Drumul durase patru zile. Erau ultimele minute de liniște, dar acest lucru îl bucura. Tocmai intra în nod, iar în câteva minute urma să iasă urmat de alte nave. Nu îi plăcea liniștea din navă. Alana rămăsese pe Harton, unde îi era locul. După consiliul Feinelor, o văzuse și discutase cu ea puțin. Se schimbase. Nu mai era cea pe care o cunoștea el. Acum era detașată, rece, fără nici o expresie facială. Ochii ei galbeni îl fixaseră crud și nici măcar nu licăriră a părere de rău, când îi spusese că nu are voie să vină cu el. Îl duruse, dar nici el nu lăsă să se vadă. Poate că erau urmăriți sau era prea mândru ca să arate cuiva ce simte. Nu își revenise încă total de la episodul în care-i mărturisise că o iubește și considerase reacția ei o înfrângere a propriului ego. Nu i se schimbaseră sentimentele față de ea, dar era o rană care avea nevoie de timp pentru a se vindeca.
Computerul îi semnaliză că mai erau două minute până la destinație. Începu să se pregătească de ieșire. Știa că, imediat ce va ieși, va fi întâmpinat de un baraj susținut de foc de pe uriașa navă de transport și interceptoarele vor încerca să-l anihileze. Dacă o singură parte a planului său mergea prost, avea să moară. Dacă navele de sprijin întârziau prea mult, atunci el avea să fie atacat din mai multe părți și distrus. Își fixă casca cu senzori de luptă pe cap și trase de chingile centurii scaunului, strângându-se mai tare de scaun. Privi computerul, mai erau câteva secunde. Sincroniză un factor de accelerație de trei ori mai mare, exact la ieșirea din nod și apucă manșa. Porni sistemul de atac și activă scutul.
După câteva momente, simți cum stomacul i se revoltă sub acțiunea forței de accelerare. Își reveni imediat. Senzorii deja ajustaseră presiunea din navă și stabilizaseră o gravitație normală. Computerul emitea sunete stridente; anunțau prezența inamicului în sector. Privi computerul și văzu coordonatele și date despre navele lor. Erau șase interceptoare și uriașa navă, pe care andocase de mai multe ori. Imediat după aceasta, computerul îl anunță că nava cea mare lansase patru torpile.
--Căcat!
Urletul lui se lovi de pereții cabinei, fără nici o șansă de scăpare. Cele șase interceptoare deja începuseră urmărirea lui, iar el viră puternic la dreapta, pentru a se pune în avantaj față de torpile.
--Factor de accelerație ori doi! strigă el în microfonul căștii, iar nava țâșni împinsă de forța reactoarelor.
Viră din nou la dreapta. Computerul îi semnaliză apropierea torpilelor, iar casca de pilotaj îi emise algoritmul de atac al interceptoarelor. Două încercau să se apropie de la spate, în timp ce celelalte îl flancau. Era o manevră prin care încercau să-l închidă cu interceptoare din trei părți, iar calea lui de fugă să fie blocată de torpile. Erik știa că torpilele erau o grijă mai mică decât interceptoarele. Le putea evita oprind motoarele principale și trecând pe sistemele auxiliare. Computerul îi dăduse specificațiile torpilelor: erau dintre cele care se ghidau după sursa de căldură și puteau fi fixate pe tipul de energie emis de o anumită navă. Fiecare navă avea altă amprentă de căldură și radiații. Problema era că, dacă trecea pe motoare auxiliare, nu avea destulă viteză pentru a evita manevrele interceptoarelor. Continuă să meargă direct spre torpile, până când putu să le observe flacăra de propulsie din coadă. Atunci stabiliză nava și deschise focul din toate gurile de foc. Þinu apăsat butonul de foc timp de câteva minute, până când realiză că ajunsese prea aproape de ele. Trase manșa spre el și nava răspunse imediat, luând-o în sus. Distrusese două torpile, dar, cât timp el se concentrase asupra tirului, interceptoarele îi reduseră scutul navei la o jumătate din putere. Acum toți erau în spatele său. El făcea manevre disperate de a evita focul interceptoarelor, dar adevărata problemă era că nu scăpase de torpile încă. Acestea aveau o viteză de două ori mai mare decât a lui.
--Factor de accelerație ori doi ! urlă el disperat.
Pe ecranul căștii îi apăru mesaj de eroare. Deja depășise viteza maximă de două ori.
--Factor de accelerație ori zero șapte !
Același mesaj. Trase de manșă, înjurând printre dinți.
--Factor de accelerație ori zero cinci !
Împinse manșa în jos și, pentru câteva secunde, câștigă teren în fața torpilelor. Interceptoarele deja rămăseseră în spate, dar acestea încercau să-i intuiască următorul viraj. Se dispersaseră, pentru a avea șanse mai mari de a-l încolți.
Calculatorul de bord emise sunete stridente din nou. Prima navă, care trebuia să-i acorde escortă, ieși din nod. Imediat aceasta acceleră spre el.
--Factor de accelerare ori trei!
Nava lui se cabră și trosni din toate încheieturile, dar primi impulsul care-l dorise. Trei interceptoare deja se îndreptau spre noul intrus, în timp ce celelalte încercau încă să-i taie calea. De cele mai multe ori reușeau. A doua navă aliată ieși din nod, urmată de a treia. Una dintre ele ajunse destul de aproape de el, pentru a deschide focul asupra torpilelor. Erik schimbă traiectoria, făcând un ocol mare și se îndreptă spre cel care îi venise în ajutor.
--Aruncă momelile!
Treizeci și cinci de bidoane cu combustibil arzând, ejectate prin spatele navei. Acestea produceau o energie foarte asemănătoare cu cea emisă de reactoarele lui. Nu reuși să distrugă nici una, dar câștigase un avans considerabil.
--Te-am prins. Încearcă să păstrezi traiectoria, sună un glas moale în casca sa.
--Unde dracu’ ați fost?! urlă el exasperat în microfon pe frecvența navei, care i se adresase.
Nimeni nu îi răspunse și el trecu la mică distanță de navă. Torpilele îl reperaseră și își reluaseră vânătoarea. În câteva secunde, nava care venise le distruse. Tirul fusese extrem de precis. Erik privi monitorul, interesat acum de conflictul general. Din cele șase interceptoare, două erau distruse, unul plutea în derivă, iar celelalte se retrăgeau spre nava mare de transport. Schimbă și el cursul spre nava de transport. Își dădu seama că va ajunge prea târziu pentru a lua parte la ostilități. Mai mult, când ajunse în apropierea navei, una dintre navele care veniseră andocase, iar două capsule de abordaj se fixaseră pe cala navei.
--Ce se întâmplă ? se adresă el navei, care îi fusese indicată drept conducătoarea celorlalte.
--Domnule Faden. Am preluat controlul navei. Acum îi interogăm pe prizonieri. Vă rog să andocați imediat ce va fi eliberat locul, veni răspunsul formal și rece.
Erik clătină din cap. Fusese folosit drept momeală și acest lucru nu-i convenea deloc. Andocă, trecând la doar câțiva metri de nava care se desprindea încet de nava de transport. Chiar văzu chipul îngrozit al pilotului. Îi zâmbi superior și fixă nava cu mișcări furioase. Așteptă, până computerul îl anunță că presiunea fusese restabilită pe punte, apoi deschise trapa navei sale și păși în depozit. Acesta era aproape gol. O ușă glisă la câțiva pași de el și un bărbat îmbrăcat îngrijt îi ieși în întâmpinare.
--Domnule Faden…
--M-ai folosit drept momeală! Ar trebui să-ți crăp capul! izbucni Erik, cuprins de furie.
Bărbatul făcu un pas în spate.
--Îmi pare rău, am urmat doar ordinele…
Erik rămase blocat.
--Ordinele?! Ordinele cui?!
--Președintele mi-a spus că ar fi mai indicat să vă lăsăm câteva minute singur în sector, pentru a nu periclita misiunea. Trebuia să ieșim câte o navă la trei minute, spuse omul, uimit de comportamentul lui.
--Cât timp trebuia să rămân singur în sector?
--Zece minute. Credeam că sunteți la curent cu aceste informații. Mi s-a spus că dumneavoastră ați făcut planul, spuse omul, cu o expresie nevinovată pe chip.
--Președintele? Vrei să spui Feina Conducătoare?
Omul îl privi nedumerit.
--Nu, domnule. Președintele. Cel care se ocupă de partea administrativă. Următorul în rang după Feina Conducătoare.
Erik se mai calmase. Acum știa că nu este vorba de o greșeală a celor pe care trebuia să-i conducă.
--Vreau ca, la întoarcere, să repeți aceste lucruri Feinei Superioare.
Bărbatul îl privi nedumerit.
--Am înțeles, domnule.
--Foarte bine. Unde sunt prizonierii?
--Pe puntea superioară. Ați avut dreptate, se face trafic cu ființe umane, spuse căpitanul, privindu-l cu respect.
Ajunse pe puntea superioară și se opri în prag. Opt oameni stăteau îngenuncheați lângă pupitre, ținându-și mâinile deasupra capetelor. Din cabinele alăturate, răzbăteau urlete de groază și durere. Erik se întoarse spre căpitanul hartonian, care se afla în spatele său, ridicând din sprâncene. Acesta zâmbi încurcat.
--Ordinele. Trebuie să obținem informațiile în decurs de o jumătate de oră. Deja au trecut mai bine de douăzeci de minute, spuse omul.
--Ce le faceți? întrebă Erik, simțind cum i se ridică părul pe creștet la auzul urletelor.
--Îmi pare rău, nu este indicat, dar nu vor să ne spună nimic.
Erik făcu un pas spre o cabină a cărei ușa era închisă. Căpitanul îl prinse de umăr.
--Vă rog, domnule. Nu este bine să vedeți asemenea spectacol.
Dintr-o cabină alăturată, ieși un om cu mânecile suflecate până la coate. Era plin de sânge. Din spatele lui, cineva împinse un torturat afară. Omul nu mai avea față, iar gura îi era o gaură neagră. Buzele îi atârnau fâșii, lăsând să se vadă dinții sparți. Un tablou grotesc. De îndată ce mâna, care-l ținea de ceafă, îi dădu drumul, omul se prăbuși, gemând înăbușit.
--Mai bine ne-ați spune ce vrem să aflăm, oricum aflăm. Priviți-l pe secundul vostru. Doar o singură mână mai are întreagă. Cu aceasta va scrie informațiile de care avem nevoie, pentru că după ce termin cu următorul îl iau iar la… întrebări, spuse cel care stătea proțăpit în cadrul ușii. Erik privi spre cei de la pupitre. Unul dintre ei vomă, iar doi se prăbușiră fără cunoștință. Omul privi prin încăpere. Privirea i se opri asupra unui bărbat care plângea mocnit.
--Tu! Tu ești navigatorul principal, vreau codurile de la computerul de bord !
Omul privi spre torționar, cu ochii măriți de groază. Un soldat se apropie de navigator și îl ridică în picioare. Prizonierul se prăbuși, urlând. Torționarul privi în spatele lui și făcu un semn cu capul. Se dădu din cadrul ușii, lăsând doi oameni masivi, îmbrăcați cu haine de cauciuc, de pe care șiroia sânge negru, plin de cheaguri. Aceștia îl apucară pe navigator și începură să-l târască fără menajamente.
--Dumnezeule! Căpitane, ce faceți cu ei?
Bărbatul îl privi cu o privire vinovată. Ridică din umeri.
--Nu știu. Ei sunt special antrenați pentru asta. Eu sunt doar un pilot…
--De ce nu-i oprești?
--Ordinele, domnule Faden. Nu pot să mă întorc, fără să-mi îndeplinesc misiunea. Ar însemna că mi-am încheiat cariera militară și aș risca chiar exilarea de pe Harton.
Erik privi din nou spre ușa cu pricina. Clătină din cap, privi spre cel mai apropiat prizonier. Acesta privea când la ușă, când la ei. Erik se apropie de el.
--Știi codurile?
Omul clătină din cap, dar Erik deja știa că le cunoștea.
--Nu te juca cu mine. Dă-mi codurile sau…, Erik arătă spre ușa de unde veneau urletele. Unul dintre cei care le știu tot își va salva pielea.
Prizonierul privi spre podea.
--Ce se va întâmpla dacă vi le dau?
Erik privi spre căpitan. Acesta ridică din umeri, indicându-i că nu știa.
--Vei fi judecat de un complet de judecată, imparțial.
Deținutul îl privi neîncrezător.
--Și cu ei ce se va întâmpla? întrebă, arătând cu privirea spre ceilalți.
Erik privi din nou spre căpitan.
--Vor fi și ei judecați. Nu pot garanta că nu veți fi condamnați la moarte, dar în nici un caz nu veți fi persecutați. Vă dau cuvântul meu de onoare, spuse căpitanul, privind spre Erik.
