Sangele uman circula cu o velocitate de un metru pe secunda, lumina cu una de 300.000 de kilometri pe secunda. Diferenta este enorma. Oare ce a intentionat de fapt sa edifice Frank Herbert in Dune? Ceea ce autorul american de science-fiction realizase in cuprinsul hexalogiei lui a fost un proiect unic. Nucleul ideatic al naratiunii il reprezinta mirodenia geriatrica existenta doar pe Arrakis sau Dune, o lume pustie, insa care-si compenseaza conditiile austere de viata prin dezvoltarea unor vietati bizare: viermii de nisip. Acestia produceau aceasta substanta care cunostea multiple aplicabilitati si care poate sa fie comparata cu putine substante reale. Practic, cu niciuna din cele pe care le cunoastem noi, poate doar apa sa satisfaca universalitatea utilitara a melanjului generat de viermi. Exista paine de mirodenie, branza de mirodenie, cafea pe baza acesteia: imaginatia autorului este debordanta. Se faceau chiar si covoare din mirodenie uscata. Dar, in primul rand ea era utilizata datorita calitatilor ei psihodinamice: mirodenia era o substanta psihoanaleptica, un stimulent al sistemului nervos. Poate doar amrita sau haoma hindusilor sa fi conferit aptitudini psihice deosebite consumatorilor ei, in special sacerdoti. Nu stiu de unde s-a inspirat Herbert, poate chiar de la cafeaua lui matinala, aceea care-l facea sa se energizeze si sa scrie randuri atat de delectante. Categoric ca banala cafea cu ale ei virtuti invigorante l-a determinat sa conceapa astfel melanjul, cafeaua este unul dintre apanajele spatiului cultural islamic care este atat de prezent in Dune, insa putini stiu ca ea are origini etiopiene. Apare astfel situatia paradoxala in care o planeta altfel indezirabila devine centrul unor conflicte de interese galactice. Situatia este comparabila cu cea existenta in cazul zacamintelor de petrol, iar faptul ca planeta inchipuita de scriitor este una preponderent desertica face ca analogia cu actualitatea Pamantului sa fie extrem de citeata: este un roman incarcat de semnificatii politice. Ceea ce este interesant si nu face decat sa continue linia analogica realitate-viitor posibil este dependenta calatoriilor spatiale de aceasta mirodenie geriatrica.Navele cosmice interplanetare sunt denumite transoceanice, iar pentru ca navigatorii spatiali sa poata efectua voiajele au nevoie de o doza crescuta de melanj. Acest lucru avea sa determine modificari genetice, pilotii ajungand sa fie o rasa aparte si sa-si extinda adictia fata de mirodenia arrakiana intr-o asemenea masura incat necesitau un spatiu izolat atmosferic pentru a trai, unul continand vaporii mirodeniei. Doar prin apelul recurent la acesta substanta ei puteau sa vada alternativele descrise de dinamica spatio-temporala, sa aleaga culoarele spatiale optimale calatoriilor interplanetare cat si posibilitatile factuale asociate lor. Altfel spus, detineau, ca urmare a abuzului profesional-rasial de melanj, capacitati intuitiv-prospective, asa-numita prestiinta, conform lexiconului uzitat in romanele ciclului. Erau navigatori ideali, insa eficienta lor era conditionata de doza diurna de melanj. Oamenii devenisera, asemenea noua, contemporanilor, care folosim la scara planetara aurul negru, petrolul, semizei hazi sau strambi: pelicula intregii civilizatii s-ar fi rupt daca se epuizau zacamintele de melanj ori daca viermii erau omorati. Chiar si originea acestei formidabile surse de energie era, ca si in cazul petrolului, una de natura organica. Locul pungilor petroliere produse de resturile lichefiate ale organismelor vegetale si animale este luat in Dune de melanjul produs de o specie gigantica de nevertebrate. Insa melanjul functiona ca o sursa de energie directa pentru formele de viata inteligente: era un furnizor de energie psihica care putea, ulterior, sa fie folosita in nenumarate scopuri, inclusiv pentru transcenderea conditiei antropice limitate. Avantajul era acela ca omul se transforma pe el insusi intr-o masinarie incetand sa mai depinda de aplicatiile materiale ale petrolului, electricitatii, etc. Devenea el insusi un univers insa poseda excelenta intr-un mod heteronom.
Nici macar poligamia, o alta caracteristica a spatiului islamic, nu lipseste din paginile Dunei, Paul se casatoreste din convenienta cu Irulan, fiica imparatului Shaddam, dar are relatii amoroase doar cu Chani, iubita lui fremena. Irulan este o calugarita Bene Gesserit si ironia face ca ea sa fie condamnata la o viata specifica adeptelor ocupatiei monastice crestine.