-Urăsc să te văd pășind, cercetând grăbit muchiile mesei și firimiturile de pe masă. Uneori te oprești din loc în loc de parcă știi că te urmăresc cu privirea, ai cumva impresia că te admir?
-Dacă nu mă admiri, ce alt motiv ai să îmi numeri pașii mărunți și deși?
-Păi te urăsc, și mă miră îndrăzneala ta de a te plimba nestingherit pe teritoriul alor mei. Mi te imaginez strivit de un ceva picat din cer spre surpriza ta, și aștept acel moment ca să îți iau cadavrul scârbos și să îl arunc în gunoi.
-Crezi că mă umilești cu ceva dacă îmi arunci leșul neputincios în gunoi? Sunteți naivi într-adevăr voi, oamenii. Din gunoi trăiesc, gunoiul tău și mizeria ta. Zoaiele tale de ciorbă și firimiturile pâinii tale de la o masă sunt hrana copiilor mei pentru luni de zile. Depun atât de puțin efort și am de toate, pentru că ceea ce am și ceea ce pot avea este gratis și vine de la tine. Ce arunci tu mie îmi folosește foarte mult. Așa că aruncă-mă la gunoi!
-De ce ești gol pe dinăuntru? Mi-ar fi atât de ușor să te strivesc! Ah, de n-ar veni și ziua aia!
-Cum de ce sunt gol pe dinăuntru? Tu nu ești la fel de gol? Ce te „umple” pe tine atât de mult încât te face să te miri de o ființă care nu are în ea kilograme de măruntaie și sânge? Că tot ai adus vorba de umplut, ai observat că ți-am invadat și dormitorul recent?
-Deci nu pe tine te-am strivit atunci pe peretele de lângă ușă...
-Evident. Nu mă vezi aici vorbind cu tine?
-L-am storcoșit tare de tot pe acela, cu o carte de 1500 de pagini, „Che” de Pierre Kalfon. Haha, cum i s-au împrăștiat lichidele vitale pe lângă carcasă! Am așezat cartea jos, cu spectacolul hidos la vedere, și până m-am întors cu un servețel igienic să o curăț, mortu’ nu mai era acolo. Mă gândeam că nu l-am storcoșit destul și...
-Te gândeai greșit! Pur și simplu a venit cineva din familie și l-a luat de acolo.
-Familie? Dar voi ce nume aveți? Fiind atât de mulți, îmi imaginez că aveți nevoie de un repertoriu uriaș de nume.
-Nume... astea sunt copilării care vă privesc exclusiv pe voi, oamenii. Văd la voi foarte multe activități și preocupări nefertile, și în plus, vă înmulțiți atât de rar și greu! Toți din familia mea au același nume: Blattidae. Ne deosebim după zgomotul produs de antene, ceea ce voi ați putea numi voce. Ah, câte lucruri inutile faceți voi cu vocea, și nu numai cu ea. Să-ți spun ceva, și simt că ai să mă urăști și mai tare după aceasta: voi nu știți ce este cu adevărat important pentru familie și rasă, căci prea mult vă consumă împlinirea individuală. Aveți un ego inutil, ego care te face pe tine să spui că eu aș fi oarecum scârbos. Explică-mi tu cu ce sunt mai scârbos decât o pisică sau un elefant, căci văd că priviți de sus orice vietate care nu are aspectul și înfățișarea voastră. Ai cea mai mică idee de când există specia mea pe pământ? Cu mult dinaintea voastră, asta pentru că nu avem tot felul de vicii, așa cum aveși voi. Lașitatea din voi inventează tot felu de preocupări periculoase, de la fumat la bombe nucleare.
-Dar de unde știi tu toate astea? Vorbești de parcă ai fi un alt fel de om, undeva deasupra, și nu știu în ce măsură ești să ne critici pe noi, având în vedere că specia ta de milioane de ani nu a evoluat deloc.
-Mă bucur că recunoști primordialitatea noastră în timp pe linia vieții. Pe de altă parte, mintea ta atât de îngustă înțelege prin evoluție doar mașini și antidoturi. Desigur că n-ai să vezi un Blattela germanica vorbind la telefonul mobil sau zvârcolindu-se în pat noaptea cu gândul la dividente sau măriri de salariu. Puținul pe care îl avem este suficient, și nu fugim de colo-colo nemulțumiți și lacomi. Noi, ca și multe alte specii de insecte, felurite bacterii, și animale de casă, suntem în viață datorită risipei voastre. Căci la voi risipa este una și aceeași cu lăcomia: mai lacom este acela care risipiște decât acela care agonisește fără măsură, căci așteaptă să primească mai mult ca să aibă ce risipi în continuare. Voi risipiți ce vi se oferă fără să meritați, poftiți la ceea ce nu primiți, crezând că meritați.
-Ce i-ai făcut lui Gregor?
-L-am asimilat.
-Cum să îl asimilezi? Adică l-ai mâncat?
-Cum aș putea să mănânc un om întreg? Aș mai fi atunci gol pe dinăuntru? Nu, aș fi plin de toate cele omenești. M-ai considera atunci seamănul tău?