Prolog

Statea singur in coltul in care fusese pus si la rastimpuri suspina. Era un om mic, cu un suflet mic, intr-o lume grea si incarcata cu ura. La cei 4 ani pe care ii avea, invatase deja o lectie importanta: pentru unul ca el cersitul nu era ceva rusinos. Astazi nu isi facuse norma si avea sa isi primeasca portia. Nelu era necrutator cand era vorba de bani. In rest, nu avea probleme cu el: primea de mancare ca si ceilalti copii.
Era a doua zi consecutiv cand nu avea banii. Asta insemna un cartof in minus la ciorba si bucata de paine injumatatita. Era mai grav decat daca ar fi fost batut de puslamaua aia a tiganilor.
- Mihnea, in fata !
Nu e bine. Nelu e mai suparat decat de obicei.
- Ai adus banii?
- Nu.
- De ce ?
- …
- Asta i-a doua oara una dup’alta. Stii c-o iei
dublu?
- Da.
- Da jos zdrentele de pe tine.
Si sfichiul nuielei se aude. O data. Sfac. A doua oara. Sfac. A treia - si batul nu se mai opreste.
Acolo, fiinta aia mica, omuletu ala mic, cu numele de Mihnea, s-a lasat cuprins de un sentiment foarte dulce pentru el care nu cunostea nici notiunea de sentiment macar. Acolo a simtit cum ura ii cuprinde inima si a crezut ca o sa-i puna capat la toata suferinta.
Sfac. Mihnea se intoarce cu fata la Nelu si, ranjind se repede spre mana fara bat agatandu-se cu dintii de ea. Sfac. Sangele ii umple gura. Sfac. Il doare arcada si simte cum un firicel cald i se prelinge pe obraz. Sfac. Nuiaua este pe jos, rupta. O mana i s-a prins in gat si nu mai poate sa se mai tina cu dintii. Privirea i se inegreste si in sfarsit se simte fericit. Dar intunericul nu ramane. In schimb iar simte lovituri pe corp. Isi duce mainile la cap. Si … atat.
S-a trezit dupa 3 zile. Pentru prima oara in viata vedea pe cineva cu chip frumos aplecat deasupra lui. Da. Femeia cu chip frumos il ingrijeste, nu il loveste. Flacara din el se domoleste.
Dar ce cauta Nelu aici? De ce tocmai el?
Acum stie. Asistenta a plecat si Nelu a venit langa el:
- Acum chiar ca o sa scot bani de pe urma ta. Iesi din spital in 2 ore.
Il dor toate oasele.
- Du-te de te spala si pune astea pe tine. Hai n-ai plecat ?
S-a ridicat in picioare. Ciudat, dar parca nu vede cu ochiul stang. Las ca trece. Trebuie sa isi revina repede ca lui Nelu nu-i plac bolnavii si-i bate si mai tare. A ajuns in baie. Asistenta aia draguta l-a adus pana aici. Acum il mangaie. Ii spune ca nu are de ales si trebuie sa il lase sa plece inapoi cu Nelu. Ca n-are ce face, ca ea ar fi vrut sa il ia la ea… dar Mihnea n-o mai asculta. A ascultat vorbele astea de atatea ori ca i se face scarba de ea. Atat de scarba ca se uita salbatic cu ochiul drept la ea si-i trage o palma. Asistenta a priceput. Il lasa jos si incepe sa planga. Pentru el asistenta nu mai valoreaza nici cat moneda aia de 500 de lei pe care nu primeste nici macar o acadea. S-a hotarat. De azi nu mai cerseste. Poate de data asta nu se mai trezeste. Gata. S-a imbracat. Si ura l-a cuprins din nou. Dar acum o stapaneste si stie ca ceea ce are el este o forta.
A ajuns inapoi in cocioaba. Baietii il privesc cu admiratie. L-a ranit pe Nelu. Nimeni nu il iubeste pe Nelu. Dar la toti le e frica de el.
- Ba!!! Ce mata stai acolo ca prostu? Ia vino-ncoa! De maine ti se schimba programul. Nu te mai duci la cersit. Stai cu mine acasa ca sa te invat cateva chestii ce-ti trebuieste-n viata. Niculaie si tu ramai acasa! Gata! Culcarea!
Ce-o vrea Nelu de la el si de la Niculaie? Asta e cel mai mare dintre ei si ii bate pe baieti ca sa le ia banii cand nu si-a facut norma. E cel mai tare dintre ei si se are bine si cu copiii tiganilor.

-\-
- Ba, ce stati in pat, ca-i 5?! Scularea! La munca! Aveti coltucu in geci! Niculaie si Mihnea, culcati-va la loc. Voi va treziti la 8 de azi.
Mihnea nu mai doarme. Niculaie a si adormit.

-\-

- Ia hai si voi scularea ca-i 8! Aveti mancarea in figider. Dupa ce mancati veniti amandoi incoace.
Au mancat in liniste deplina. Ii simte frica lui Niculaie. E prima oara cand il vede pe asta speriat. Stau unul langa altul in fata lui Nelu.
- Ba uite care e treaba: de azi nu mai cersiti. Nici nu va mai bat. In schimb va veti bate voi doi intre voi. Ala care bate va manca ceea ce mananc si eu iar cel care va pierde va manca paine cu apa. Astea fiind spuse acum va veti bate pana unul din voi nu se va mai ridica. Incepeti.
Stau si se uita unul la altu. Mihnea vede la 2 pasi de el un mic par, un fel de baston. Ii da un pumn lui Niculaie. Dar Niculaie e mai tare. L-a prins deja de gat, l-a pus la pamant si acum ii da pumni in continuu.
Au trecut 2 luni. A luat bataie zilnic. Nu reuseste sa il bata. Nici nu i se mai da voie sa doarma in pat. Nelu i-a aruncat un pres pe jos si tot acolo ii arunca si coltucu zilnic. E slabit. Deja Niculaie ii da 3 pumni si nu se mai poate ridica.
Gata. A venit ora de bataie. Se uita la Niculaie. Niculaie ranjeste. S-a facut mai tare ca inainte. A luat primul pumn dar e atat de slabit incat, de la lovitura a intrat cu capul in geam si l-a facut tandari. Un firicel cald i se prelinge pe obraz si-i simte gustul cu varful limbii. El o numeste acum furie. Ia de pe jos un ciob si-l strange in palma pana cand isi simte pumnul ud. Cu ochi schimbati se arunca asupra lui Niculaie.
Ii baga ciobul in gat. Il aude cum horcaie. Rasuceste cu si mai multa ura. Niculaie se zbate. Mihnea scoate ciobul din gatul acesuia si i-l infige in ochiul stang.
Niculaie nu se mai zbate. Nici nu mai respira. L-a omorat. Nelu se uita la Mihnea si , zambind, zice:
- Treci la masa si mananca! Trebuie sa te faci puternic ca sa meriti banii pe care o sa ii bag in fundul tau!


Imi este frica de ce se afla in mine…

- Imi este frica sa mai scriu continuarea prologului. Am 4 sau 5 idei diferite si nu ma pot hotari pe care s-o aleg. Cand ma hotarasc sa scriu despre una o las balta si ma gandesc ca cealalta este mult mai interesanta. Dar de fapt imi este frica sa aleg, pentru asta ar insemna sa continui cartea. Iar o carte cu si despre ura mi se pare ca este foarte greu de scris. Asta pentru ca, banuiesc eu, reprezinta tot ceea ce este mai crud in subconstientul meu. Cam asta reprezinta prologul pe care l-am scris dintr-o suflare, ca si cum l-as fi avut in mine, ca si cum ar fi facut parte din propriul meu trecut.
- Sa zicem ca este asa cum zici tu, da? Ca ti-ai scris o parte din memorii. Dar de ce scrii la persoana a treia? De ce nu scrii la persoana intai?
- Nu stiu. Tu esti psihologul. Tu ar trebui sa imi spui.
- Tu nu ai venit la mine ca sa iti spun: “Fii atent! Ai avut o copilarie grea, esti un criminal.” etc. Nu! Tu ai venit ca sa te ajut sa scrii cartea aia, iar daca asta inseamna sa te identifici cu personajul principal asta o sa incercam sa facem. Te supui la cateva sedinte de hipnoza in care te pun sa-mi povestesti cartea. Te inregistrez. Scrii cartea. Si toata lumea este fericita, nu?
- Dom’ doctor, stii ca esti un tip ciudat? Ai fi bun ca personaj intr-o carte cu un psihopat!...
- O s-o iau ca pe un compliment. De aceea sunt cel mai bun in meseria mea. Te astept maine la 18 fix. Acum trebuie sa pleci pentru ca mai am o clienta.

-\-
“Tare ciudat si doctoru asta”,isi spuse Andrei Meszaros. Aprinse farurile, porni masina si tocmai cand se pregatea sa plece simti cum il patrunde un val de ceata. Stia ce era. Mai simtise asta o singura data in viata. Atunci cand scrisese Prologul. Scoase laptopul de sub scaun dar ceva nu i se paru in regula. Infrigurat scotoci prin torpedou. Acolo se afla ceea ce cauta. Hartie. Inchise laptopul si puse hartia pe el. In transa, isi scoase pixul din buzunar si incepu sa scrie…

Iubesc cu aceeasi intensitate cu care urasc.

Era o zi de scoala ca oricare alta. Asta in limita in care lui i se parea normal. Nelu il trezea, il arunca in cada unde dadea drumul la apa. Apoi se duce si se imbraca. Pentru astazi a apucat sa-si scrie tot. Ii plac cartile cu literele lor mari si cu poze. Nu ii place ca pe carti se asaza muste. De aceea Mihnea le prinde, le rupe rand pe rand aripile, apoi picioarele si le lasa acolo pe bancuta. A strivit o data una si a curs ceva din ea, ceva ce nu i-a placut asa ca acum nu le mai striveste.
- Urca in masina nenorocitule! Ce ma fac eu cu tine?
S-a urcat. Nelu il duce in fiecare zi cu masina la scoala si vine seara sa il ia. Asa ca isi scrie pe treptele scolii. Dar nu-i nimic. Pe el nu il deranjeaza. Acasa tot nu-i place.
Pentru ca invatatoarea l-a considerat nu stiu ce destept l-a trecut pe nu stiu ce program al ministerului si face 2 ani in unul si acum e clasa a patra desi n-are decat noua ani. Desi e cel mai mic din clasa tuturor le e frica de el. Acum 2 luni l-a batut pe un coleg ca i-a luat pixul si asta si-a chemat fratele, care era din a saptea. Atunci a luat bataie. Dar dupa ore, i-a zis lui Nelu si s-a razbunat. Nelu il tinea si el ii dadea numai cu picioarele in cap. Nu l-a omorat. Doar l-a batut bine. De atunci nimeni nu sufla in fata lui.
Doar o data l-a batut pe unul dintr-a doua si-a venit ala cu sora-sa care era de-o varsta cu Mihnea. Asta-i Maria Korevna, o fata bruneta si slaba cu ochii verzi. A venit la Mihnea si i-a dat o palma. Mihnea nu s-a speriat si cand Maria a vrut sa-i mai dea o palma i-a prins mana. Dar nu a dat in ea. L-au fascinat ochii ei. La inceput crezuse ca sunt verzi dar acum a vazut ca sunt caprui. In orice caz i-a spus sa plece din fata lui, iar ea a zis ca nu mai vorbeste cu el niciodata.
A fost ceva in felul in care a zis-o ca pentru ca pe el l-a durut dispretul din vocea ei mai tare decat daca l-ar fi batut. Nu i-a mai dat drumul la mana. Si a privit-o in ochi asa cum se uita lupul la caprioara. Dar lupul din el a inceput sa scheaune. Si ea, care era atat de pura, i-a simtit durerea si l-a prins de cealalta mana. A fost un moment al sufletelor intr-o mica parte de infinit. Cand si-au dat drumul la maini, doua minute mai tarziu, se cunosteau fiecare pe celalalt intr-un mod nepamantean.
Nu au mai scos nici un cuvant de atunci. Nu si-au mai spus nimic. Nu mai era nevoie. Reprezentau androginul dar erau inca mici; ceea ce facea comuniunea lor sa fie perfecta, a sufletelor ce nu necesita explicatii.
De cand se intalnise cu Maria, Mihnea simtise ca furia il paraseste. Fata de Nelu pastrase aceeasi purtare dura care parea ca ii face atata placere salbaticului. Facea toate astea inconstient, caci ceea ce il conducea era instinctul de conservare.
Dupa doua luni nici nu parea sa mai stie ce e aia ura. Isi facuse chiar si prieteni. Si atunci s-a intamplat.
Iesea din clasa si se pregatea sa plece la intalnirea cu Nelu. In fata portii o vazu pe Maria intre trei baieti de clasa a V-a. Fiecare din ei l-ar fi putut bate usor pe Mihnea. Pe partea cealalta a strazii se afla Nelu cu masina parcata. Baietii aia o trageau pe Maria de par si-i dadeau palme peste fund. Mai vazuse baieti facand asta dar, vazand-o acolo pe Maria, simti ca innebuneste. Isi spuse ca asta e momentul in care furia din el trebuie sa il ajute. A ridicat o piatra cat pumnul si s-a repezit in ei.
Nelu i-a spus mai tarziu ca parea sa aiba ochii rosii.

“Ne-am nascut pentru a gasi modalitati noi de a muri. Eu
sunt un catalizator un deschizator de drumuri.”

- Parerea mea este ca exista doua categorii de scriitori: cei cu imaginatie si cei cu amintiri. E timpul sa te hotarasti din care categorie faci parte.
- Si cum facem asta ?
- Ma gandesc tot mai serios la hipnoza ca la o solutie viabila. Dar imi e frica de faptul ca s-ar putea sa fii unul cu amintiri. Si daca te supun hipnozei, o dezvaluire a propriului trecut, ar fi atat de violenta incat risti sa devii o peroana cu doua constiinte sau , mai grav, constiinta violenta din tine sa o cuprinda pe cealalta. Riscul e foarte mare. De aceea mai intai vreau ca tu sa fii perfect hotarat si abia apoi o sa ma mai gandesc.
- Max , stii bine ca sunt perfect hotarat. Lasa incolo povestea. Stii, acum ca am dezbatut atat problema trecutului meu, imi dau seama ca pana cand am intrat in clasa a XI-a eu nu prea am amintiri. Este totul in ceata. Asa ca acum sunt curios. Tare curios.
- Uite. Iti mai pun doua intrebari. Unul : De ce scrii pe hartie chiar si acum cand ti-ai luat laptop?
Si doi: Cum arata Nelu? Zi Andrei. Macar prima intrebare trebuie sa fie usoara.
- Vezi tu Max, aici sunt doua tipuri de raspuns: cel romantic si al meu. Pe care il vrei?
- Amandoua!
- Vezi tu, pe hartie se scrie seara, pe semiintuneric, in asa fel incat sa ai umbre si, cand nu iti place cum se vede umbra pe un rand inseamna ca trebuie sa il rescrii. Acesta este raspunsul romantic. Iar raspunsul meu are doua ramuri: unu - ma dor ochii de la ecran si doi - hartia imi confera un fel de intimitate, imi da senzatia unui demiurg, senzatie pe care calculatorul n-o poate da. Foaia, daca ai gresit, o iei si-o mototolesti, si o data cu ea ideea din ea te paraseste. Cu calculatorul in schimb, apesi Delete dar ideea te va haitui in continuare.
Cat despre Nelu, ce pot sa-ti zic. Pur si simplu nu reusesc sa imi formez o imagine a lui in minte. Nici el, nici Niculaie nu merita vreo atentie deosebita. Orium, Niculaie este deja mort iar lui Nelu cred ca o sa-i realizez o moarte memorabila.
Apropo de noi metode de a muri. Cred ca asta este si scopul inconstient a lui Mihnea, de a gasi noi modalitati de a imbratisa moartea.
Da-mi repede o foaie si un pix Max.
Psihologului Maximilian Sam ii lucesc ochii. Ii da o foaie lui Andrei si priveste in tacere placuta pe care isi are inscriptionat numele: Mnxan Cam.



“Diavolul e o plasmuire a imaginatiei mele. El nu mai are nici forta nici vitalitatea necesara pentru a-mi face fata. Un nou Iad s-a deschis. E aici , mare si rotund, si-i zice pamant.”

S-a terminat viata frumoasa. Tocmai cand s-a hotarat sa aiba cu adevarat incredere in Nelu i s-a intamplat poate cea mai grea experienta din viata lui de pana atunci.
In cocioaba in care statea acum, doar el cu Nelu, a venit un om care semana la fata cu un castor. Este imbracat in costum si pantofii ii lucesc.
- Tu esti Mihnea, nu? Ai crescut mare, nu? 12 ani, nu? Esti chiar frumusel, nu? Pariez ca te plac fetele, nu? Te-a scos Nelu de la scoala, nu? Acum 3 ani daca nu ma insel, nu? Da esti chiar solid pentru varsta ta, nu?
A intrat Nelu.
- Davlimir Lem! Era si timpul sa apari.
- Eee, m-am gandit sa vin sa te vad si eu, nu?
- Foarte bine. Ce-a zis sefu, s-aranjeaza?
- Totu-i gata pentru diseara; pariurile din casa sunt toate pe alalalt, doar 3 sau 4 au pus pe el.
- Ce suma s-a strans in casa, in total?
Lem se batu usor cu mana dreapta pe burta. Apoi se trase usor de buza de sus:
- Numai Arabu a pus 100.000 de bistari.
- Totalu? Cat e ma?
- Opt…sute…patruzeci…si…cinci de… mii de ce vrei tu, nu?
- Cat imi da pe Mihanea?
- Sefu zice 10.000 inainte si 40.000 dupa, daca traieste.
- Vom vedea.
Nelu paru ca incremeneste o clipa, apoi fata i se schimonosi de fericire si striga:
- Mihnea!
- Da…
- Treci te-mbraca si ia setul cu tine.
Mihnea tremura. De fiecare data cand Nelu are fata aia se intampla ceva rau. S-a imbracat. Afara e un ger de iti ingheata plamanii daca respiri prea tare. Tine strans in mana setul. A devenit o parte din el. Stie ca la pericol setul de pumnale il va ajuta. Sunt deja trei ani de cand Nelu il invata cum sa lupte cu pumnalele si simte ca a inceput sa se priceapa.
Au ajuns intr-un fel de hala. In mijloc e o cusca pe care Mihnea o apreciaza ca la 6 metri lungime , 4 latime si 2 inaltime. In jurul ei sunt asezate scaune ca la cinema.
Lem l-a bagat intr-un fel de camera. E foarte frig aici. Nelu il dezbraca si il lasa in pantaloni si tricou. Mihnea nu zice nimic, doar se uita la set. Sapte pumnale, fiecare cu lama cat jumatate din antebratul lui. Nelu l-a invatat cum se ucide cu pumnalul. Patru lovituri ce aduc moartea rapid. Intre coastele 2 si 3 in partea laterala – in partea superioara a inimii. Intre costele 5 si 6 in partea inferioara a inimii. In centrul burtii. Si o mangaiere de lama pe gat.
Acum Nelu ii pune pumnalele. Doua , cate unul pe fiecare antebrat, doua, cate unul langa glezne, doua la centura. Pe ultimul i-l pune in mana :
- E timpul sa iti platesti datoriile!
L-au bagat in cusca. Fata-n fata cu el se afla adversarul: un pitbull care, in 4 labe, ii vine pana peste mijloc. Cainele e tinut de doi oameni. Unul dintre ei baga mana intr-o galeata si-i da cu sange pe bot. Cainele incepe sa para tot mai mult turbat.
Pe cusca s-a urcat Lem:
- Domnilor si domnilor! A venit clipa pe care o asteptati de atata timp, nu? In coltul din dreapta mea se afla Mihnea , 12 ani , 48 de kilograme , copil-criminal! In coltul din stanga mea, 2 ani jumate, 16 kilograme si 36 de victime la activ cel mai feroce caine din lume, Stalin! Stalin e gata?
Un urlet se auzi din pieptul lat al cainelui.
- Mihnea esti gata?
Mihnea nu raspunse, insa stranse mai tare pumnalul din mana dreapta. El nu mai gandea. Se lasase cuprins de umbra din el. Stia ca numai asa avea sansa sa scape cu viata.
- Atunci lasati petrecerea sa inceapa.
I-au dat drumul lui Stalin din lesa.
Acuma-i acum. Totul e pe viata si pe moarte. Stia ca javra o sa sara la gat. A stat pe loc pana in ultima clipa cand s-a dat in dreapta si l-a taiat pe omoplatul stang. Apoi s-a rostogolit in coltul opus. Stalin pare ca si-a pierdut turbarea. Se uita cu ochi mari la Mihnea si se repede a doua oara la el. Dar Mihnea repeta saritura dinainte. De data asta insa cainele nu se mai opri si se repezi in continuare dupa om. Avu loc o incaierare pret de aproape un minut dupa care, om si caine, ca la un semnal, se dadura in colturi opuse. Mihnea avea mana stanga insangerata. Avea insa o satisfactie: reusise sa infiga javrei pumnalul in omoplat. Isi scoase pumnalul cu tot cu suport de pe mana dreapta si le puse pe mana stanga strangandu-le bine. Apoi isi scoase pumnalul de la piciorul stang si se repezi spre caine.
Urma a doua incaierare. Dar cainele era expert in lupte de genul asta. Nu se mai prinse de mana ci ataca piciorul drept. Plin de sange si dureri, Mihnea ii infipse pumnalul in gat. Isi mai scoase un pumnal dar, fara a se mai putea ordona in miscari, ii infipse cutitul in ureche strapungandu-i timpanul. Apoi lesina , simtind cum cainele isi da ultima suflare.

Imi pare rau sa aud ca ne dispare credinta. Nu trebuia sa o teoretizam. Trebuia doar sa o simtim…

Andrei terminase de scris de 5 minute. Isi aprinse o tigara si, cu ochi sticlosi se uita la Max.:
- Hei, Max?!
- Da …
- De ce pe placuta de pe biroul tau scrie Mihai Singur, in rusa , in loc sa scrie Maximilian Sam?
- Asta-i placuta pe care mi-au facut-o cadou colegii de la facultate cand am terminat. Am absolvit “Magna cum Laude” stiai?
- Nu. Dar ai vazut ca numele de Mihai se aseamana cu Mihnea? Stii, Mihnea, Mihai, nu e prea mare diferenta, nu?
- Si ce vrei sa pui in evidenta cu asta?
- A , nu , nimic. Doar incercam sa mai slabesc din tensiunea pe care paginile anterioare au creat-o.
- Asta-i o manevra inteligenta. Am vazut-o in multe carti. Te tine in suspans introducand in opera o secventa aparent fara legatura la textul propriu-zis.
- Da, dar are. Explica astfel unele lucruri neclare sau, daca cititorul a plecat cu gandul pe un fir gresit i se atrage atentia ca nu a descoperit inca misterul.
- Dar ce te faci cand nu e nici un mister?
- Te ascunzi in spatele lozincii “Aparentele inseala”. Si , sa fim seriosi! Oamenii sunt cei mai mari producatori de mituri. Iar in povestea asta eu ma folosesc de unul dintre cele mai vechi : cel Luciferic. Ce se intampla insa cand omul devine diavolul propriului sa demon?
- Ai grija ca intri pe un teren incert. Nici Freud nu s-a putut hotari asupra unui raspuns din cauza complexitatii spiritului uman.
- Nu e vorba de nici un raspuns. Marile lucruri se simt, nu se explica, nu se teoretizeaza..
- Ba da, pentru ca nu putem sa stam si sa aruncam cu batu-n balta, asta ca sa vulgarizez putin.
- Stii unde se clatina teoria asta a voasta , a psihologilor?
- Unde?
- Dumnezeu. Explica-L pe Dumnezeu daca poti!
Max se uita interesat la Andrei. S-ar putea totusi sa fie un caz mai interesant decat ar fi crezut. Cu un gest plictisit isi aprinse tigarea si trase adanc. Continua cu un glas grav si brusc obosit.:
- Te crezi in stare sa auzi adevarul?
Andrei dadu hotarat din cap.
- Totul a inceput din cauza egolatriei. Stii ce-i asta? Imi inchipuiam eu ca nu. Ei bine, vechii oameni se priveau prea mult pe sine si au ajuns sa nu mai stie care le e chipul si care le e masca. Asta le-a clatinat tare lumea in care traiau. Asa a aparut Dumnezeu. Dumnezeu nu e creatorul, ci o creatie a omului care, pe masura ce se dezvolta il remodeleaza. Departe de a fi conducatorul el este jucaria evenimentelor istorice. Dupa filozofia spiritualista este un mecanic care, ca sa se distreze, construieste Universul ale carui miscari le regleaza si, fabrica pe om ale carui destine le dirijeaza dupa un plan doar de el cunoscut.
- Deci tu Il numesti pe Dumnezeu un recurs contra neantului?
- Vezi ca gandesti repede?! Deja te-am convins pe jumatate.
- Nu te autoflata. Doar pentru ca potrivesti bine unele cuvinte, nu inseamna ca ai dreptate.
- Continui sa crezi deci in Dumnezeu? Prin urmare crezi si in existenta diavolului. Atunci trebuie sa recunosti ca e, asa cum zice Nietzsche, cel mai vechi prieten al cunoasterii. Sau , dupa cum zice Anatole France diavolul e un mare artist si un mare savant; cel putin o jumatate din lume a iesit din mainile lui. Parerea mea e, ca si cea a lui Suares, diavolul e doar inca o metafora…
- Desi nu cred o farama din ceea ce spui mai da-mi o foaie!

Ai avut destul timp. Acum timpul te va avea si pe tine.

Nelu statea ingenuncheat in fata lui Mihnea. Primise cele patru lovituri ale pumnalului dar mai avea inca puterea sa se uite in ochii lui Mihnea. Isi dadu seama de ceea ce crease si se minuna se perfectiunea creatiei sale. La asta se gandea cand primise a cincea si ultima lovitura: cea in ochiul stang
Dupa ce il omora pe Nelu, Mihnea, baiatul care acum avea 15 ani se simti eliberat total de umbra din suflet. Putea , pentru prima oara sa se uite la Nelu cum trebuia si i se parea ca abia acum il vede cu adevarat.
Nu Nelu era vinovat pentru ceea ce facuse din el dar, pentru Mihnea , acesta era ancora care il tinea in Marea Moarta. Iar ancora asta trebuia sa dispara.
Adevaratul vinovat al necazului in care se afla Mihnea era societatea in care traia. O societate demolata in temelia ei: in comunicare. Toti vorbesc, intr-adevar, dar prin crearea unui limbaj verbal oamenii s-au indepartat de comunicarea originala: limbajul nuantelor de suflete. Paradisul pierdut.
Pentru ca trebuie sa existe un Iad si un Rai, asa cum exista binele si raul.
Iar noua sa constiinta, libera de influenta terorii lui Nelu, il facea sa simta o durere launtrica, sufleteasca de vinovatie.
De aceea isi scrise, ca un fel de adio, testamentul sufletului sau mefistofelic, cu pumnalul de la Nelu si sangele acestuia:

Inima mea e o ciorna murdara,
Pangarita de sangele clocotitor
Al animalului ce inca salasluieste,
In mine.

Inima mea e o ciorna murdara,
Pe care Lucifer si-a lasat amprenta,
Propriei sale caderi in abisul inspre care ma indrept
Si eu.

Intr-un razboi fara speranta caut speranta.

- Am terminat. Am terminat povestea. Este o poveste in 4 parti. Am terminat-o.
- Deci o lasi asa? Nu dai lamuriri daca Mihnea mai e in viata sau daca a murit sau daca a fost prins de catre politie…
- Destul!
Cu o violenta de care nu l-ai fi crezut in stare, Andrei il prinse de gat pe Max si il impunse cu pixul in gat destul cat acesta sa simta o durere pe care sa o interpreteze ca pe o reala amenintare. Apoi , stapanindu-se, Andrei relua:
- Acum esti sigur ca sunt Mihnea. Daca sunt Mihnea inseamna ca o sa te omor pentru ca ai fi singurul care stie.
Andrei isi schimba brusc pozitia pentru a se putea afla fata-n fata cu Max. Ochii sai erau de-o salbaticie iesita din comun iar cel stang ii zvacnea la intervale nedefinite.
Max era de-a dreptul infricosat. Si in toata durerea in care se afla nu putu decat sa bolboroseasca:
- Doamne, ajuta-ma, te rog!...
Ca la un semnal, Andrei redeveni omul calm si cu privire senina care era in viata de zi cu zi. Ii dadu drumul lui Max si se aseza inapoi pe fotoliul sau.
- Tine minte asta, Max! Dumnezeu ti-a salvat viata in clipa de fata. De acum ai doua posibilitati: revii la scepticismul dinainte si vei trai cu rusinea ca ai fost una cu cei pe care ii dispretuiesti. Sau devii cu adevarat credincios si-I vei fi recunoscator toata viata. Am aflat ca samburele credintei este si in tine. Deci speranta, definita de Gustave le Bon, un psiholog de-al tau, ca singura divinitate pe care omul n-a doborat-o, exista si in sufletele plate ale ateilor.
Si ca sa nu te las in ceata: nu sunt Mihnea. Sunt un sot fidel si iubitor care are de un timp un cosmar cu un caine care se uita fix la mine si apoi urla. Tocmai cand ma trezesc il vad pe Stalin zambindu-mi. De acum nu prea cred sa mai am cosmarul asta.
Zicand acestea, Andrei se ridica usor si parasi incaperea. Satisfactia i se citea pe fata.

-\-
Seara, cand se aseza langa sotia sa, Andrei o saruta ca pe vremurile cand erau tineri si-i sopti la ureche:
- Noapte buna, Maria!
O stranse in brate, apoi, cu glas indurerat din care razbatea speranta tot mai puternic, rosti:



Inima mea e o ciorna murdara,
Pe care tu incepi sa o stergi cu guma iubirii,
Si pe care scrii cu litere de aur,
Povestea noastra.


Inima mea e un porumbel alb,
Care cu aripi noi reinvata sa zboare,
Un zbor lin si mladios ca o trestie
In bataia destinului.