Abia se mai ținea pe picioare. Noroc că metroul venise destul de gol. S-a prăbușit pe primul scaun ieșit în cale. Alt noroc: erau destule. În jur, câțiva rătăciți. La ora aceea târzie din noapte... Figuri obosite, sâcâite. În cel mai bun caz absente. Marilena se adună, zgribulită. I-au înghețat picioarele în cisme. Și mâinile ei frumoase, cu degete lungi, sunt sloi. Tubul de neon, singurul care mai funcționa în acea parte a vagonului, clenfănea o lumină amețită, clipind în toane. Zgomotul de fierărie hrâșcâită prin tunelul de beton, smuciturile buimace ale vagonului, se amestecau cu frigul agresiv, care își făcea de cap și aici. Un geam lăsat deschis... ușa de alături, știrbă de garniturile cauciucate. Produs de import, se uzase și... desigur, nu mai erau bani pentru înlocuire. Așa că și-a tras peste urechi căciula ei rusească, din blană de nutrie... a ridicat gulerul cojocului. Era apărată.
- Atenție, se închid ușile! Urmează Timpuri Noi.
Mai avea șase stații. Offf...
Ar fi trebuit să-i fie bine. Dar nu-i era. Amintirea cauciucului rupt o umplea de frică. Dacă, Doamne păzește....? Alungă gândul cel crunt așa cum încerci să scapi de o muscă agasantă. Citise undeva, printr-o revistă străină, că este bine să gândești pozitiv. Să te sprijini pe amintirile plăcute, pe senzațiile agreabile. Se mută înapoi, în brațele vânjoase ale lui Florin. Se iubiseră toată după amiaza cu frenezie. Făcuseră totul... vorba idiotului. Nu mai conta nici frigul din garsoniera mizeră, nici lipsa apei calde la baie. Jenă sau alte prostii din astea – nici vorbă. Față de cine? Era singurul lucru pe care îl mai puteai avea la liber. Amorul lor conspirativ o umplea de fericire . Una cum nu mai cunoscuse până atunci. La început, găsise avansurile tânărului inginer de-a dreptul nesimțite. Abia se înscăunase șef și... țop, cu nasul direct în decolteul ei. O chema la el în birou pentru orice prostie. Îi vorbea în dodii, cu aluzii tot mai îndrăznețe. Apoi a început să pună și mâna, obraznicul. Unde trebuie! I-a plăcut. Nu s-a mai strâmbat. Dintr-odată, secția cenușie din uzină începuse să arate mai acătării. Chiar ademenitor, trebuie să recunoască, în zilele când plecau împreună. Ea – prima. Mai pierdea timpul prin chioșcul de lângă poartă, chipurile admirând cutiile cu pește conservat și maldărele de „Eugenii”. Lua întotdeauna ceva și băga în sacoșă, să nu se prindă cineva de stratagema ei. Nu ești sigur niciodată cinbe te urmărește, unde trăncănește... Apoi aștepta, cuminte, în parcarea întunecoasă, până îl vedea clipind scurt din farurile Daciei. Le trebuia mai puțin de 10 minute să ajungă în hruba aceea de la ultimul etaj al unui bloc nou, cu liftul mai tot timpul defect și cu miros de gunoi pe scara sordidă. El o găsise, nu l-a întrebat nici de unde, nici dacă o mai frecventase înainte, însoțit de alte femei. Ce-i păsa? Amantul năbădăios își făcea treaba așa cum o toantă ca ea nici nu-și imaginase că se poate face. Trăise degeaba treizeci și... ceva de ani; gospodină, pudică și evidențiată în ședințele de sindicat. Cu bărbia căzută în piept, îi scapă totuși un zâmbet satisfăcut, amintindu-și de partidele fulminante de sex. Cele care, în ultimele luni, au dat alt sens existenței ei banale, delimitate de cozile interminabile, programele de televizor repede terminabile, sarcinile mobilizatoare de producție... Și spaimele demobilizatoare de reproducție.
- ...urmează Piața Unirii , peron stânga. Voce răgușită, adormită. Doar
câteva vorbe, și alea aruncate neglijent, răstit.
