văzându-se pielea
deasupra tuturor suratelor ei în ale vieții,
a exclamat într-un moment de extaz:
“sunt mai binecuvântată
decât toți paraziții sufletului!”
cuvintele acestea înțelepte îi uimiră pe toți
făcându-i să rostească în cor:
“adevăr grăiește.
pielea ne acoperă pe toți
ca o mamă grijulie.
poate nu întâmplător i s-au dat ei cele mai întinse țări
să le cuprindă”.
mâna zise – “fără ea, cum de aș simți ce ating ?”
intestinul zise și el – “oare nu ea îmi deschide drum spre lumină ?”
buzele își văzură imposibil sărutul
iar ochii se mai retraseră încă o dată
sub ea în semn de sinceră prețuire.
rând pe rând, mulțumirile nu încetau să curgă din toate părțile.
toate ajunseră să o proslăvească
și puțin a lipsit să o numească dumnezeul lor.
dar văzură gândul cum stătea în ale lui
fără să-i pese de oasanalele lor.
revoltate, săriră într-un glas:
“oare crezi tu că ai putea să exiști fără de stăpâna noastră,
pane nerecunoscător ce ești ?
imperturbabil ca mai înainte, gândul
porunci limbii să rostească cu mult calm:
“empiriști fanatici ce sunteți
de la stăpâna voastră se vede că ați moștenit
netezimea profunzimii !
pielea începe să descopere înțelepciunea ridului
tocmai atunci când eu voi de mult sătul de povara ei”.

morala (epidermei)-
sapă, frate, sapă, sapă
că oricum vei da de …apă