curtea de apel se înalță din spatele tribunalului ca o boală de piele. cu fiecare metru de cer pe care-l înghite soarele curtea de apel se face mai hîdă. te uiți la cele cinci etaje cu gura căscată te întrebi cui folosește mormanul ăsta de termopane și aluminiu. mai bine s-ar face un cimitir pe verticală cu toate crucile de aluminiu o să vină o zi cînd pămîntul n-o să ne mai ajungă atunci vor luci deodată crucile dumnezeu orbește și nu mai ia pe niciunul din noi.

gardianul te scrutează de jos în sus de la vîrful pantofilor pînă la ultimul fir de păr. involuntar te uiți și tu la tine de la vîrful pantofilor pînă la ultimul fir de păr. sfaturi prețioase ai grijă la ce etaj cobori ușile se închid cu cartele magnetice liftul e la stînga camera 315 e pe la jumatea holului. în lift o judecătoare își aranjează părul pleacă pleacă lasă-mă-n pace. îi scapi un dumnezeu printre dinți dumnezeu scrîșnește în ușa automată a liftului. prin geam vezi coridoare lungi cu sumedenii de birouri știi că acolo viața colcăie ca viermii pe o bucată de carne. colcăie viața măruntă a unora care nu există pentru cei din afară așa cum cei din afară nu există pentru cei dinăuntru. vieți mărunte patetice chiar ca mecanismele minuscule dintr-un ceas prea scump și prea inutil vieți inutile care par deodată utile dacă le atașezi o cartelă magnetică.

frigul îți crapă dinții tremuri ca nucul din fața blocului în care boschetarii aruncă cu tot ce prind în mînă cînd îi răzbește foamea. nu mai vrei nimic. nici femei nici un loc de muncă bine plătit nici pașaport nici permis de conducere. vrei doar să știi cîte zile mai ai de trăit poate așa lucrurile care ți-au rămas de făcut o să-ți iasă puțin mai bine.

*

și există o zi un oraș în care retrăiești o bucată de viață cu frica unui elev care învață pentru teză. imaginile trec prin fața ochilor ai vrea să se oprească apoi ai vrea să nu se oprească. știi că te vei întoarce acasă unde vei da peste aceleași două farfurii aceeași porție de tortellini pe care o mănînci de vreo lună aceleași țigări fumate pe jumătate. ai impresia că mergi repede picioarele abia se mișcă pașii ies deformați ajungi pe strada aviatorilor chiar în locul ăla îți aduci aminte de monica prima ta prietenă care te-a învățat că iubiții se țin de mînă uneori se sărută. acum e căsătorită are copii sora ei e jurista episcopiei. treci pe lîngă un internat din reflex te uiți la etajul doi chiar acolo pe colț e camera doi club sau clubul de bozgori unde stăteați înghesuiți nouă inși seara vi se lua becul pentru că bozgorii nu au voie să consume curent privirea coboară mai jos la parter la budele renovate de două ori pe săptămînă spălai budele pentru că erai bozgor nu dorești nimănui să știe cum își face nevoile un ucrainian ori un orfan care are ciudă pe bozgori.

apoi calculezi probabilitatea ca ieșind din cancelarie după ce ai stat de vorbă cu foștii profesori din fostele tale vieți să te strige pe hol o tipă blondă care țopăie de bucurie te întreabă unde-ți sunt pletele tu faci eforturi să-ți aduci aminte cine e vorbești cu grijă ca nu cumva să faci vreo gafă pe măsură ce povestește ai o imagine vagă despre cine-ar putea fi dar tot nu știi unde și cînd să-i plasezi chipul. te uiți pe furiș îți spui că arată bine în sfîrșit ai impresia că știi cine e demult era cam urîtă ai vrea să crezi că era urîtă iar acum e frumoasă pentru că altfel lucrurile nu mai au sens pentru că trebuie să crezi în ceva pentru că viața trebuie să însemne și altceva nu numai blocaje în momente mai importante.

și probabilitatea te lasă tîmp cînd după cinci ani cu o emilie tipa asta blondă de care tot nu-ți aduci aminte se miră zgomotos cînd îi spui că nu ești căsătorit îți povestește în zece minute toată viața ei de parcă s-ar teme că nu va avea cui să povestească și astfel să aibă un om în minus pentru care contează te duce cu mașina la gară te invită la emisiunea ei de la televiziunea locală să-ți prezinte cartea dacă ai scos vreuna ori dacă vei scoate îți lasă numărul de telefon și-ți spune că o cheamă emilia și că vrea să divorțeze.

*

te urci în tren aplecat pe spate ți-a crescut o cocoașă o biată cămilă care-și duce apa care-și duce viața într-o cocoașă poate e bine poate e rău dar asta îți dă forță cînd ajungi în puncte moarte pe bancheta vecină niște copii mănîncă burgeri brusc îți vine în gură gustul de sticsuri cu unt pe care le-ai mîncat ani de zile cînd n-aveai ce mînca într-un tren ca ăsta fumai și te durea capul îi spuneai mamei că ai stat lîngă fumători și de aia miroși a țigară dar mama se prinde cînd îți spală cămașa vede în căptușeala de la buzunar urme de tutun pe bancheta vecină copiii se laudă au găsit o cartelă sim în autobuz unul vrea să facă schimb are de dat un cd cu jocuri tu stai la coadă la romtelecom faci comandă pentru un telefon interurban cu taxă inversă.

picioarele ajung acasă același miros dulce de lemn aceleași două farfurii mănînci aceeași porție de tortellini te simți deodată bătrîn și te întrebi cu voce tare dumnezeule oare ce am făcut și întrebarea face țăndări ferestrele ca suflul unei explozii.