Un videocasetofon, un televizor sau un monitor sunt tot atâtea simboluri domestice ale noului zeu înălțat în Olimpul civilizației. Zeul Video. Cel mai sigur pe sine dintre recenții nominalizați la nemurire. Cel mai încrezător în viitor. Din el se revarsă lumina care dă relief obiectelor acestei lumi. Toți se prostern în fața lui, lăsându-se pradă acestei lumini jucăușe ce izvorăște neîncetat din el ca dintr-un sac fără fund. El este soarele civilizației. Noua Romă. Ca orice Vip la modă, este bârfit și invidiat nu numai de pensionarii Olimpului, dar și de sociologi sau psihologi. Nu mai încape lumea de el.
Filmat de sus, noaptea, din piscul artificial în care l-a cocoțat lumea asta cam năroadă, pare a domina megapolisul modern. Culmea e că inconștienții adulatori care l-au cocoțat acolo, oameni în toată puterea cuvântului, după toate aparențele și cu scaun la cap, dar robiți vizualului, nici nu-și dau seama cum se afundă în bezna incomunicabilității cu fiecare zi ce se scurge. Și el strălucește în toată măreția lui. E mai impozant ca Turnul Eiffel, mai important ca președintele Statelor Unite și mai prețuit decât diamantul. Scânteierile lui hipnotizează conștiințe, ia mințile, face victime în societatea civilă și denaturează realitatea. Zeii cei bătrâni îl invidiază și nu se poate spune că n-au de ce. E un tânăr chipeș, zvelt, fermecător, mai ceva ca Apollo sau Adonis și pământencele se dau în vânt după el. E vedeta râvnită, absolută pe care toate vor s-o atingă. Zâmbește cu o șiretenie nemaiînchipuită, surâde economicos, seducător, eficient. Fetele apar mai mult despuiate de veșminte în preajma lui, arătându-și când sânii provocatori, când umerii lucioși sau coapsele pline. Nu știu ce să mai facă pentru a fi băgate în seamă de el. Probabil că vor să devină și ele nemuritoare ca zeii, altfel nu se explică de ce se înghesuie în jurul lui și stau la coadă pentru un zâmbet sau pentru un autograf dat direct pe tricou. Se vede treaba că nu suportă ideea că frumusețea lor mult râvnită de bărbați se va duce pe pustii.
Fiind foarte tânăr, Video e mereu grăbit și are ceva din trăsăturile Zburătorului nostru autohton. Colindă lumea de la un capăt la altul, stârnește pasiuni, fecundează cât poate și pleacă mai departe fluierând. E tare nepăsător la ce lasă în urmă și nu e câtuși de puțin umanizat ca-n Eminescu. Olimpienii grei de secole se și miră de ce pământencele vor numaidecât să se culce cu el. Pentru sămânța lui nemuritoare? Doar sunt atâția tineri chipeși, capabili și de sentimente trainice. „Da, îmi șoptește Ronsard, cel care a nemurit-o pe frumoasa Helena în sonete, dar ei, chipeșii de pe stradă, nu le pot ademeni cu nemurirea, cât despre poeți, titulari în domeniu până mai ieri, – să fim serioși – nu-i mai bagă nimeni în seamă. Au ajuns de râsul lumii: niște schizofrenici caraghioși, rupți de realitate, izolați și ironizați de societate. Þi-e mai mare mila de ei! Se agită să aștearnă trei versuri răsuflate pe o hârtie și au pretenția ca ele să fie neapărat memorate de întreaga omenire. Disprețuiesc pe cei care n-au fost în stare să producă măcar o metaforă în toată existența lor mediocră, dar cu atâta rămân. Pe vremea Pleiadei noastre era cu totul altceva...” Are dreptate Ronsard ăsta. Azi, frumoasele nu mai sunt atrase de poeți, mai degrabă speră să nu-și piardă formele grațioase imprimându-le pe peliculă sau pe banda magnetică, oferindu-se fără nici un semn de împotrivire acestui produs al erei supertehnicizate. Proiectate în ciberspațiu se simt ca și lipite definitiv de bolta cerească formând noi constelații. Iată cum a reușit Video să sucească iute capul zvăpăiatelor dornice să se afirme printre frumusețile lumii, deși – între noi fie vorba - numai circuite și șuruburi are în așa-zisa lui cutie craniană!
Mare baftă pe capul lui Video! Nu trebuie să facă mai nimic pentru ca frumoasele să-i cadă în brațe. E suficient să se afișeze într-un loc public, într-o cafenea, de pildă, că fetițele îl și asaltează. După fiecare aventură pământeană se refugiază în Turnul Televiziunii din Tokio unde trăiește ca un acrobat în exercițiul funcțiunii. Așa s-a obișnuit. Să fie tot timpul la înălțime. Să nu strice imaginea pe care o are lumea despre el. Să nu dezamăgească. Dar toată lumea știe că e un Don Juan cum nu s-a mai pomenit. Această sfidare la adresa Olimpului nu putea trece neobservată de Zeus. Câte mașinații și câtă premeditare punea în joc ancestralul stăpân al Olimpului până izbutea să zăpăcească pe câte una! Nu e de mirare că de când a aflat despre scandaloasele lui aventuri a început să-i poarte sâmbetele. L-a urmărit peste tot, ani în șir, îi știe toate slăbiciunile. Acum i s-a umplut paharul. E prea de tot. Cum și-a permis să pună stăpânire pe toată planeta! Pe toate muieruștile astea pline de nuri! Nu mai poate tolera ofensa adusă. Va trebui ori să ia lecții de la copilul ăsta, ori să se răzbune, să-l detroneze. El, Zeus, a ajuns de râsul curcilor. Faima lui nu mai valorează nimic în comparație cu palmaresul lui Video. A aflat el de mult timp că stă cocoțat confortabil în vârful Turnului de Televiziune din Tokio și a pornit după el. Ca să facă față ascensiunii, Zeus s-a înscris prevăzător la un club de alpinism urban, a luat un curs intensiv în domeniu, a transpirat vârtos și a făcut câteva cățărări de i-a lăsat mască pe toți flăcăiandrii până atunci foarte mândri de bicepșii lor. De unde să știe bieții de ei ce sânge zeiesc îi curge prin vene ambițiosului bătrân.
Acum răsuflă din greu ranchiunosul olimpian cățărându-se pe turnul metalic și cu toate fulgerele ținute în degetul lui mic se teme să nu se electrocuteze atingând din greșeală mulțimea de cabluri încolăcite pe schelăria turnului. Urcă tot mai greu, dar nu se dă bătut. E plin de ambiție bătrânul. Cu toate că și-a planificat pas cu pas strategia confruntării cu temutul sau rival, începe sa aibă emoții. Inima lui slăbită pulsează tot mai greu. Simte un junghi în piept. Se oprește. A obosit. Numai de n-ar face un infarct chiar acum. Privește în sus.
Magic strălucește Video în vârf! El e Supremul, Supermanul, Terminatorul, unul dintre cei patru cavaleri ai Apocalipsului, Acrobatul Total! Toată inteligența omenirii e cumulată în acest biruitor soldat fără armă. Stăpân peste pământ și eter! Stăpân peste mituri și religii, deși - între noi fie vorba - habar nu are de cultura clasică. De bună seamă că asta l-a înfuriat cel mai mult pe stăpânul Olimpului. Așa stând lucrurile, e firesc să nu aibă nici un fel de considerație pentru locuitorii pensiunii din Tesalia, situată la peste 2600 de metri altitudine. Dacă ar fi știut ceva mitologie, i-ar fi tratat cu mai mult respect, nu s-ar fi aventurat atât de departe. Chiar și de teama furiei lui Zeus n-ar fi cutezat să pună o asemenea stapânire pe întreaga omenire. Imperiul lui Alexandru cel Mare era cu ceva mai mare decât un mușuroi de furnici pe lângă imperiul mediatic al lui Video. Și apoi cine e Găgăuță ăsta să se compare cu Alexandru cel Mare? Un înfumurat, un coțcar, un neisprăvit... Video se preface că nu-l bagă în seamă pe Zeus cățărătorul . E prea îngâmfat ca să-și mai bată capul cu tot felul de gângănii. Da, Zeus e o gânganie. O gânganie obosită, terminată, devitalizată. Se uită spre el de parcă ar spune amuzat: Ce vrea gângania asta? Ia să vedem! Perseverența lui Zeus îl pune în postura unui bătrân umil, dar încă în putere, bucuros că a primit și el slujba de a spăla geamurile exterioare ale zgârie-norilor. Video râde batjocoritor. Se consideră îndărătul acelor gemuri enorme de la etajul 86, în afară de orice pericol. E prea sigur pe el ca să se teamă de un bătrân ramolit și caraghios în postură de spălător de geamuri. Nimeni nu mai dă pe el nici o ceapă degerată. În salopeta de protecție, de un roșu intens, irizant, nu mai are nimic din prestanța de odinioară. E chiar greu de recunoscut. Cascheta galbenă îi atârnă într-o parte, descoperindu-i părul sur, zburlit și ud de transpirație. Insistă, avansează. Gâfăind din greu a ajuns la picioarele lui. Video se preface în continuare că nici nu l-a observat. Nu-i pasă de el, dar uită că un bătrân e un sac de șiretlicuri. Cu privirea unui vulpoi bătrân, Zeus i se adresează protocolar, cu formule învățate încă din copilăria sa în Creta:
- Mărețe Video, stăpânul Olimpului te salută!
Pe Video îl umflă râsul.
- Pentru că ai avut curajul să urci până aici te crezi deja stăpânul Olimpului? De ce nu zici al muntelui Fuji, e mai aproape. Hai, slăbește-mă cu chestii de-astea răsuflate și vezi-ți de treabă. Aveți ceva de reparat pe aici sau montați o nouă antenă? Pare să fie ceva urgent din moment ce nu puteți aștepta până se luminează de ziuă...
- Nu, Video. Sunt chiar Zeus din Olimp.
- Nu te cred, face tânărul infatuat clătinând din cap nervos.
În clipa imediat următoare Zeus înalță amenințător brațul drept spre norul care se pregătește să acopere luna. E o noapte rece de toamnă târzie și vântul începe să sufle dintr-o dată cu tărie. Din palma lui Zeus pornește un fulger liniar spre norul vizat urmat de un tunet înfiorător. De bună seamă că această descărcare electrică dirijată ar fi ucis pe orice pământean. Amețit de flama neașteptată a fulgerului și de bubuitură, Video îl poftește pe bătrânul olimpian pe platforma unde viețuiește de mai mult timp, platformă aflată în bătaia văntului pe care, în afară de aparatura electronică indispensabilă nu se află nimic altceva. Tânăra gazdă nu pare câtuși de puțin impresinată de recunoașterea adevăratei identități a musafirului nepoftit.
- Ești mândru de tine, Video, nu-i așa? Îți place ce ai realizat în așa scurt timp?
- Cum să nu-mi placă! Nu vezi? I-am înnebunit pe toți, săraci și bogați deopotrivă. Toți mă iubesc, toți mă invită în camerele și în intimitățile lor de parcă aș fi partenerul lor ideal de viață. Prin telenovele i-am fericit pe săracii care nu vor ajunge niciodată să trăiască viețile eroilor adorați. Copiilor le-am băut mințile cu jocul pistoalelor și al morții. Femeilor abandonate sau neglijate le-am creat iluzia unei fericiri fluorescente...
- Vezi, acesta este pericolul. I-ai îndepărtat de natură, de realitate, intervine promt Zeus, semn că de fapt aici voia să ajungă.
- Am creat în schimb – continuă Video cu aceeași exaltare în glas – o sumedenie de lumi virtuale. Plictisiți de realitatea moștenită, prăfuită, îmbătrânită tinerele generații se aruncă pline de speranțe și voluptate în lumile create de puterea mea, de inteligența mea, de inventivitatea mea. Ai văzut? În locul bunicilor tot mai lipsiți de vlagă am pus „dădace” electronice. Puștii sunt extaziați. Posibilitatea de a cunoaște alte lumi, mai curate decât cea moștenită de la părinții lor iresponsabili, îi fascinează.Virtualitatea dă omului libertatea de a-și alege propria imagine corporală. Mulți sunt pe cale de a se refugia cu totul în această virtualitate.
- Toate acestea sunt adevărate, intervine Zeus și vocea lui se încarcă tot mai mult cu reproș. Dar i-ai îndepărtat de viața naturii, singura în măsură să dea sens existenței. În fața ecranului cresc viitorii asasini. Copiii nu mai deosebesc viața reală de cea virtuală. În fața televizorului învața să mânuiască arme. Prin imaginile tale ai sporit violența juvenilă, ai dizolvat principii educaționale care au rodit până când n-ai inventat tu jucăria asta drăcească.
- Nu-i adevărat! I-am conectat pe toți și i-am disciplinat. Pentru cei câțva dezaxați de care vorbești mai bine te-ai fi transformat în psihoterapeut decât să-mi ții mie lecții de morală. De altfel morala asta e perimată. Sau vrei să mă critici pentru că am ajuns să creez noi legende, noi mituri. Toată lumea constată că acestea pun în umbră miturile antichității care te-au propulsat în chip de stăpân al universului.
Fața tânărului impetuos, capul împodobit cu păr negru dat cu lac fixativ, ochii negri, pătrunzători și reci sclipesc semnificativ în lumina reflectoarelor aflate deasupra lor. Zeus își scoate de pe cap casca galbenă de protecție parcă într-un ultim efort de a aduce noi argumente punctului său de vedere.
- Asta numești tu noi mituri? Mitul morții și al autodistrugerii? Frumos record, n-am ce zice.
- Trebuie să accepți evidența că pământenii s-au înmulțit peste măsură. În curând nu le va mai ajunge apa și hrana. Ce-ți pasă că se ucid între ei? Poți să asiguri hrana a peste șase miliarde de oameni? În curând vor fi șapte miliarde... Nu mi-e rușine să recunosc în orice împrejurare că sunt un malthusianist convins.
- Ești prea crud, Video. Fiecare mugur are dreptul la viață și devenire.
- Dar e tot atât de adevărat că fiecare mugur fără apă piere.
Tot mai iritat de direcția în care interlocutorul său vrea să împingă discuția, Video îl împunge pe bătrân cu privirea sa tăioasă:
- Ce dorești de fapt? De ce ai bătut atâta drum până la mine? Trebuie să fie ceva important, bănuiesc.
- Foarte important, continuă îngândurat Zeus.
Adevărul este că nu știe cum să-l prindă în capcană pe Video. I-a subestimat istețimea minții și acum vede că are de luptat cu un adversar mult mai puternic decât estimau statisticile olimpiene.
- Sunt purtătorul unei petiții din partea pământenilor, zice tărăgănat Zeus și cotrobăie prin buzunarul din piept al salopetei roșii după hârtia anunțată.
- Lasă hârtia, îl oprește Video brusc. Spune despre ce e vorba.
- Oamenilor li s-a atrofiat simțul olfactiv. Prin ecran nu pătrunde nici un miros în camera omului. De aceea am bătut atâta drum ca să te rog în numele lor să faci ceva și în direcția asta. Vreau să te văd fericit și să-i faci și pe oameni să simtă din nou parfumul florilor. Tu însuți trăiești aici izolat, fără să simți mireasma pământului reavăn... E un neajuns dureros.
- Mă hrănesc din succesele mele, se umflă în pene chipeșul personaj. Trebuie să recunoști că nu sunt de ici de colo. Nu mai vreau să simt mirosul fetid al mlaștinilor și al bălților. Îmi sunt suficient mie însumi.
- Să nu spui asta niciodată, dragul meu. Bine, să admitem că nu-ți plac bălțile. Dar spune drept de când n-ai mai mirosit parfumul unei flori? Ca să te conving, ți-am adus un buchet de narcise. Iată-l!
Și Zeus scoate din buzunarul salopetei împrumutatede un buchet de narcise.
- S-au cam pleoștit, recunoaște dezamăgit, dar parfumul e încă proaspăt, puternic, intact, înviorător. Încearcă și tu!
- Degeaba! ripostează energic îngâmfatul nostru erou. Prin circuitele mele electronice n-am cum să introduc în casele oamenilor odoruri ca acestea. Te-ai ostenit degeaba. Vezi, dacă nu ții pasul cu tehnica? Mai bine îmi trimiteai un e-mail să nu bați atâta drum.
- Totuși, insistă Zeus mieros. Privește-le cât sunt de frumoase! Oare nu merită să fie văzute și mirosite în același timp și de oameni? Le-am adus tocmai din Arcadia pentru tine și pentru cei care-ți privesc și-ți admiră invenția. Nu fi nepoliticos cu un biet bătrân!
Se pare că numele mirificei provincii grecești din centrul peninsulei Moreea primește o rezonanță ispititoare în urechea tânărului denigrator al valorilor antichității. Îi place lui cum sună, nu că ar ști ceva despre tărâmul acela misterios.
- Tocmai din Arcadia? se arată deodată interesat Video.
- Da, Video, tocmai din Arcadia. Aici ai parte numai de vânturi, cabluri și electricitate. Primește-le, Video, ca să-ți aduci aminte de unde ai pornit și tu odată!
Video știe că Zeus n-a bătut atâta drum numai pentru a-i face lui o bucurie și nici pentru binele pământenilor, dar fiindcă nu prea cunoaște mitologie se gândește că un buchet de flori nu-i poate face nici un rău. Așa că întinde mâna după buchet. Dintr-o dată buchetul se transformă într-un monitor de mărime mijlocie și Video ține în mână această jucărie de el inventată. Pe ecranul monitorului e chiar el, Video. Eroul nostru se privește cu satisfacție.
- Vezi? Mă identific și cu narcisele tale! Peste tot sunt eu. Numai eu. Narcisele au luat înfățișarea mea. Tot ce ating se preface în imagine fluorescentă.
Nu-și mai poate desprinde privirea de la chipul său fluorescent de pe ecran. Nu degeaba se spune că Zeus mai întâi ia mințile acelora pe care vrea să-i ducă la pierzanie. Rămâne vrăjit, magnetizat. Se privește cu plăcerea cu care Narcis se admira altădată în oglinda apei. Are privirea rătăcită a unui nebun autentic. Zeus zâmbește viclean, se concentrează rapid și-i aplică dibaci o fulgerătoare lovitură de jiu-jitsu, dezechilibrându-l numaidecât pe Video și, cu o singură smucitură energică, reușește să-l îmbrâncească. Video se clatină, alunecă, se înclină și cade. Se lovește în cădere de giganticul turn și ia foc. Dispare în hăul de sub el.
- Am reușit! urlă Zeus din toți rărunchii de se cutremură Pământul și Eco îi trimite mesajul biruinței până la poalele Olimpului.
Mercur escaladează într-o clipă muntele învăluit în nori ca să anunțe victoria mărețului stăpân. Ordinea cea veche e repede restabilită și pentru pensionarii muntelui sacru nu poate fi bucurie mai mare. În Olimp începe sărbătoarea victoriei!



*
Moderatoarea din spatele microfonului e vizibil răvășită. Cu privirea pierdută, dar stăpânindu-și încă bine emoțiile își întreabă interlocutorul:
- Cum ați reușit să duceți la bun sfârțit o misiune atât de grea și în ultimă instanță atât de costisitoare? Ați făcut un dum lung din Grecia până în Japonia. Cu ce ați călătorit?
- Am călătorit cu compania Olimpus...
