Noaptea era mai neagră ca oricând.Stelele dispăruseră de pe cer și o pâclă deasă se lăsase peste oraș.Părea că întunecimea bolții cerești se prăbușise pe pământ și înghițise tot : oameni, blocuri, străzi.Lumina din lucruri dispăruse.Însă oamenii erau indiferenți, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.”Poate că doar imaginația mea e de vină”, gândi Q.Poate că e o noapte ca toate celelalte.Poate că doar eu văd lucrurile în “lumina” asta.Gândurile zburau în voie în timp ce mergea prin oraș.Observa oamenii cu curiozitate.Nimic anormal.Se simțea neliniștit și o frică lăuntrică pusese stăpânire pe el.Mergea fără să știe încotro, pașii-l purtau către o destinație necunoscută.Nici nu-și punea problema ce caută el în oraș la ora aceea, unde se duce și ce imbold sau instinct l-a determinat să-și părăsească locuința.Nu era conștient de ceea ce face, dar cu totul inexplicabil arăta sensibilitate și emoție față de fenomenele atmosferice ,față de oameni , față de lucruri.Inconștient de sine, însă conștient de lumea dinafara lui.
Pașii îl purtau singuri către lacul solitar a cărei prezență se insinua mută în beznă.Q se așeză pe o bancă privind vrăjit lacul.Zona era pustie.Niciun zgomot nu tulbura atmosfera de mister în care era învăluit locul.Avea impresia că un imens văl întunecat cuprinsese lacul.Q se simțea învăluit de întunecime ca de-o mantie invizibilă care i se părea că-i pătrunsese în piele și-i acaparase ființa.În acel moment Q avea senzația că timpul se oprise în loc și că tot ce-l înconjura, inclusiv el, erau ireale , ca și cum totul plutea doar în mintea lui, vag și șters.Umbre.Percepea totul ca și când avusese loc o transmigrație și intrase în alt univers temporal, în care lucrurile își pierdeau substanța.
O ființă străină se cuibărise în el, îi invadase mintea.Gândea și se comporta ca și cum ar fi fost de pe altă planetă.Constată cu uimire că gândește și înregistrează impresii total diferite de cele pe care le avusese înainte.Bulversat părăsi lacul și se îndreptă spre casă.Pe drum vedea lumea cu alți ochi.Și totuși era el, Q, același dintotdeauna.Și totuși ceva se schimbase în el.Nu știa ce anume, dar simțea asta cu certitudine.
Acum avea o poftă de mâncare pe care nu o avusese înainte.Transpira des, fără motiv.Camera i se părea prea mică, pereții îi asemăna cu zidurile unei închisori.Avea nevoie de aer, de spațiu, de mișcare.Clocotea de energie și simțea viața mai intens.Un alt sânge îi curgea acum prin vine.O căldură nouă îi invada pieptul.Avea ambiții și dorințe mai înalte.Se credea mai bun, mai frumos decât era în realitate.Fiindcă trăia în singurătate nu avea nicio prietenă.Acum simțea cu ardoare să-și facă una și nu oricare.Orgoliul creștea în fiecare zi, odată cu dorința.
Își simțea capul greu și mii de gânduri elucubrante îi brăzdau fruntea.
Odată citea o revistă în care-și etalau frumusețea trupului bărbați și femei, actori celebri și dive consacrate.”Ce n-aș da să semăn cu actorul ăsta” – gândi intens Q.În acel moment își imagină că ar fi chiar respectivul bărbat.Și încet, încet, metamorfozarea se produse.Mai întâi superficial, la suprafață, ca și cum ar fi fost proiectată imaginea actorului pe corpul său.Apoi o piele străină se depuse pe pielea sa, parcă un artist îl modela din nou.Pe calapodul ființei sale se făurea o nouă ființă.El, cel adevărat, Q, se cufunda în interior, pe când celălalt îi lua locul.Se privi în oglindă.Nu mai era ce-a fost, era cel din revistă.Și nu arăta deloc rău.
Revelația puterii ce-o avea îi dădu siguranța că va putea în curând dorințele să și le satisfacă.Își va alege tipa care-i va plăcea.Nu exista refuz.Nicio fată nu întoarce spatele frumuseții.Iar Q, cu puterea de a lua orice înfățișare dorește prin concentrarea minții la o persoană anume, are frumusețea în buzunar și o poate scoate oricând la iveală.”Frumusețea este o putere, iar eu am această putere și o port ca pe o coroană pe care nu mi-o va scoate nimeni.Puterea mă face rege și-mi voi alege regina fără putere de discernământ.”Așa gândea Q de două săptămâni, din acea zi care pentru el a însemnat o cotitură în destinul său.
Zilele treceau, iar Q devenea tot mai sociabil, mai îndrăzneț cu fetele.Timiditatea îi dispăruse și îi luase locul aroganța.Încă nu avea curajul să-și încerce puterea în anturajul pe care-l frecventa, căci toți îl cunoșteau.Schimbarea li s-ar fi părut inexplicabilă , iar el nu vroia să facă cunoscută puterea lui.Se gândi că ar putea să încerce cu necunoscuți.Pentru aceasta, discoteca ar fi un loc minunat și un prilej cu care să experimenteze în public.În singurătatea casei metamorfozarea era deplină, fără cusur.Dar nu erau nici emoții.Și cum depindea în cea mai mare măsură de controlul minții reușita întrupării, el și-a dat seama că trebuie să fie hotărât și sigur de sine.Altfel cine știe ce ar mai putea ieși.Această putere nu o cunoștea îndeajuns de bine, pentru a ști ce repercursiuni ar putea avea pe viitor asupra lui.
Într-o sâmbătă merse la discotecă.Îi plăcea să danseze.În timp ce dansa căuta, ca un leu prada, femeia visurilor lui.Erau destule fete care-i plăceau.O blondă în special îl atrăgea.Dar nu o alesese pe ea.Blondele îl făceau timid și avea temeri în privința capacității de a-și păstra siguranța de sine.Văzu în colțul din dreapta o brunetă cu părul lung.Și atunci hotărâ.Cu ea va încerca.Își concentră mintea asupra unui bărbat în pielea căruia mai intrase de câteva ori.Își cunoștea mai bine eul.Nu vroia să rateze și să se facă de râs.Într-o clipă deveni el.Și caracterul se integrase în personalitatea individului (care probabil nu avea probleme cu femeile).Se duse lângă fată și dansă o vreme alături de ea.Fata-l observase și o emoție ușoară plutea la suprafața chipului, atunci când privirile li se încrucișară.Își dădu seama că nu este o frivolă, fiindcă nu suporta femeile ușuratice.Cu toate acestea îi fu destul de ușor s-o cucerească.Vorbele și glasul nu erau ale lui.O altă minte îl domina și o altă înfățișare a unui alt om o cucerise.Nu el.Q nici nu mai era de fapt.Se topise.Era umbra unui om necunoscut.Auzea și vedea.Doar atât.
Senzațiile erau ale străinului.Și erau foarte plăcute.El simțea prin el.Conștiința sa îi devenise o deprimantă dezamăgire, un dezonorant sacrificiu pentru o plăcere și atingerea unui țel prin intermediul altuia.Era un nimeni.Îi plăcea fata și cu cât discutau mai mult cu atât se strecura în el un sentiment de invidie.”Nu de mine îi place, ci de masca mea”, gândi plin pe dinăuntru de amărăciune și invidie.
- Nu te simți bine ? Ce ai ? Te-ai schimbat la față – spuse cu îngrijorare fata.
- Nu prea.Aerul de-aici e prea apăsător.Nu mai pot rămâne.
Pierdea controlul.Trebuia să plece numaidecât.
- Ne întâlnim mâine la locul convenit, mai spuse Q, după care îi întoarse spatele
și părăsi precipitat discoteca.
Orele se scurgeau încet pentru Q.Rătăcea în universul minții lui,gândind la ce urma să facă mâine, când se va întâlni cu prietena lui.Singura, unica lui prietenă.Căci nu mai cunoscuse nicio fată înaintea ei.Și îi plăcea mult.Acum, în izolarea în care-și depăna gândurile, se lepădase de pielea celuilalt, pe care începuse să-l urască.Devenise el însuși și constatase că sentimentele sunt mult mai puternice decât atunci când stăteau față în față.Mai puternice, mai puțin senzuale.O dorea, vroia să fie a lui, dar nu ca pe o atracție fizică.Nu.Era ceva mai profund, mai aproape de ființa lui și nu de aroganța și concupiscența “străinului”.Ca și cum aluviunile din el se vărsaseră , ca apoi să fie dizolvate în marea limpede a ființei sale.Eliberat de povara “eului” pe care singur și-l construise, gândea mai aproape de realitatea lumii în care trăiește.
“Totul este o tâmpenie.În mod normal lucrurile nu pot să se petreacă așa”. Un gând îi străfulgeră mintea.”De unde și de ce am eu puterea asta?Până acum mi-a adus numai frământări și zbateri sufletești.Gândurile nu-mi mai dau pace și nu am niciun strop de liniște lăuntrică”.
Noaptea nu putu dormi, gândurile ținându-l treaz.În zori decise că cel mai bine este să fie el însuși, cu slăbiciunile și timiditatea lui și să se prezinte fetei în lumina chipului lui adevărat.”În iubire nu pot fi ipocrit.Fără sinceritate iubirea e o floare artificială”.
Aștepta încordat sosirea fetei pe care o iubea.El însuși fiind, era de nerecunoscut.O văzu venind și i se păru mai frumoasă decât la discotecă.Veni lângă el și se opri.Se uită în jur preocupată.Nici nu se uită la el.Stăteau unul lângă altul în așteptare.
- Am venit.
- Cine sunteți?Nu vă cunosc.
Avu revelația stării sale.Desigur, ea îl aștepta pe cel de atunci și nu pe cel de acum.
- Mă scuzați.Sunt prietenul celui pe care-l așteptați.M-a trimis pe mine, fiindcă el nu poate veni.
- De ce ?Doar așa ne-am înțeles!
- A plecat.Ã…Nu vă mai gândiți la el.S-a împăcat cu prietena lui, spuse Q, și glasul avea inflexiuni dureroase.
Fata îl privi atent.Părerea de rău se citea în ochii albaștri.
- Și-a văzut în tine naivul care să-mi spună mie baliverne?
- Credeți sau nu, asta e.
- A crezut că sunt o gâsculiță, care mă las înșelată de vorbe și de privirea lui?Să-i fie rușine.Este un bădăran.Păcat că trebuie să-ți spun ție astea.Pari un băiat de treabă.
Q își privi lănțișorul de aur cu medalionul ce avea gravat un porumbel cu aripile deschise.
- O amintire de la prietenul tău.E foarte bogat .
- Nu primesc nimic de la el.
- Te rog eu.
Îl privi în ochi, ca și cum ar fi vrut să-i pătrundă în minte și să-i citească gândurile.
- Bine, am să-l iau.Ai ceva ce mă înduioșează.Nu te pot refuza.
Plecă.O pierdea.Deznădăjduit, gândea la urmările pe care le-a generat puterea asupra lui.Cearcăne la ochi, fata pe care o iubea pierdută definitiv.În fond, n-a fost niciodată prietena lui.Acum nici măcar nu va mai putea fi vreodată.Jură să nu se mai folosească niciodată de entitatea din el.O simțea acolo, în minte, ca un păianjen care și-a țesut pânza pentru a-și prinde prada.Pe el, o biată musculiță naivă.Nemaiutilizând această formă de energie, poate va dispare în timp.Remușcări, durere, ură pe el însuși și pe soartă.Asta simțea.
Trecu un timp, perioadă în care Q își pierdea puterea treptat.Conștientă de sine însăși, mintea îi asimila entitatea și șuvoiul de gânduri transcendentale seca, pe albia lui izvorând propriile gânduri.
Se duse din nou la discotecă.Singur, ca de obicei.Timid ca înainte.Dansă cu mintea golită de gânduri.Lângă el venise o fată.Nu o mai cunoscuse până atunci.Însă ochii, ochii i se părea că-i mai văzuse.Și totuși părul tuns scurt și întreaga înfățișare a fetei îi erau complet necunoscute.Cu siguranță nu o mai întâlnise niciodată.Fata îl privea într-un mod ciudat.Delicată, îi plăcu.Era drăguță.Dori s-o cunoască și să și-o facă prietenă.O cunoscu și se împrieteni cu ea.
Fata purta la gât un lănțișor de aur cu un medalion ce avea gravat un porumbel cu aripile deschise.



20.02.1995