poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-12 | |
Lumea este o scenă, viața este un act:
ai venit, ai văzut, ai plecat. Democrit P.S. la “O altă scrisoare” Intr-o duminică mă lăsasem convins de copii să le citesc din cele scrise peste săptămână. Atât Felicia cât și Liviu erau curioși să vadă ce mai face tatăl lor în afară de faptul că adesea îi critică, vorbind despre ei în glumă, ca de o generație perdută în lumea internetului. Așadar, în ultima duminică a lunii octombrie, am citit în sânul familiei trei pagini purtătoare a titlului “O altă scrisoare”. Odată ce făceam în premieră lectura textului, spuneam acentuat și toate semnele de punctuație, parantezele, când rotunde, când pătrate, ghilimelele când de mână, când de tipar, formatul literilor când mai mare, când mai mic, fiindcă așa vrea compiuterul meu care e un pic “ritardat”, adică întârziat la gândire ar fi în italiană. Dă doamne mintea compiuterului cea de pe urmă. La început nu mă preocupa îcăpăținarea lui și lăsam fără replică intervențiile inconștiente ale mașinii cu un singur ochi electronic. Era adaptat la limbajul italian și, chipurile, mă corecta la tot pasul. Eu scriu “familie”, el unde nu face “famiglie”.Scriu « prinde », el se dă mai deștept cu “prende”. Apoi scriu odată « soție » și el îmi traduce « moglie », adică însemnă tot soție în limba italiană. Vezi și acum ce se întâmplă cu ghilimelele, cineva poate crede că cele de mână țin de secretul lucrurilor mai familiale, iar cele de tipar impun cuvântului mai multă oficialitate. Adică acasă ai o soție de casă, iar la seviciu, una de serviciu. Vezi unde bate compiuterul meu. Cred că cel mai deștept om de pe pământ e cel care știe să se prefacă prost. Deșteptul coboară la mintea ta, apoi te ia frumușel în mintea lui și la revedere libertate interiora. Toate le-am răbdat, dar când a numit femeia cu numele ei adevărat de “molie”, aceasta a fost culmea. Stiu că toate sunt molii pentru drumul bărbaților acoperit cu frumoase covoare de lână, dar de ce să mi-o spună și compiuterul. Bărbații din această cauză și fumează ca să-și protejeze drumul acoperit de covare. De ce la urma urmei se bagă el chiar și în familia mea cu “famiglia” lui. Umblă cu nasul unde nu-i fierbe oala în întreprinderea mea de scriitură (s.n.) cu “întrepr(e)nderea” lui electronică. Intreprinderea de scriitură poate fi sinonimă cu o fabrică de cuvine pe când “întrepr(e)nderea” lui se aseamănă mai mult cu verbul “a întrepdinde”, dacă-i capitalist tot caută să întreprindă ceva numai să facă bani. Dacă e mașină întreprinde orice, e foarte practic, dar nu poate să gândească și slava Domnului că nu poate. Stai băiatul că mie mu-mi place sexul în grup și nici sexul netradițional. Eu pot să te bag și în compiuterul mătii originar, în compiuterul cel mare cât o cameră elaborat pentru prima oară de către hâtrii ăștea de americani, care după ce s-au săturat să inventeze compiutere au început să producă democrazie cu tonele. Si odată ce nu aveau ce face cu atâta democrație, o transportau cu portavioanele în diverse părți ale lumii. Prima semănătură cu democrație au făcut-o în Japonia și sărmanii nici până azi nu se pot spăla de această sămânță incurabilă. Au cunoscut sămânța democrațiceii și vietnamezii. In plină campanie de sămănătură democratică este azi Iracul. Sunt rușinoase scenele în care mercenarii americani, înarmați până în dinți dau caramele copiilor iracheni. Ori poate cred că au în față un popor ce se va lăsa luat cu bombonica. Străinii veniți în SUA preferă înrolarea în armată ca mercenari, asta le facilitează obținerea cetățeniei, în caz dacă se întorc vii dintr-o eventuală campanie militară. De ce să mă bag în politica lumii, mai bine să am grijă de politica familiei mele. Mi-a sărit țandăra când compiuterul s-a atins de soție. Si nu era vorba de gelozie . După ce mama copiilor mei ascultase în duminica aceea lectura la “O altă scrisoate” deveni sentimentală și începu să-mi povestească cum înțelege ea noțiunea de “soție”. Imi spunea că respectiva vocabulă poartă sensul de “s-o ții bine”, în înțelegerea ei, adică fără griji și în bunăstare, cu tot colhozul acasă ori, poetic vorbind, ”ca pe palmă”, dar, tot poetic vorbind, e și expresia “sub palmă”. Atât de confuzionat stau lucrurile, că nici nu știi unde s-o apuci: pe drumul cu indicatorul “pe palmă” ori pe drumul cu alt indicator “sub palmă”. Pentru a păstra sensul inițial al noțiunii de “soție”ar fi egal cu “s-o ție” cineva ca pe palmă, numai nu eu și aceasta ar însemna să-și facă un amant chiar cu acordul indirect al meu. Dacă e să revin la noțiunea de “s-o ții” bine, în sensul de “ca pe palmă”, care îi place mult soției mele și ar vrea să fie așa, dar care și mai mult nu-mi place mie și din aceste considerante regretabile, nu poate fi așa, mă întreb de ce mai asculta degeaba poeziile mele de dragoste. Trebuia să-și ochiască un băiat de la Institutul agricol care nu are nici o treabă cu scrisul, un “spețialist” ce se ocupa mai mult cu strânsul, adusul, pusul. Si avea să fie în rând cu lumea azi. Dacă lucrurile stau așa, eu pot înțelege noțiunea de “s-o ții” și ca substantiv plural “soții”. Acest substantiv dulce ca mierea o lună, dulce ca zăhărelul un an, apoi acru, sărat, pipărat și alte gusturi picante însoțite de senzații tari care îți este dat să le trăiești în ceilalți ani de căsnicie marcați din când în când de câte o nuntă jubiliară, mai mult simbolică, fie că-i poreclită de “argint”,”aur”,”platină” ori alt metal prețios, în dependență de timpul pe care l-au petrecut cei doi împreună și de răbdarea lor reciprocă. După mine, toate nunțile, cele simbolice și cele mai puțin simbolice, nunțile ordinare (din dragoste) și cele extraordinare (din nevoie) și chiar nunțile mioritice sunt rezolvate de una singură, nunta cea de hârleț și lopată, nunta de pământ și iar de la început: trandafiri, iubire, cu mireasa, cea mai frumoasă femeie din univers, cu mirele, cel mai prost bărbat de pe pământ, căci ca dânsul mai sunt poate pe alte planete, dacă se zice că mai este pe undeva viață. Dar să vedem o altă formulă a noțiunii, cea de “sòții”, a substantivului masculin, plural ce comportă vână bărbaților, fie cu ori fără păr pe piept, care chipurile ar fi și un semn al virilității, fie cu mâna păroasă ori mai puțin păroasă, semn al legăturilor și al practicismului care, datorită descurcătorismului lor, pot face orice pe pământ și în concepita soției ținute bine, acesta e al doilea om după Dumnezeu, dacă nu chiar primul. De cum revenim la semnificația substantivului feminin, plural “soții”, lucrurile se schimbă diametral, însă nici acesta nu-i binevenit în textul de față. Să ai mai multe soții ar fi bine, dar nu în conditile economice ale noastre.Dacă una zice că n-o ții bine, atunci cum să ai mai multe soții. Sòții cu mai multe soții nici nu știu unde s-o apuce când se termină poezia vieții și încep drumurile chinuitoare ale prozei cotidiene. Adică poți să le ai, dar cum să le ții, mai ales dacă ai avut imprudența să le iubesti pe toate odată și cu toate să faci maio mulți copii. Apoi ce se va întâmpla când va afla una de alta. Va fi un spectacol pe cinste și tu, adică eu, în mijlocul scenei cu sala plină de spectatori voi rămâne buimăcit, uitându-mi rolul și toate cuvintele lui. Ambiguitatea sensurilor în cuvinte e la fel ca și o bifurcarea a drumurilor în orientarea topografică. Si atunci unde s-o apuci? Să-l luăm de piept pe narator. Să fie bun și să spună mai departe cum să mergem și tot el să convingă soția mea să rămână în rolul pe care i l-am dat în “O altă scrisoare”.Dacă îți mai amintești, acolo ea adică mă însoțea la spital, când am intrat la Demiurg, când am spus “pardon” și l-am numit cu numele