Într-un cerc, două flori. E atâta liniște că sufletul zbuciumat s-a oprit. Aproape nu mai poate respira. Culoarea a făcut ca lumea sa fie o clipa, perfectă. Partea inchisă pe care în alte condiții o evităm, ne ascundem nu vrem să știm că există o parte intunecată a lucrurilor, acum s-a metamorfozat într-o floare-elementul de echilibru ce catifelează imaginea. Astfel putem spune că încă mai avem o șansă, putem transforma frica în bucurie.
Aș vrea sa fiu eu, cel care a făcut pictura. Aș vrea să am sufletul lui și pentru că nu pot, de fiecare dată umăresc cu privirea fiecare urmă a pensulei,iar si iar, fără să mă plictisesc niciodată.
Desigur, există și culori deschise în imagine. Ele au fost transformate in crengi subțiri desenate astfel încât parcă nu se ating, asemenea unor suflete pereche care deși s-au găsit și drumul lor începe și se termină împreună nu reușesc să se învăluie unul pe altul, totuși niciodată.
Există o vrajă. Albumul deschis pe birou de câteva zile mă face să mă gândesc uneori, când îl privesc și la copilărie, deși nimic din imagine nu pare a avea legătură cu aceea perioadă a existenței mele. Prezența picturii chineze formată din două flori și câteva crengi, probabil îmi creează un sentiment de siguranța, pe care nu l-am mai întâlnit de mult.
Va veni și vremea când va trebui să închid albumul, dar eu știu că există o vrajă.