Tremură. Să-și tragă, oare, gluga în cap? N-are rost, căciula e mai călduroasă. Chiar a transpirat sub ea, își simte părul năclăit pe la ceafă. Acasă trebuie să-și pună o oală de apă la încălzit. Poate că, la ora asta, au crescut și gazele mai ca lumea... E musai ! Căciulița spartă nu-i dă pace. Când i-a arătat-o Florin, a încremenit. Tot conținutul acesteia se afla acum acolo, în vaginul ei. Numără încă odată, pe degete, zilele scurse de la ultimul ciclu. Noroc de mănușile groase, cu un singur deget, care îi maschează gesturile... Dezastru: taman la mijloc!
Vagonul de metrou aproape s-a golit; paradoxal, parcă și zgomotele s-au mai estompat. În fine, o să vadă ea. Dacă... ce-ar fi să...? Nu. Mai bine mâine. Se descurcă. La nevoie, tot Florin trebuie să găsească un ginecolog, o moașă, ceva. Al lui era. Și căciulița, tot a lui... Detestă cuvântul prezervativ. Prea lung și impudic de aspru. „Căciuliță” sună, totuși, altfel – mai cald, mai intim.
Picoteala dulce tinde să o acapareze. Un val de furnicături plăcute i-a invadat corpul - fluid erotic întârziat; sau renăscut? De sub pleoapele grele, privirea cețoasă se plimbă pe figura unui tânăr la fel de adormit ca și ea, așezat ceva mai încolo... Parcă seamănă puțin cu el...? Își imaginează că, la capătul drumului, o așteaptă îmbrățișarea amantului, nu.... E gata să ațipească. Strânge coapsele, ținând strâns între ele poșeta. O simte acolo, asigurată. Și e bine...
O trezește frigul. E năucă. Sudoarea i-a înghețat pe la tâmple. Dar căciula..?! Își pipăie cu disperare creștetul – nimic. Bine, dar o avea... căciula ei de nutrie, maro roșcat, cumpărată pe două mii de lei de la o ingineră întoarsă dintr-o excursie în Uniunea Sovietică. Uite-o!...
Stă bine înfiptă pe căpățâna tipului din față, chiar pe scaunul de lângă ușă. Incredibil! Chiar atâta tupeu? Un val de indignare transpirată o năpădește din cap până-n picioare. Individul o privește fără jenă, drept în ochi. Nu-i pasă. O sfidează cu nerușinare. Neras, cu fălci de animal prăduitor, frunte îngustă, bărbie proeminentă. Parcă ar fi Marcel. Pumni de ciocănar, privire tâmpă, de brută. Pe cine să chemi în ajutor? Se uită în jur. O muiere înfofolită cu broboada; aburii îi ies de sub nas. Mai încolo – doi puștani pierduți unul într-altul. Un moș... Miliția e peste tot – unde nu e nevoie de ea. Toți se plâng, se tem ... numai ăsta nu. Ah, ce tâmpită a fost refuzând s-o ducă Florin! Griji aiurea, fără rost : cine să-i vadă, pe gerul și pe întunericul ăsta? Tâmpitul ei... în veci nu s-ar deranja să o aștepte, nici măcar jos, la scara blocului. Ce prostie, să se încumete la ora asta de una singură, la cheremul oricărui golan de cartier. Căciulița ei, pe care a dat o lafă întreagă!...
Cu un scârțâit feroce, metroul oprește în stație. Zgomotul sec al ușilor care se deschid degeaba. Nimeni nu urcă; nimeni nu coboară.
- Atenție, se închid ușile!...
Acum! Zvâcnește cu disperare din loc. Inspirațiile ei curajoase; întotdeauna câștigătoare... În drumul izbăvitor spre peron, smulge cu furie căciula de pe căpățâna hoțului. Cu o agilitate de care nu se mai credea capabilă, se strecoară la mustață printre ușile care se închid ermetic în urma ei. Și în fața lui! Desfigurat de furie, dar neputincios, dobitocul bate zadarnic cu pumnii în geamul mudar. Urlă, se agită, o amenință... Degeaba. Scoate limba la el. Nemernicul! Ce credea dumnealui... ?! Huruind, trenul s-a pus în mișcare. Ia viteză.