- Nu trebuia să spuneți numele companiei! intervine impacientată reportera. Se va spune că-i facem publicitate.
- Îmi pare rău, se scuză Zeus și continuă sfătos: Se poate spune că la baza acțiunii mele au stat scriitorii. Dacă am vorbi despre o conjurație a scriitorilor, n-am exagera cu nimic. Ei m-au sponsorizat, m-au susținut ca să-mi duc la îndeplinire opera. “Finis coronat opus” ca să zic și eu așa după Ovidiu. Se simte și în aer o eliberare. (Zeus își rotește capul și inspiră adânc) Nu simțiți?
- Sincer, nu, recunoaște făcând pe dezamăgită simpatica moderatoare. De ce a fost necesară această conjurație a scriitorilor de pretutindeni pentru detronarea lui Video? Telespectatorii vor să afle adevărul.
- Dar e foarte simplu, domnișoară. Scriitorii nu mai sunt citiți. S-au organizat și ei într-un sindicat al crimei, au cotizat și m-au plătit ca să înfăptuiesc ceea ce ei nu aveau curajul, dar își doreau de mulți ani din tot sufletul.
Moderatoarea e de-a dreptul exasperată, oripilată. Îl întrerupe brusc:
- Și spuneți asta cu atâta seninătate?
- Deși aparent vorbesc acum cu dumneavoastră, eu dialoghez cu eternitatea. Actele geniale, axiale și cutremurătoare pentru vulg nu pot fi apreciate imediat. Dimpotrivă, sunt condamnate, blamate. E suficient să vă amintesc ce s-a întâmplat cu Iisus. Așa că gestul meu reprobabil de azi va fi validat și apreciat doar peste patru sau cinci secole. Deocamdată sunt iubit numai de scriitori. În lipsa televiziunii și a jocurilor pe calculator, oamenii vot pune din nou mâna pe carte. Dacă secolul XX a stat sub semnul vizualului, secolul XXI va sta sub semnul lecturii. Lectură plăcută, dragi telespectatori!
Moderatoarea e îngrozită. Sare de pe fotoliu speriată și țipă:
- Am în fața mea un ucigaș!
Zeus îi face semn să se așeze liniștită în fotoliul ei, enunțând explicativ, cu subînțelesuri:
- Quod licet Iovi, non licet bovi!
Făcând eforturi să revină la o respirație normală, drăguța angajată a postului de televiziune se așază la loc în fotoliu mai repede decât ar fi cerut sperietura. E clar că nu dorește ca emisiunea ei să înregistreze sincope. Se pune din nou în seviciul postului:
- Bine și ce s-a întâmplat cu Video? desigur că asta vrea să afle lumea prin intermediul moderatoarei cu sfârcurile sânilor bine evidențiate pe sub bluza roz, îmbrăcată fără sutien. Respirația ei încă sacadată pune și mai bine în evidență opulența sânilor apetisanți.
- L-am trimis în Hades, unde-i era locul, explică plin de emfază marele Zeus pe toate canalele de televiziune din lume.
E știrea serii. Zeus se adâncește în fotoliu. Și-a redobândit prestanța, statura princiară. E înfășurat în palium, așa cum e reprezentat în toate statuile. Pânza cu reflexe de ivoriu e prinsă cu un medalion de aur pe umărul stâng. Abia așa arată ca un mare bazileu din Elada. Învingătorul lui Video are un zâmbet satisfăcut și după cum o fixează pe nurlia moderatoare e clar pentru toată lumea că i-a pus gând rău. Ce-i va pregăti? Încă nici el nu știe. Se va transforma în lebădă, în taur sau în obiectivul camerei căruia-i surâde atât de drăgălaș moderatoarea? Va fi și cameră de luat vederi, de ce nu? N-a dovedit până acum că se poate adapta oricărei situații?
- Vom mai auzi despre acest tânăr superb, inventiv, superdotat? insistă nostalgic moderatoarea și adaugă imediat: Lămuriți-mă. Va fi trecut în rândul eroilor sau al zeilor? Ce credeți?
