar atât ne-a mai rămas după ce ne-au sărăcit și ne-au adus la sapă de lemn. Unii ar putea spune că sărăcia ne-am adus-o singuri, e corectă și această afirmație, deoarece am devenit un neam leneș, puturos. Ne conduc rușii, ne-au spălat creierul și ne obligă la o viață de sclavi, cu scopul de a intra în marea robie a rusificării în masă - idealul stalinist. În fapt devenim "rusofoni" de bunăvoie, îi iubim cu nespusă dragoste și cu atâta ardoare; încât uităm cum ne-au furat pământul, cum ne-au dus părinții în trenuri de vite prin lagăre siberiene, cum i-au torturat mai apoi până la ultima suflare, cum au fost uciși cu miile, doar fiindcă au îndrăznit să vorbească limba română, să-și apere țara, neamul și credința. Cândva eram Români, cândva eram liberi... Vă îndemn cu toții la luptă, vă îndemn să vă apărați libertatea și neamul așa cum au făcut părinții noștri și părinții părinților noștri... Sărută-ți, copile, părinții și frații și-apoi să mergem la război!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate