poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-01 | |
Ceasul a sunat zgomotos. Cei doi au tresărit, și-au deschis ochii, s-au privit lung ca și cum fiecare încerca să-și adune memoria. După câteva secunde au izbucnit în râs.
Cerul era înnorat, erau nori care amenințau cu ploi și poate chiar furtună. Detectivul de pază a condus-o pe Carmen la birou iar Antonescu a început cercetările.Trebuia să găsească o urmă și primul lucru pe care l-a făcut a fost să afle de unde sunt acele CD-uri. Primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns la birou Carmen, a fost să o sune pe Camelia. Simțea nevoia să-i vorbească. În timp ce vorbea, șeful ei a intrat în birou ca o fantomă. 'Ia-ți geanta și vino cu mine', a spuis avocatul autoritar și serios. 'Poftim?!' 'Avem un caz de furt și trebuie să mergem la penitenciar să ne întâlnim cu clientul nostru, vreau să mergi cu mine, ai vreo problemă?' Carmen a pus receptorul în furcă fără să-i spună "La revedere" prietenei ei, s-a ridicat, și-a luat geanta și a ieșit în urma șefului ei. Asta era nou pentru Carmen dar nu avea ce să facă. Au coborât în garajul clădirii, s-au urcat în mașină și au pornit. Totul părea atât de ciudat. Nu știa de ce era avocatul Călinescu atât de schimbat în ultima vreme. Parcă toată viața ei s-a dat peste cap, la serviciu și acasă. A început să întrebe despre noul client doar ca să umple golul și tăcerea care s-au lăsat între ei. Dar avocatul a ignorat întrebările ei. Carmen privea pe geamul mașinii stresată și plină de îngrijorare. La un moment dat dl. Călinescu a dat drumul la muzică. Carmen a rămas înghețată pe scaun. Era iar aceeași melodie. Avocatul a privit-o amuzat. 'Nu-ți place muzica?' Carmen a evitat să răspundă. Privea încruntată la șeful ei. A început să-și amintească, în acea seară când un străin a sărit pe geamul din dormitorul ei... din spate era exact ca și avocatul Călinescu. "Nu se poate, cred că sunt nebună!" Gândurile ei erau sumbre, amintiri și detalii-i veneau în minte, parcă avea o furtună în cap. "E imposibil! De ce ar face un om ca șeful meu asemenea lucruri? Am înnebunit! E doar o coincidență! Nu poate fi adevărat!" Carmen era deja transpirată, a deschis geamul. 'Se poate să opriți muzica asta?', a izbucnit dintr-o dată Carmen. După ce a redus muzica, Călinescu i-a răspuns nervos: 'Cred că ești în mașina mea.' Carmen s-a lăsat lipită de geamul mașinii. Dintr-o dată a realizat că nu mergeau la nici un penitenciar. 'Ce stradă e asta? Unde mergem?' Avocatul a accelerat viteza, continuându-și drumul fără să răspundă. 'Erai dumneta, nu? Toate acele lucruri ciudate care mi s-au întâmplat de o vreme.' Dar Călinescu și-a continuat drumul fără nici un cuvânt. "Oare unde mergem? Ce-o să mă fac acum? Nimeni nu mă mai poate ajuta."
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate