Lipsa somniferelor și a cloroformului din depozitele farmaceutice a cauzat o serie groaznică de omucideri și sinucideri în masă pe Marte. Explicația nevoii stringente de somnifere și cloroform stă-n faptul că atmosfera acestei planete vecine, alcătuită din dioxid de carbon (95%), azot (3%) și argon (1%), generează o stare permanentă de trezie în rândul coloniilor pământene. Asta deși culoarea maroniu-roșcată a cerului marțian îndeamnă la somnolență… Ei bine, se pare că oamenii noștri de știință s-au lăsat amăgiți de aparențe. În laboratoarele de simulare perfectă a condițiilor atmosferice de pe Marte, starea de veghe constantă a cobailor, pe o perioadă de trei săptămâni, a fost trecută cu vederea. Moartea lor a fost pusă pe seama inaniției, nicidecum pe lipsa de somn. În arhiva N.A.S.A. însă, conform unor surse oficiale ce doresc să rămână neoficiale, există un dosar secret în care se stipulează faptul că cei doi cobai au fost hrăniți pe toată perioada testelor, având parte chiar de o masă la trei ore. Conținutul hrănii nu ne-a fost divulgat. Prin urmare, ipoteza conform căreia rozătoarele au murit de foame nu stă-n picioare. Savanții trebuie să-și asume vina pentru seria cumplită de crime ce s-au petrecut pe Marte.
O echipă de psihologi, în frunte cu dr. Juliana Gomer, a fost trimisă pe Marte. Din fericire, aceștia au prins o distanță bună între Terra și Marte, de doar 60 milioane de kilometri. Odată ajunși la destinație, psihologii au încuiat pe toți coloniștii într-o hală imensă, cu rol de carantină, și i-au gazat cu cloroform. Din păcate, a fost prea târziu… insomnia devenise de mult timp cronică, rezistentă la orice stimul de ațipire. Nici un medicament, oricât de puternic, nu mai putea aduce coloniștilor mult dorita odihnă. Păreau toți condamnați la o moarte din nesomn…
Dr. Juliana Gomer, liderul echipei de psihologi, a propus o soluție neortodoxă: hipnoza maselor. Ceilalți colegi nu au fost de acord, în primă instanță. Dar puterea de convingere a Julianei G. și-a spus imediat cuvântul.
S-au adus de pe Terra câteva seturi de boxe uriașe și s-au instalat în uriașa carantină. După ce dr. Juliana G. a reglat sonorul astfel încât și ultimul colonist somnoros să-i audă cuvintele hipnotice, a fost demarată operațiunea ‘Sleep Eagle’…
‘Stimați coloniști, vă rog să închideți ochii. Voi număra până la trei. Când voi rosti ultima cifră, doresc să uitați totul… și să-mi acordați atenția exclusiv mie.’
Sub amenințarea miilor de aruncătoare de foc, coloniștii au închis ochii.
‘Unu… doi… trei…’
Liniște totală în carantină. Nici măcar zborul vreunei insecte marțiene nu putea fi auzit, după spusele dr. Juliana Gomer.
‘Știu că vă este greu. Nici eu, care sunt aici, pe Marte, de doar două zile, nu pot închide un ochi. După ce-ți pierzi somnul, apare o anxietate extrem de neplăcută. Calmul interior se face țăndări după doar o noapte de nesomn. Gândirea devine incoerentă, apar senzații de deja-vu, halucinații și impulsuri necontrolabile. Randamentul creierului se reduce treptat, până ce atinge haosul. Orice principiu, după care ne-am ghidat o viață întreagă, orice sentiment pozitiv care ne-a însuflețit într-o măsură mai mare sau mică, dispar în bezna subconștientului, lăsându-ne doar în voia instinctului de conservare. Pentru a supraviețui, suntem capabili de orice…’
Un murmur de confirmare umple atmosfera carantinei.
‘Stocurile cu somnifere și cloroform s-au epuizat, după cum bine știți.’
Vuiet de nemulțumire.
‘Dar nu de somnifere și de cloroform aveți nevoie pentru a ațipi. Ci de înțelegere… Trebuie să înțelegeți că, printr-un minim efort de voință, vă puteți declanșa somnul. Nu trebuie decât să repetați ceea ce vă voi zice eu să repetați…’
În jurnalul de bord al dr. Juliana Gomer, lipsesc cuvintele pe care coloniștii trebuiau să le repete. Semn că ele nu au avut efect. Dar se găsește, pe pagina următoare din jurnal, cântecul ‘Sleep, Baby, Sleep’ și câteva considerații.
Încet, încet, coloniștii au fost cuprinși de somn. Melodia fredonată de dr. Juliana Gomer, cu o duioșie deloc forțată, a reușit să penetreze subconștientul colectiv, activând amintiri din perioada prunciei. Aduși în stadiul de sugari, coloniștii nu mai erau capabili să-nțeleagă conceptul de insomnie. Pentru ei, amintirea mamei care-i alăptează reprezenta singura preocupare a creierului.
Dr. Juliana Gomer a fost felicitată de către toți colegii ei. Regăsim aceste aprecieri în jurnalele de bord ale întregii echipe de psihologi descinși pe Marte.
Operațiunea ‘Sleep Eagle’ a reprezentat o mare victorie pentru omenire. La întoarcere, dr. Juliana Gomer s-a bucurat de-o primire foarte călduroasă. Însuși președintele, întors dintr-o vacanță petrecută pe Lună, alături de familie, a ținut să o felicite pe Juliana G. Chiar a propus acesteia să-i devină consilier pe probleme de somn. Modest, faimosul dr. a refuzat.
Pe Marte, totul pare să fie în regulă, acum. Cu toate astea, anumite semnale audio ce sosesc de pe Marte intrigă lumea oamenilor de știință… ele conțin mesaje ca ‘Mama… Mama…’