Singurul tovarăș de joacă al Scufiței Roșii era un iepure. Într-o duminecă maică-sa o trimise cu un coș de bunătăți la bunica.
- Însoțește-mă Iepurilă, că mi-e urât de una singură prin pădure.
- Tocmai pe mine ți-ai găsit?! Frica în persoană?
- Dacă pe altcineva nu am.
Cum mergeau prin pădure îi întâmpină un lup știrb. Acesta, tot cu vorbe mieroase pe lângă ea, dar cu ochii pe iepure. Mai veni și un tânăr ce gândi bucuros: Poate că pe iepurele ăsta, aș face bani pentru o pereche de blugi!
Lupul simți în tânăr concurența.
- Dacă nu apuc să-l mănânc repede, cum Scufița Roșie este bună la suflet, i-l face cadou filfizonului ăsta! și o invită să-i viziteze bârlogul cald și confortabil.
De curiozitate, Scufița Roșie acceptă.
Tânărul fugi în căutarea pădurarului.
Pe când numai amabilități, lupul se pregătea să sară pe iepure, hop în bârlog, tânărul însoțit de pădurar.
Pădurarul lăudă prietenia Scufiței Roșii pentru iepure și se arătă îngrijorat de soarta lui. Propuse să-l ducă la loc sigur, în rezervație.
Scufița Roșie se prinse cu mâinile de păr.
- Din cauza ta, în vecii vecilor nu voi ajunge să ies din pădure! și începu să-l bată pe iepure.
Să scape, acesta, țuști din bârlog!
Într-un suflet, lupul ,tânărul și pădurarul, se repeziră după el.
Liniștită, Scufița Roșie, ajunse fără probleme la bunica ei.
Peste o vreme, lupul ,tânărul și pădurarul se întălniră necăjiți la marginea pădurii.
- Dacă aveam norocul să-l prind, una două îl mâncam! Mai ziceau atuncea cârcotașii pădurii că sunt un lup veștejit, bun numai să-și deie ultima suflare?!
- Fugi de-aici , că pe iepurele acela mi-aș fi cumpărat o pereche de blugi!
- Sunteți nebuni?! Cu degetele mele îl prindeam de urechi și hai cu el în rezervație.
Tocmai atunci Scufița Roșie intra în pădure să-i ducă bunicii mâncare. Alături de ea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Iepurilă.


Și prietenia cu Frica prinde uneori bine.