Victorie! Triumfătoare, își flutură căciula recuperată deasupra capului: trofeu prețios, recuperat eroic. Apoi și-o îndeasă zdravăn pe creștet, fără milă pentru ceea ce a mai rămas din coafură. Ducă-se la dracu!...
Răceala nopții de februarie o limpezește. Respirația revine la normal, ideile încep să se rânduiască. Marcel. El e de vină. O să-i facă un circ!.... Oricum, își propusese să improvizeze ceva tare. Bănuitor și fitilist, ar fi gata nu să o ia la întrebări... e prea orgolios pentru așa ceva... ci să dea drumul la insinuările lui jegoase. Are fler, caraghiosul, trebuie s-o recunoască... Ea l-a mirosit de mult că se are bine cu ăia de la „ochiul și timpanul”. De aceea își ia toate măsurile de precauție. În ruptul capului nu trebuie să se prindă de afacerea ei cu Florin. Se gândise chiar să și-o tragă și cu el, azi sau mâine. La nevoie – e al lui. Pe număratelea!
Nu-i este rușine. Milă – nici atât. De ce, mă rog? N-o merită, e clar. E plicticos și pisălog. L-a luat, ca proasta, că... îi venise vremea măritișului. Coana Veronica, maică-sa, cu apucăturile ei de mahala: că-i băiat bun, cu studii, de viitor. Rahat. Puturos și cârcotaș. Și acum stă ca nesimțitul în casă, la căldurică. Mă rog, câtă e. Mai multă decât afară. E sigură că s-a uitat la ceas din cinci în cinci minute, o fi și sunat la ofițerul de serviciu. Ei, și...? N-are cum s-o prindă. Nici nu se ostenește pentru așa ceva. Mai bine cu ochii la bulgari și cu vinișorul în nas. Nici nu l-ar aranja un scandal conjugal. Divorțul l-ar costa casa și problemele de dosar. Îl dau ăia afară de nu se vede. În comerțul exterior trebuie oameni serioși, cu familie, cu dosar beton.
La bătaie - o încasează și el... Știe asta, l-a prevenit din noaptea nunții. „Mă, poate dă dracul să dai... Auzi? Ai grijă să dai tare, să nu mă mai scol. Că dacă mă scol... te omor! Să ții minte!”. Uite-l că ține. E prea leneș să se complice. Nici măcar îndatoririle alea conjugale nu și le respectă cum ar trebui. Păi, atunci, de ce să se mire cineva că se descurcă și ea... pe cont propriu? Destul a stat și a spălat vase, scutece, a crescut copiii. Să ajungi tu, femeie la treizeci și ....de ani și să nu știi ce-i ăla un orgasm...
Furia i-a mai trecut. E mândră de isprava ei cu recuperarea căciulii. Nu-i de colo! O s-o povestească la toată lumea, are cu ce se lăuda. S-a descurcat. O s-o scoată la capăt și cu sarcina, dacă cumva... Fir-ar ale dracului de căciulițe chinezești! Oare nu le-or fi aranjat ăștia într-adins, să crească natalitatea... să aibă Nicu și Leana lui popor pe măsura lor?
A urcat scările pe jos. Liftul merge, dar cele patru etaje erau numai bune ca să dea în clocot. Când bagă cheia în broască, e roșie la față, gâfâie ...
- Așa de târziu? S-a terminat și programul la televizor...
- Sigur... domnul se lăfăie! Numai eu, săraca, stau ca idioata la fabrică... să îndeplinim exemplar planul la export. Când scap, nu tu prăvălii deschise, nu lumină pe străzi... chinuie-te de una singură prin beznă, tremură prin stații, descurcă-te cum poți cu toți bețivii...