- A ars ca un șobolan în incendiu, așa că posteritatea îl va așeza cu siguranță în rândul șobolanilor, al guzganilor, al gunoaielor civilizației pământești. De altfel, după cum bine știți, secolul acesta e secolul gunoaielor. Trebuie să ne pregătim pentru un viitor reprezentativ. Guzganul de Video s-a înfiltrat în palatele regale din neatenția slugilor responsabile cu deratizarea. Asta e tot.
- Vă mulțumim că ați acceptat invitația de a participa la această ultimă emisiune a noastră, preluată în direct de toate posturile de televiziune din lume. Stimați telespectatori, ne pare rău că n-am putut să-l invităm în studio și pe venerabilul Ulise, care, după câte am înțeles, e într-o misiune importantă, secretă.
- Da, intervine stăpânul Olimpului. Pe vicleanul Ulise l-am trimis să studieze electronica la Yale cu mulți ani înainte pe când a început psihoza artelor vizuale și după această ultimă emisiune, cu istețimea lui, va desființa într-o clipă toate rețelele de televiziune din lume.
- Așadar, dragi telespectatori, cu parere de rău trebuie să vă spun că ne despărțim aici, acum, pentru totdeauna. Urmează noaptea televiziunii. Noapte bună!
Zeus simte nevoia să o corecteze imediat:
- Noaptea televiziunii înseamnă ziua realității, zorii protejării naturii, lumina adevărului. Trebuie să urmeze o perioadă de “dezintoxicare”. Lumea va fi mai puțin violentă și mai puțin stresată fără consumul zilnic de programe media. Începe o epocă nouă, așadar bun venit în noua realitate!
Cu lacrimi în ochi, moderatoarea adaugă:
- Rămâneți cu bine, dragi telespectatori... (Plânsul o podidește mai tare) Și cuvântul “telespectator” va intra de azi în vocabularul pasiv. Iertați-mă, sunt foarte emoționată. La o asemenea despărțire nu se aștepta nimeni. Sociologii, cercetătorii în domeniu, știm foarte bine, susțin că această despărțire trebuia să aibă loc, dar făcându-se așa brusc ne aduce în suflete multă durere. Ce spun “durere”? E un șoc peste care nu știu cum va trece omenirea, cum vor reacționa telespectatorii din întreaga lume. Poate că acest sfârșit al televiziunii ne va ajuta să ne salvăm planeta. Cel puțin așa ni se trâmbițează de ani buni. Și în acest caz marele sacrificiu nu va fi în zadar.
- Cu siguranță, încheie Zeus cu zîmbetul lui olimpian pe buze.
Transmisiunea se încheie aici pentru toată lumea. Pentru că nimic nu a fost anunțat înainte, surpriza e de proporții inimaginabile. Moderatoarea zace leșinată în fotoliul său, Zeus se ridică dintr-al lui impetuos, trupul lui câștigând dintr-o dată măreție și vigoare. Cameramanii își dau jos căștile de pe urechi, abandonând molatici aparatura. Dar cine iese în lumina reflecoarelor de după camera numărul 3 care a stat mai în umbră în tot timpul transmisiei? Video? Chiar Video? E posibil? N-a murit?
Moderatoarea e prima care-l recunoaște și sare imediat din fotoliu pentru a-i ieși înainte. Îl îmbrățișează cu o dragoste ieșită din comun. Dar Video se descotorosește de ea într-o clipă. E mafiotul care nu cunoaște milă. Trebuie să se răzbune imediat pe rivalul lui de moarte care l-a atacat mișelește.
E cu putință un asemenea deznodământ? Cum să nu fie cu putință? Ce proști pot înghiți gălușca morții unui zeu? Prin felul cum înaintează spre Zeus, insignifiantul său dușman, se vede de la o poștă că Video e un zeu falnic, indestructibil. Are în sânge și în nume semnul V al victoriei. Merge ață spre Zeus și penetrându-l necruțător cu privirea lui tăioasă îl întâmpină obraznic:
- Credeai c-am murit, nene?