Omul respiră adânc de câteva ori.
--Suntem dispuși să cooperăm, dacă ne asigurați că nu vom ajunge în închisorile federale și că nimeni nu va afla de existența noastră.
Erik îi zâmbi fără voie.
--Te asigur, Federația nu are nici un amestec, iar voi nici nu existați.
Prizonierul ridică privirea spre Erik.
--Pot să mă ridic?
Erik clătină din cap.
--Vreau codurile. Nu te las lângă consolă. Dă-mi codurile și noi obținem restul informațiilor.
--Bine.
--Dacă îmi dai un singur cod de blocare, te asigur că te voi ține în viață mult mai mult decât vei dori.
Omul îl privi pe Erik uimit. Doi tehnicieni se așezară pe scaunele de la consola principală. Când omul începu să spună codul, ceilalți îl priviră ca pe un eliberator. Erik înțelese că acesta era ultimul din sală care știa codurile. Pentru o mai mare siguranță, Erik încercă să-i pătrundă în minte. Nu reuși să afle aproape nimic, dar acum era sigur că nu avea intenția de a-i înșela. Era mult prea speriat. Se apropie de căpitan pentru a superviza împreună operațiunea. În momentul în care unul dintre tehnicieni le făcu semn că aveau controlul asupra calculatoarelor navei, Erik se întoarse spre acesta.
--Doresc să oprești supliciile celor din cabină, îi șopti Erik.
Căpitanul făcu semn unui soldat, care dădu ordinul în stație. Imediat, pe ușile cabinelor apărură soldații, care se ocupau de interogatorii. Majoritatea înțeleseră ce se întâmplase. Acum își scoteau șorțurile de cauciuc și se îndreptau spre cabinele de întreținere ale personalului, pentru a se spăla. Erik îi urmări cum ies și văzu că pentru ei totul fusese o slujbă, una urâtă, dar nu aveau decât să se supună. Întorcându-se din nou spre căpitan, Erik adăugă:
--Am fost acceptat în Consiliul Feinelor, căpitane. Nu știu dacă înțelegi ce înseamnă acest lucru, dar mi-am dat cuvântul de onoare că acești oameni vor fi judecați. Acum este vorba de cuvântul unui hartonian, chiar dacă eu am fost naturalizat. Mă aștept să fie tratați corespunzător prizonierilor de război. Când spun acest lucru, mă gândesc la acordurile federale, pentru că nu știu cum sunt tratați prizonierii Feinelor, spuse Erik, privindu-l serios pe căpitan.
Acesta așteptă să termine, apoi îi zâmbi.
--În primul rând, domnule Faden, nu vă lăudați cu acceptarea în consiliul Feinelor. Este interzis, din mai multe motive, inclusiv cel politic.
--Am plecat imediat în misiune, nu am citit regulamentul…
--Vă sugerez să le citiți. Greșelile vă pot costa viața. Voi face abstracție de afirmația dumneavoastră. Am fost aici și am auzit ce ați promis acestor deținuți. Voi veghea să fie tratați corespunzător.
Erik aprobă cele spuse de căpitan.
--Domnule Faden, nu știu cum ați conceput misiunea, dar am primit informarea că dumneavoastră veți intra prin nodul spațial. Am fost informat corespunzător?
Erik se încruntă, vizibil deranjat de cuvintele căpitanului.
--Cine te-a informat?
--Din nou nu sunt informat corect, cu privire la aplicarea acestuia? întrebă omul, clătinând din cap.
--Se pare că nu. Totuși, cine ți-a dat aceste informații?
--Domnule Faden, cine mi-a dat aceste informații poate să facă multe lucruri care nu-mi plac.
--Căpitane, nu știu dacă ai observat, dar eu sunt pus în permanență în pericol, pe când Consiliul Feinelor a aprobat un plan foarte sigur. Eu trebuia să intru în sistem odată cu navele voastre și să rămân în spate, coordonând atacul prin informații tactice și strategice. Acest aspect nu a fost respectat. Puteam să mor în cele câteva minute, până ați binevoit să ajungeți aici.
--Am avut ordine…
Erik ridică amenințător mâna și-i curmă vorbele, ațintindu-l cu degetul arătător.
--Acum vreți să intru într-un sector, în care nu știu ce forțe inamice mă așteaptă și mai mult… nu știu ce fenomene fizice și spațiale sunt în apropierea nodului. Acum, vreau să îmi spui: cine este cel care a refăcut planul admis de Consiliul Feinelor?
Căpitanul îl privi încurcat.
--V-am mai spus, am fost informat de președinte. Nu știu dacă el a refăcut planul, dar eu așa l-am primit. Dumneavoastră sunteți în mijlocul acțiunii.
Erik îl privi încruntat. Nu avea nimic personal cu acest căpitan, dar se întreba de ce fusese schimbat planul de acțiune. Erau două posibilități mai credibile: prima era că acum își dădea testul final, iar a doua era că președintele se săturase de el și nesocotea deciziile autorității supreme. Oricare ar fi fost, lui nu-i plăcea nici una dintre variante.
--Dacă doriți, vom trimite pe altcineva. Acum, după ce mi-ați spus că sunteți membru al consiliului, înțeleg că planul este greșit…
--Nu, căpitane. Vom păstra parametrii misiunii. Un singur lucru vreau, când ajungem pe Harton. Vreau să te prezinți în fața consiliului Feinelor și să le spui care au fost parametrii misiunii.
--Am înțeles, domnule Faden. Nava dumneavoastră a fost alimentată.
Cei doi porniră spre docul navei. La un moment dat, căpitanul rămase în spate, pentru a primi rapoartele unor soldați pe care îi întâlni. Acesta reveni lângă el, abia când Erik ajunse la nava sa.
--Domnule Faden, am primit informațiile necesare. Nodul are o lungime de patru Unități Spațiale Standard. Nu știm unde se termină și ce lungime are în total, dar cursul frecvent al acestei navei arată că, după această distanță, părăsea culoarul nodului. Am descărcat informațiile în calculatorul de navigație al navei dumneavoastră.
Erik îl privi nemulțumit.
--Sper că acum nu mai urmezi nici un ordin, care să îmi pună în pericol viața. Ați verificat coordonatele?
--Da, domnule. În cazul în care ceva nu merge bine, o navă robotizată se va afla în nod staționând. Dacă veți transmite ceva, vă vom recepționa.
--Foarte bine. Dacă se întâmplă ceva, prezintă-te la Consiliul Feinelor și cere să vorbești cu Feina Alana. Te va asculta în mod sigur.
--Am înțeles.
Erik intră în navă, fără a privi în urmă. Închise trapa și semnaliză că este pregătit. Toți cei din interiorul docului trecură după ușile de siguranță și docul se depresuriză. În fața sa se deschidea trapa navei, lăsând să se vadă spațiul negru, presărat cu puncte albe, ca niște găuri făcute într-o hârtie. Inițializă manevrele de decolare și, după testele de rutină, decolă. Stabili cursul, ajutat de informațiile computerului. În scurt timp, aparatele îi arătară o creștere a câmpului gravitațional, dar, fără ajutorul balizelor de semnalizare, nu putea să intre în nod fără pilotul automat. Cuplă pilotul automat și se lăsă pe spate. Acesta stabili cursul exact și viteza. După câteva secunde, calculatorul emise sunete stridente. Intrase în nod. Acum avea destul timp să mediteze, dar el percepu o anomalie. Câmpul gravitațional se simțise prea târziu, cu doar câteva secunde înainte de a intra prin el. Refăcu drumul său până acolo și ceru informații suplimentare calculatorului. Nu fusese detectat nici un dispozitiv în apropierea nodului, dar Erik bănuia că intenționat i se redusese câmpul gravitațional. Ridică din umeri. Nu-i plăceau concluziile: ori era un fenomen misterios ori, cumva, cineva dispunea de tehnologia ascunderii nodurilor, fără a lăsa nici un dispozitiv sau urmă în apropierea acestuia. Prin minte i se perindau prea multe gânduri, pentru a mai avea nevoie de altele noi. Închise ochii și se concentră. Nu numai că respinse noile gânduri, dar îl obseda un gând de ceva timp: cum ajunsese el în această situație? De ce tocmai el?
*
Aștepta în penumbră. O siluetă acoperită de o umbră, care îți permitea să ghicești detaliile, dar nu puteai să fii niciodată sigur pe ele. Vântul adia abia simțit. Individul lăsă mâna dreaptă pe lângă corp. Mâna îi era albă și frumos îngrijită. Degetele erau lungi iar unghiile tăiate frumos luceau, făcându-te să te gândești că fuseseră lăcuite. Aproape fără să fie observată, dădu la o parte haina lungă ce o acoperea și unul dintre picioare trecu mai în spate. O mișcare de scuturare a mâinii drepte avu drept consecință o lucire metalică, rece și înfiorătoare, apoi… timpul îngheță. Erik privi atent. Cuțitul cu lama dreaptă avea patru muchii. Erik se mișcă circular și o văzu din spate. Pentru prima oară văzu un păr negru, lung și strălucitor care se mișca în adierile vântului. Din nou se mișcă. Acum privea spre făptura din penumbră și observă mâna acesteia, care se ascundea sub haina lungă. Privi spre chipul pe care doar îl ghicea și întinse mâna spre ea. Își mușcă buza de jos puternic și atinse haina. Era o piele fină. Trase de ea, pentru a-i descoperi mâna ascunsă. Deodată se mișcă din nou. Acum era în fața ei, privind-o. Mâna încă îi era întinsă. Pentru o clipă crezu că-i vede ochii. Observă niște ochi ce luceau în penumbră, apoi arma din mâna dreaptă țâșni spre el cu un șuier strident.
Erik sări din scaun, urlând. Se lovi puternic de consola din fața sa cu genunchiul și se prăbuși din nou pe scaunul de pilotaj. Înjură puternic, conștientizând că visase din nou. Cu fiecare vis, acesta era mai complex, iar el era mai aproape de adevăr. Era ca un puzzle. Auzise el că uneori îți visezi mireasa, alteori destinul și alteori moartea, dar nu crezuse în așa ceva. Acum se speria de fiecare dată când vedea o similitudine cu visul său. Acest coșmar intrase în realitatea lui, dându-i tendințe paranoide. Calculatorul de bord țiuia strident, anunțându-l că numărătoarea inversă, până la ieșirea din nod, începuse. Erik apucă manșa și ceru computerului să-l treacă pe manevre manuale, imediat după stabilizarea efectelor ieșirii din nod. Nu trecură mai mult de zece secunde, când computerul îi anunță activarea manșei. Imediat, computerul începu strângerea de informații despre sistemul nou. Fusese dotat cu un echipament performant, iar senzorii navei sale fuseseră înlocuiți cu unii mai performanți. Privi consola principală. Nu semnala nave militare în raza lor, dar nu semnala nici o planetă. Tot ce nava înregistra erau aranjamente necunoscute ale stelelor. Imprimă o viteză mai mare navei și urmă cursul pe care îl avea în calculator.
Timp de treizeci și cinci de minute, privi la monitorul principal, fără ca acesta să-i arate nimic interesant. Înregistra o cantitate importantă de date venite de la senzori. Oftă, zicându-și că misiunea a dat greș, iar el va fi privit ca un prost la întoarcere. Pentru prima oară privi prin geamul incasant. În fața lui, la o distanță foarte mare văzu că ceva se mișcă. Marcă locul și concentră toți senzorii în acel loc. Așteptă un minut și bâjbâi după o pereche de ochelari, care să filtreze lumina de la soarele alb din fața lui. Își puse ochelarii, care filtrau doar surplusul de lumină, fără să afecteze întregul ansamblu. În spatele stelei, părea a se afla ceva. Privi spre consolă. Aceasta îi afișa date despre o planetă, dar nu recunoștea configurația acesteia. Toate datele, de care el avea nevoie, le obținuse. O planetă de clasă M, adică una mai mare decât cele locuite în general, era acolo. Distanța față de stea era optimă pentru viață și se estima existența unei atmosfere bogate în oxigen și apă. Oricum ar fi fost, computerul refuza să accepte clasificarea planetei, pentru că nu putea să-i stabilească gravitația, traiectoria în jurul stelei principale și multe alte detalii legate de fizica spatială. Totuși, după ajustările făcute de el manual, i se înfățișă un curs aproximativ al planetei, în jurul astrului și o gravitație posibilă, reieșită din calcule matematice complicate. Cu cât Erik ocolea steaua, cu atât mai bine vedea planeta. Efectiv nu o vedea, dar i se transmise că pe orbita acesteia este posibil să existe sateliți. Lui îi ajungea. Stabili cursul de intrare în nod.