Asta cu bețivii i-a venit pe parcurs, dar pică bine. Florin e focos rău; nu știi niciodată ce urmă poate să-ți lase pe undeva... o vede ăsta și te ia el la refec. Sau dacă te-a vazut careva pe undeva.... sau nici măcar nu te-a văzut, dar știe... cine pote fi sigur pe lumea asta? Bărbatu-sau nu pare deloc impresionat de țâfna ei. Sprijină, ca boul, tocul tocul ușii. Are însă grijă să tragă cu ochiul, prin geamul ei, la ecranul televizorului. Da, da, să nu piardă „Hora Unirii”, transmisă în direct, ultima suflare pe ziua de azi. Deasupra televizorului, tabloul de nuntă înfățișa două mutre etern zâmbitoare, pierdute în roz-bombonul dragostei înțelegerii și al respectului reciproc.
- Stau la fabrică până după 9... matale erai de mult în scutece, cu ochii pe ceas, nu? Unde umblă aia? Cu cine și-o trage? Cu unul, na....mai întâi mi-a tras-o el. După aia și io lui. Pasionant, nu?
- Glumești, sper....
- Daaa... sunt numai bună de luat la glume. Nu-ți vine a crede, nu? Nici mie nu mi-a venit. Adormisem, ruptă de oboseală, pe un scaun. Idiotul mi-a furat căciula fără să clipească. În văzul lumii – nici o problemă. Nimeni nu a văzut, nu a auzit. Bine că m-a făcut mama puternică, nu numai frumoasă și deșteaptă. I-am smuls-o de pe scăfârlie și am zbughit-o printre ușile care se închideau. Așa am scăpat. Altfel.... cine știe?
- Vorbește, dragă mai încet! Te aud copiii...
Foarte bine. Să audă și ei, să știe, să bage la cap.
- Până mor o să blestem ceasul când m-am măritat cu tine! Nu tu un parfum, măcar o floare de 8 martie, acolo! Într-o vizită n-am mai ieșit de la Paști... un concediu împreună n-am mai făcut de-un cincinal. Eu sunt bună doar să slugăresc, să te spăl, să te calc. Eu la cozi, eu la cratiță și tot eu la mătură. Ziua - la nenorocita aia de fabrică, noaptea acasă. Nuuuu... nu în pat! La bucătărie. Printre maldărele de vase murdare, pândind flacăra de la aragaz și așteptând să fiarbă ciorba. Domnul și stăpânul casei e ocupat, e stresat, e....cum e. Un nesimțit.
- Aștept să termini. Pe urmă spun și eu ce am de spus.
Aaaa.... o amenință, care va să zică? Lasă că știe ea... Dar dacă știe și el?!
Mitralieră.
- N-ai nimic de spus. Nu ai dreptul! Nu-ți dau voie, na!.... Eu - hingherită prin metrou, tot eu sunt prădată... batjocorită... umilită... de toți bărbații ăștia nesimțiți, de care m-am săturat până peste cap. Nu-mi trebuie!...Nu mai vreau...nu mai pot! Nu mai vreau să pot!....
Din ochii care aruncau fulgere, țâșnește un șuvoi de lacrimi. Fierbinți, desigur. Bărbatul e descumpănit. Șovăie. Amărâta... se vede că e epuizată de oboseală. Ar lua-o în brațe, dacă... Hai, să-i scoată măcar paltonul de pe ea...
Dar Marilena l-a simțit. Nu care cumva să o atingă! Se răsucește brusc pe călcâie și pleacă, furioasă, către cuier.
- Hă-hă- hăăăăăă... hă-hăăăăăă!....
Auzi-l... Râde, ticălosul. De ea! De suferința... de pagubele, de toată viața ei. Atâta e în stare - să hăhăie. Nesimțitul dracului, de bou tâmpit și încornorat. O să i-o arunce în față. Stânga-mprejur! Și....
- Râzi, cretinule?! Ei bine, află că...
- Râd, mamă. Cum mama dracului să nu râd, după toate câte mi le-ai turnat?... Eram gata să te cred, p-onoarea mea.
- Onoarea ta? Onoarea ta de...
- Hă-hăăă-hăăăăă!.... Mai ai încă una... încă o căciulă... hă-hăă-hăăăăă..... identică....în glugă!!! Hă, hăăăă, hăăăă!... Hai că ești tare, să mor eu!....