Se făcuse după-amiază. Curentul de aer fierbinte venea dinspre insulă, cuprindea plaja înconjurată de lespezi albe și ținea fîșia de nisip captivă între ocean și pîlcul de verdeață- doar niște tufe amestecate cu palmieri- totul era de o sălbăticie blîndă, anume făcută să te simți rupt de lume, însă protejat de universul ei. Pînă și bîzîitul muștelor era în armonie cu razele roșiatice ce se împrăștiau cu arome de-a lungul coastei.
.
Fata deschise ochii și abia atunci simți gustul sîngelui; din nări i se prelinse pe față și se uscase, un soi de muște începuseră să dea ocoale obrajilor ei și să se înfrupte cu atingeri violente din dulceața nou apărută pe tărîmul lor.
Încercă să se apere cu mîna, o simți greoaie și udă, dar mai ales rece și atunci încercă să-și miște picioarele, dar unul era inert... Își ridică ușor capul și scuipă nisipul din gură. Părul lung îi era năclăit de sînge, dar nu era lovită la cap. Încercă să-l strige pe pilot însă buzele ei se mișcau fără ca din interior să iasă vreun sunet.


Bucăți din trupul lui Jeff, pilotul, erau împrăștiate pe nisip; capul fetei se sprijinea pe ceea ce fusese unul din picioarele sale cu cîteva ore înainte. O mînă atîrna pe geamul spart, pe partea din față; pesemne ieșise primul în izbitură, ceea ce-i dăduse fetei cale liberă și șansa de a fi propulsată întreagă.

Aripa dreaptă și elicea erau împlîntate adînc în nisipul lagunei din apropiere. Apa era plină de mormoloci și cele cîteva plante crescute alături erau sugrumate de pînze de paianjen neobișnuit de groase, crescute deasupra. Paianjenii își părăsiseră creația lor odată cu izbitura și fumul ce omorîse și înecase unele din creaturile mici ale lagunei.

Fata își ridică jumătatea trupului adunîndu-și forțele și poate mai mult din dorința de a se îndepărta de rămășițele cadavrului. Se tîrî spre apă, găsind ajutor doar în mîini și unul din picioare. Purta o rochie de seară roșie din catifea, sfîșiată acum și murdară. Cu o mînă încercă să-și tragă de pe picioare ciorapii din mătase care se deșiraseră în zeci de cărări și cîteva găuri mai mari care dădeau la iveală zgîrieturi umflate și sîngerînde. Începu să-și pipăie corpul în căutarea unor eventuale traume, dar se simți întreagă, cu excepția piciorului pe care nu-l putea simți.

Își întoarse corpul și-și lăsă ușor picioarele în apă. Pielea rănită absorbi apa sărată și dureri violente îi cuprinseră piciorul amorțit. Își mișcă ușor degetele și teama unui picior rupt se risipi.

“În curînd vor veni să mă ia... Pînă atunci nu mă mișc de aici... “

Se întinse pe nisip cu mîinile sub cap și cu picioarele în apă. Simți sîngele de pe față cum îi usca obrajii și tresări la gîndul că nu e sîngele ei. Se lăsă să alunece cu tot corpul în lagună și părul se împrăștie deasupra, colorînd apa în roșu. Își spălă fața pipăind ușor urme de răni. Nările îi erau umflate și pline de resturi de nisip. Suflă tare și odată cu nisipul ieșiră cheaguri mari de sînge negru. Urmă o durere violentă în jurul frunții și o dorință uriașă de a bea. Își împlîntă mîinile în nisip, ieși din apă și încercă să-și scoată rochia. I se lipise pe corp, parcă intrase la apă. Renunță, efortul era prea mare acum. Își privi unghiile roșii, perfecte, lungi și se gîndi că nu i s-a rupt niciuna. Se gîndi că mîine are întîlnire cu Vera Wang să discute ultimele detalii ale rochiei de mireasă.

“În curînd vor veni să mă ia...”

Trebuia să bea apă, nevoia de apă îi dădea dureri undeva în cutia toracică. Îi era teamă să privească înspre corpul avionului, pentru că bucățile din trupul pilotului împrăștiate acolo îi instaurau un fel de teamă, teamă violentă, cu care nu putea să negocieze cît timp era singură. Își apăsă mîinile pe piept și încercă să oprească durerea respirînd adînc.
Durerea era acolo, prelungită și parcă din ce în ce mai intensă. Trebuia să găsească apă. Se apropie de avion, șchiopătînd și încercînd să ferească din calea privirii resturile umane. Intră strecurîndu-se prin ușa ruptă. Nisip și cioburi amestecate cu pete de sînge, tot felul de obiecte de la pahare, șervețele și resturi de mîncare. Zări o sticlă cu apă și se repezi să o ridice, lovindu-se de un colț din cabina îndoită. Deșurubă sticla pe jumătate băută și sorbi apa caldă fără să respire. Aruncă sticla și căută să găsească alte sticle. Încercă să tragă de sertarele prevăzute cu frigidere pentru alimente, de la bord, dar nu se deschidea nimic. Trebuia să găsească o cheie. Sau un cuțit. Ieși, se îndreptă spre cală amintindu-și că o văzuse deschisă și înviorată la gîndul că ar putea găsi cîteva scule.
Își văzu bagajul și se repezi să-l deschidă. Avea puține haine și le aruncă cu repezeală căutînd trusa cosmetică, unde știa că are un foarfece mic, o pensetă și niște clește pentru sprîncene. Deschise tremurînd trusa și le aruncă rînd pe rînd, furioasă nu la vederea fragilității lor cît a inutilității acestora. Bagajul pilotului era acolo. Trase de fermoar și tremurînd, îl deschise sperînd că va găsi un cotor de fier al aparatului de ras cu care ar fi putut manipula deschiderea sertarelor cu apă sau mîncare. Găsi un briceag micuț, însă. Alergă șchiopătînd înapoi în cabină și încercă să deschidă pe rînd siguranțele sertarelor, însă nimic nu se deschidea.
Își aminti că mîncaseră pizza la plecare și aruncaseră resturile în gunoi, își aminti că băuseră sucuri și gîndul că ar mai putea sorbi niște stropi de lichid o făcu să rupă sacul alb de gunoi și să scoată resturile și să se înfrupte.

”În curînd vor veni să mă ia...”

Se întoarse la cală și căută să-și schimbe hainele. Nu găsi nimic de îmbrăcat în bagajul ei, nimic potrivit cu împrejurările, așa că împrumută o cămașă din bagajul pilotului. Își scoase rochia și îmbrăcă cu greutate cămașa. O dureau umerii, o durea tot corpul, toți mușchii, toate oasele. Se strecură în cală și își făcu culcuș pe cele cîteva pături.

Adormi curînd murmurînd fără încetare: “În curînd vor veni să mă ia...”

*
Pe scenă intră preotul și lumea se ridică și începu să aplaude sfîrșitul... Dinspre sală începuseră să arunce flori. Fata îmbrățișă larg publicul și întinse mîna arătînd ostentativ inelul cu diamant, apoi anunță că a spus Da. Preotul se apropie și îi șopti ceva la ureche. Ea își schimbă expresia feței și ieși de pe șcenă încercînd să nu pară grăbită, însă cînd se îndepărtă de cortină începu să alerge spre ieșire. Tot felul de indivizi încercară s-o pipăie și s-o oprească. Deschise ușa de la ieșire, dar apa ce ștergea totul pe drum îl absorbi în clipa aceea pe iubitul ei. Întinse mîinile după el, dar nu putu înfrunta puterea apei.

El apucă să strige ceva apoi fu înghițit de ape. Ea încercă să-și amintească ce i-a strigat iubitul ei, dar nu putea, trebuia să se gîndească doar la un singur lucru, trebuia să închidă ușa, să scape de pericol, să nu mai fie cuprinsă de frigul de afară.

Apoi ca un trăznet între urechi auzi clar: “ ...ai grijă de copilul nostru!!!”

*

Se ridică brusc, udă, se înserase și cala era întunecată. Oceanul își trimitea neliniștea pe coastă, nu se auzea nicio vietate și fata se ghemui într-un colț cuprinsă de teamă că va petrece noaptea singură. Își mîngîie mijlocul și-și apăsă pîntecul. Abia acum își aminti că de cîteva săptămîni poartă în trupul ei o viață nouă.
Luna era mare cum n-o mai văzuse vreodată. Privi din cala cu ușa ruptă întinderea oceanului și începu să tremure.