- Buna dimineața, scumpo...un zâmbet îi lumină trăsăturile, în timp ce se aplecă spre pletele brune pentru sărutul zilei... Ce a visat comoara mea?
- Mrrrr, mi-e somn, mai vreau să dorm….se auzi înfundat, iar cu o mișcare nervoasă pătura se transformă într-o gogoașă, înfășurând silueta subțire de fluture mic, mic…sau flutura?…cum o fi corect la feminin?
- Uite ce frumos e afară! Deschid geamul să auzi păsărelele…
- Nu înțelegi că nu vreau? Mi-e soooooooooommmmnnnn…se întinse leneșă ca o pisică…am obosit mai rău de când încerci să mă trezești…
- Draga mea, trebuie! Vrei să vină musafirii și să te vadă încă în pijămăluță? E ea trendy, cu floricele și inimioare roz, dar nu vrei să vezi cadoul?
Cuvântul magic avu parte de aceeași reacție ca întotdeauna când era rostit. Somnul dispăru într-o secundă, pătura zbură urmată instantaneu de ursulețul alb cu vestuță verde și privire resemnată, piciorușele au început să trepideze mărunt pe covorul pufos….Unde e, unde e? Cât e de mare? E frumos?…hai, mai repede, vreau să văd cadoul? E căsuța aceea a lui Barbie cea roz?
- Ai răbdare, draga mea….of, of, of…cine m-a pus să zic acest cuvânt? Întotdeauna după ce e rostit începe furtuna ….
- Dar e o furtună bună, că nu sunt tunete și fulgere…și nici ploaie…
- Pentru mine e furtună, că trebuie să alerg după tine, iar eu cu bătrânețile mele….
- Ești bătrân? Nu ai barbă albă, deci nu ești moș cum trebuie să fie un om bătrân. Așa că poți să alergi cu mine la cadou…unde e cadoul?
- Uite-l…
- Nu e căsuța lui Barbie!!!! Asta voiam…știi că îmi doream…glăsciorul i se frânse într-un suspin în fața pachetului înfășurat în hârtie strălucitoare ciclam, cu îngerași zâmbitori și aripioare întinse diafan, peste care trona o fundă mare albă…pachet lung, frumos ambalat dar prea extraplat, ca să ascundă în el căsuța multvisată a celebrei păpuși…
Barbie asta… cât o urăsc…a spălat pe creier toate fetițele lumii, inclusiv femei așa-zis în toată firea își fac operații estetice pentru a semăna cu slăbătura blondă, frivolă și superficială…Nu vrei să deschizi cadoul? Nu e căsuța pe care o vrei, dar poate găsești ceva să îți placă…

Cu buzele bosumflate și ochii negri scăpărând scântei se aruncă asupra pachetului, sfâșiind hârtia cu furie, răzbunându-se pe nedreptatea lumii care nu i-a oferit ceea ce și-a dorit…ce mică este…ce frumoasă și pătimașă în furia ei… offf, dacă ar ști că furia de acum e o furtună într-un pahar cu apă plată și lămâie față de marile neîmpliniri ce vor veni…
…meditația adulto-retorică a fost întreruptă de o liniște ciudată…cu îngrijorare se uită după sursa liniștii…privirea era lipită de minunăția dezvăluită: o oglindă cu ramă somptuoasă din plastic ecologic de culoare roz, demnă de iatacul unei prințese…și pe oglindă, în hârtie fină, se ascundea ceva și mai minunat, și mai frumos, ceva ce numai prințesele din poveste au: un întreg trusou - pantofiori mici, cam ascuțiți la vârf, dar asta e, prințesele, mai ales cele care se ascund în Cenușărese, trebuie să îi poarte ca artificiu suprem al eleganței; diademă și colier și brățară și cercei cu strassuri care prindeau lumina și o revărsau în o mie de ape tremurând rose, iar rochia….oooo, rochia…rochia era un vis, o po-ves-te…
…hai, ajuta-mă să mă îmbrac, sper că poți să mă piepteni, promit că nu plâng când îmi descurci părul, ca de obicei…stai, stai…mă duc la baie să îmbrac rochița…nu e frumos să mă vezi fără pijămăluță….
…femeile astea în miniatură…când cresc, nu mai gândesc dacă e frumos sau nu…

- Uite-mă! …i se tăie respirația când zări în cadrul ușii o apariție diafană încercând să își mențină echilibrul în pantofiorii cam mici (ce ți-e și cu mărimile astea standard), cu părul de abanos prins în diadema princiară, iar la încheietura mâinii licăreau steluțe, și din urechiușe se prelingeau două raze de lumină și totul rose…ca strălucirea unui vin misterios din sudul însorit al Franței…Corsajul ciclam din tul gen tafta îmbrăca silueta zveltă, iar de la șolduri cobora mare de volănașe și trandafirași de nuanța cea mai ciclam până la cel mai alb roz…iar broderia se învârtea într-o mie de arabescuri mai mult sau mai puțin accentuate în nuanțele unei vieți pe care ne-o dorim cu îndârjire și pe care tot cu îndârjire o respingem ca fiind prea dulce, mult prea exagerat de dulce încât să nu îi punem niște pelin de lacrimi pe ici pe colo…
- Frumoasa mea…ești atât de frumoasă…ești o prințesă!
- Chiar sunt prințesă?
- Da.
- Dacă sunt prințesă, tu cine ești? Regele?
- Dacă vrei tu, sunt regele…
- Dacă ești rege, unde e regatul tău?
…ufff, mda, unde să îmi fie regatul? Ar trebui să fie ceva întins cale de sute de poște cum e în poveste…
- Păi, regatul meu este unde ești tu, prințesa mea…
- Adică sunt prințesă de apartament? Hmmm, cum poate să fie o prințesă de apartament?
- O prințesă trebuie să fie cuminte, binecrescută, ascultătoare…profită de ocazie să recite dintr-o suflare of-ul oricărui părinte din lume, fie el rege sau om simplu…
- Cine o crește bine pe prințesă și cum îi dă minte? Și la ce ascultă?
…polisemantica asta….
- Păi, pe prințesă o crește regele și cu regina…
- Ba dădaca, regele e prea ocupat cu treburile regatului, iar regina de obicei moare la nașterea prințesei sau a prințului, după cum e povestea, după care regele împins de sfetnicii săi își ia a doua regină, rea de mașteră…
- dădaca are grijă de ea, însă o cresc capetele încoronate…
- ce sunt alea capete încoronate?
- …regele si regina… asta e regula. Gata.
- Nu e gata. Dacă prințesa trebuie să fie cuminte, cum îi dau minte capetele încoronate?
- Draga mea, sunt două noțiuni distincte: „cuminte” și „cu minte”…
- Ce e nooțuni distinctincte?
- No-ți-u-ni, repetă cu mine no-ți-u-ni, dis-tinc-te – dis-tinc-te…sunt două lucruri diferite..
- Nu puteai să spui așa? Mă vezi mică și folosești cuvinte mari ca să nu înțeleg ce vorbești cu mine și apoi să zici că sunt prostuță, că nu sunt cuminte…..genele lungi au început să tremure sub greutatea bobițelor diamantine…
...Gata, draga mea, nu plânge…azi nu vreau să plângi, e o zi specială în care nimic nu trebuie să te întristeze, mai ales eu…îmi doresc să fii fericită în rochița ta roz măcar azi…ești mică, dar nu ești prostuță, ești cu minte, poate prea cu minte…
- Dar tot nu mi-ai zis cum la ce să ascult și cum pot să fiu prințesă de apartament…
- Ufff, așa este…logica asta feminină copilărească…cum pot să îți spun eu ție ca să înțelegi…
- Simplu.
- Simplu?!
- Da, pe înțelesul meu.
- Păi….
- Păi, păi, păi…când îmi spui?
- O să îți spun toată viața
că nu am nevoie de un regat să fiu rege numai pentru ca tu să fii prințesa mea, că viața mea e roz pentru că tu exiști, printre atâtea lucruri cenușii, și dacă nu sunt întotdeauna cu tine, ținut de treburile mele de adult, nu înseamnă că am uitat că ești cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi de ziua ta…
- Și tu ești cel mai frumos cadou! Pot să îți pun la gât cordonul rochiței mele roz ca să fii cadoul meu, tati?