lui adevărat “ortoped”. Anume atunci eu nu eram atât pacientul cât naratorul. Soției nu i-a plăcut cel mai mult faptul că am spus secretul nostru la toți, că am vorbit despre transfigurarea ei oximoronică. Atât m-am străduit să n-o ofensez și tot n-am nimerit-o. Noi ne înțelegem de minune chiar și când ne certăm, e o ceartă figurativă, una poetică. Fiindcă e mai frumos să te cerți uzând noțiuni literare, căci, dragu Doamne, suntem de la litere moldo-ruso-româno(și azi) italiene și de la istorii ruso-basarabo-româno(și azi) italiane. Si dacă este așa, ar fi păcat să nu găsim malatiei noastre istorice un tratament lingvistic. “Post scriptumul la “O altă scrisoare” anume și este tratamentul deplin și definitiv al malatiei isterice și nu istorice. Cu această propoziție ar trebui să-mi închei scriitura de azi și să nu înțelegeți până la urmă ce-i cu acest “Post scriptum”. Așadar, emanciparea are și părțile ei negative. Bunăoară, soția mea, în semn de protest, a cerut sus și tare să-i schimb în “O altă scrisoare “ rolul de soție pe unul de însoțitoare. M-a supărat mult această anarhie ce bântuie în familie și am dat-o afară din rolul de soție fără drept de restabilire. Dacă mai deschide gura o dată, o dau afară și din însoțitoare și din rol în genere. Alături de mine în fața ortopedului poate fi și o amantă, să zicem, care știe să mulțumească și de puțin. Auzind despre gravele destituiri, fiică-mea, mai mult dintr-o solidaritate feminină, unde nu-mi declamă pe un ton ultimativ, cum că ea mă destituie din funcția de soț, ca să facă paritate în prima partidă jucată între mine și maică-sa. Spre a o potoli îi spun, să fie mai atentă, fiindcă se poate întâmpla să rămână fără tată. I s-au umplut ochi cu lacrimi. Nici nu realiza că toate se întâmplau la nivel ficțional. De unde avea să știe ea că de azi înainte îi voi da unul dintre cele mai grele roluri în Scrisorile mele, cu atât mai mult că îi place teatrul și frecventează chiar niște lecții de artă scenică în afara orelor de curs. Azi i-am dat rolul de fiică, mâine va fi în rol de mamă, apoi de bunică și fiecare ieșire în scenă va lăsa amprentele minunate ale timpului trăit pe care nu-l mai întoarce nimeni . Si toate i se vor întâmpla din cauza mea care i-am dat rol în această viață. De vină până la urmă este poetizarea ori chiar poezia vieții în care trăim și nu proza vieții după cum spunem mai sus. Cine mai încearcă să-mi zică ceva împotrivă îl pedepsesc imediat. La început îi dau un rol, apoi, tot eu, îl deposedez de acest rol. Așa cum zicea A.Lupan, pe atunci președinte al u.s. din r.s.s.m., în privința pedepsirii lui P.Cărare pentru volumul « Săgeți ».Propunerea președintelui ținea de darea afară din partid a bravului arcaș. Cineva din sală a anunțat că P.Cărare nu-i membru de partid, la care tribunul scăpă cârja din mână, lipind la cele propuse un amendament democratic : « Hai să-l primim în partid și tot acum să-l dăm afară... » .Cred că această frază și va rămâne în literatura sovietică din zecile de volume semnate de bătrânul cu cârjă. Această propunere ar fi bună pentru o patrafrazare în adresa celor plecați la dreptate .Cine știe în ce volum a lui Dante stă acum cel cu “plugul” și “cosmodromul”. Poate și azi bate cu pumnul în poarta cea sfântă a Paradisului. Sperăm să vină Dumnezeu pe-acasă și să-l dea afară din ceruri cu tot cu cârjă pentru prea multă îndrăzneală. Si mai așteptăm Doamne să declari în afara legii activitatea oricărui partid politic în teritoriile supuse ție, fiindcă de la un timp nu mai putem separa politicienii de poeți și nici politica de poezie. Și confundăm dragostea cu pornografia. Prostituția se răspândește în toate sferele sociale. Vine de la picioare și se ridică până la cap. Oare să fie vorba de o prostituție politică ? 10 octombrie 2005 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate