poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-01 | |
Moartea este oricum frumoasă, dar în cazul lui Felician Fărcaș parcă s-a întrecut pe sine. S-a tăvălit prin farduri, a înghițit valuri de ruj și și-a cuafat pădurile mai ceva decât la o reprezentație colectivă, o revoluție, un război, de pildă.
Felician a cântat o viață întreagă: câmpului, munților, țării, dar mai ales oamenilor, care l-au iubit mult pentru asta. Moartea l-a urmărit – fascinată la rândul ei – mai tot timpul. Când avea un moment liber, când se mai odihnea și ea câte-o clipă, îi asculta cântecele și aplauda slab, emoționată la finalul fiecăruia. La nici un concert nu rata un loc în primul rând și – de multe ori – din cauza aglomerației era nevoită să stea în picioare lângă scenă, dar nu obosea, ea nu-i din cele care să obosească. Nu! Niciodată nu a obosit ascultând acele cântece! Ea a fost autoarea morții lui Felician și responsabilitatea s-a împletit cu o imensă plăcere în elaborarea tehnică și executarea acesteia. Dimineață Felician a mâncat două ochiuri moi. Moi poate că este mult spus pentru că lui îi plăceau ochiurile foarte moi, extrem de moi, așadar mult sub ceea ce în mod comun se înțelege și se consumă ca „moale”. Știa că ouăle crude ajută corzilor vocale și ochiurile erau făcute în consecința acestei nădejdi și a acestei convingeri. A băut și o cafea slabă, slabă ca o bătrânică văzută din profil, o urmă de cafea în apă, o amintire. Nu vroia să fie neliniștit, avea o zi grea, încărcată, era ultima lui zi, dar el nu știa asta pentru că moartea era discretă. Cu el moartea a fost chiar mai atentă decât cu alții pentru că îl iubea mult. Așadar Felician era vesel și optimist, plin de încredere în viață și viața fluiera ușurel pe buzele lui în vreme ce rezolva ultimele detalii ale plecării. Avea concert la Blaj pe Câmpia Libertății, era o zi minunată de toamnă, soarele era puternic și blând iar viața, of viața, părea o nesfârșită victorie. Moartea îi împăturea hainele și i le aranja în valiză, ascultând cu drag cântecelul pe care-l fluiera Felician, încântată că va fi prezentă și ea la marele concert de pe Câmpia Libertății. Când Felician a ieșit din casă îndreptându-se spre gară ea a intrat să facă un duș și să se aranjeze puțin pentru că vroia să fie frumoasă. Pentru ea era o zi specială. Nu-l prinzi oricând pe Felician așa într-o formă. Publicul a fost entuziasmat odată cu vederea lui și a intrat în freamăt cu primele sunete. Un cântec de neam, un cântec de cătănie, o doină, un cântec de nuntă... Tot programul a fost aplaudat, ovaționat... Câmpia Libertății cânta cu Felician și cântau și apele și munții și toată simțirea... Numai o furnică temătoare care a urcat pe fața boxei de amplificare a fost aruncată cât colo de vibrații. Sunetul era bun și foarte puternic. Moartea, atentă, a ridicat-o și a așezat-o pe un fir de iarbă. Felician i-a lăsat pe toți cu lacrimi în ochi după doina din final și s-a retras în culise. Era evident că va fi bisat. A revenit pe scenă în urale și a mai cântat un cântec pe care-l știa toată lumea. Vraja cântecului s-a întins ca o pânză mișcătoare peste mulțime și i-a legănat pe spectatori în apele unui sentiment comun, împărtășit. Așa s-a întâmplat și la al doilea bis și la al treilea... Moartea dansa de braț cu un bătrân din Munții Apuseni, îmbrăcat într-un spelendid costum național. La al cincilea, al șaselea bis, la a zecea revenire a lui Felician pe scenă, atmosfera era la fel de încinsă și de presărată cu magie. A avut Felician douăzeci și șapte de bisări. Moartea era topită toată urmărind cum din cântec în cântec pe scenă urcă bătrâni și copii și fete frumoase care-i dau flori și i se închină și-l ating ca pe un binefăcător și la al douăzeci și optulea bis a sărit și ea pe scenă, l-a îmbrățișat strâns și l-a sărutat pe gură pe Felician în văzul mulțimii de pe Câmpia Libertății care a împietrit când cântecul s-a întrerupt brusc. Un abur s-a înălțat și Felician a căzut. De printre crengile de cetină se auzea foșnetul cântecelor care urcând la cer atingeau creștete de dealuri, vârfuri de munți și margini de nori. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate