Visase. Peisajul rural cu pădurile răsunând de ciripitul păsărelelor , de susurul izvoarelor și de foșnetul frunzelor , totul nu fusese decât un vis, un vis care demult era realitate.Oamenii respirau în voie, se plimbau , discutau, natura însăși exista ! Acum, tânărului totul i se părea artificial : “da, poate că este totul artificial”.
Blocurile din plastoțel se înălțau pe zeci de kilometri , etajele superioare parcă fiind înghițite de pânza cenușie de particule ce acoperea întreaga planetă.Natura cu tot ce presupune ea, vegetație, animale, mister, dispăruse demult.Omul reușise să supraviețuiască grație tehnicii avansate de care dispunea, reușind să construiască , înainte de a fi prea târziu, instalații imense de transformare a gazelor toxice în oxigenul necesar vieții …
- Ce doriți să serviți, domnule ? Aceeași voce monotonă , lipsită de inflexiuni, pe care o auzea mereu de 16 ani. Ar fi dorit friptură, dar acum hrana era compusă numai din pastile vitaminizante de diferite gusturi, simulacre ale mâncărurilor strămoșilor săi de acum câteva milenii.
- Nu mi-e foame Thyl. Poți să pleci.
Nu avea chef de nimic azi.Azi avea curs de cosmogonie, dar perorațiile profesorului său îl plictiseau.Vorbea fără nici o umbră de emoție, monoton, fără pauze, continuu, până ce panoul acustic din fața amfiteatrului semnala terminarea ședinței.
Se sculă cu greu din pat și apăsă butonul care declanșă plierea automată a patului în nișa din perete.Uriașa cameră alăturată conținea o imensă bibliotecă cu cărți învelite în piele roșie, printre puținele cărți care mai rămăseseră pe această planetă.Luă o carte mică, așezată discret într-un colț al bibliotecii și o răsfoi.Citi neatent la început, dar ceva îi atrase atenția.Cartea se referea la războiul de acum câteva milenii ce izbucnise între androizi și oameni, când aceștia nu au mai putut fi controlați.Aflase de acest război, încheiat după mai mulți ani de lupte înverșunate cu victoria oamenilor.
Îi atrase atenția în mod deosebit următorul fragment : “ … și androizii aveau chipul și comportamentul omului, fiind practic imposibil de deosebit de acesta.Un singur lucru putea duce la depistarea androidului : rostirea cuvântului cheie, implantat în memoria tuturor androizilor construiți pe pământ cu scopul de a preveni orice abatere a acestora de la programul introdus în memoria lor și a face astfel posibilă anihilarea lor.Acest cuvânt cheie era : ryfhalia. Prin pronunțarea acestui cuvânt androidul se deregla pronunțând la nesfârșit : Nu înțeleg … nu înțeleg …
Avu deodată o revelație : dacă în urma războiului scăpaseră de la distrugere o serie de androizi ? Își propuse să verifice aceasta chiar cu profesorul său de cosmogonie.Deși știa că a întârziat , Memphis luă aeroglisorul și se îndreptă în viteză către imensa clădire ce cuprindea sute de institute de învățământ.Introduse plăcuța cu cifrul cod al amfiteatrului 5E.a și capsula energometrică se înălță imediat deplasându-se cu viteză printre nenumăratele nivele și coridoare. Ajunse la ușa de carbosticlă ce indica sala 5E.a. Introduse mâna în locul indicat de săgeată și ușa se deschise automat.În interior câteva mii de colegi se uitau la el înmărmuriți.Niciodată nu se întâmplase ca cineva să intre după profesor, ba chiar în mijlocul orei.
-Bănuiesc că ai o explicație pentru întârzierea ta, spuse profesorul cu aceeași voce egală, monotonă.
-Explicația s-ar putea s-o găsesc chiar în această sală, spuse ironic băiatul.Domnule profesor, ce știți despre ryfhalia ? Păru că se petrece ceva ciudat în atitudinea profesorului.Acesta amuți preț de câteva clipe, apoi repetă : nu înțeleg … nu înțeleg … nu înțeleg, tot mai tare și mai repede … și deodată circuitele androidului cedară într-o explozie portocalie.
Deci bănuiala mea a fost adevărată, își spuse băiatul.
Seara, la cină, se reunise toată familia.Băiatul se simțea fericit, mândru de descoperirea sa.Mama sa observă exuberanța băiatului.
- De mult nu te-am văzut atât de vesel ca azi, Memphis, spuse ea.Pe zi ce trecea deveneai tot mai tăcut și trist.Astăzi parcă s-a petrecut ceva cu tine.
- Da , fiindcă azi am descoperit într-adevăr ceva extraordinar.Se întoarse spre tatăl său.
- Tată azi am citit una din cărțile din bibliotecă și …
- Cum ai îndrăznit ? Þi-am spus doar că nu ai voie să te atingi de ele !
- Am descoperit că mai există androizi pe această planetă ! spuse Memphis cu convingere.
- Nu zău ! zise tatăl și se uită ironic la băiat. Va trebui să te consulte psihanalistul ,ca să-ți vină mintea la cap.
- Am dovada, am dovada ! țipă Memphis. Azi l-am testat pe bătrânul Doll, profesorul nostru de cosmogonie și când i-am spus cuvântul-cheie s-a dereglat și s-a autodistrus.
- Memphis ce-i cu tine ?! Androizii au fost distruși de multe mii de ani, zise mama sa cu un glas îngrijorat. Are dreptate tatăl tău când este de părere că trebuie să te ducem …
Băiatul observă atitudinea crispată, încordată a părinților săi.Și un gând nebunesc i se revelă în minte.Cu o voce groasă, pe care nu și-o cunoștea, îi întrebă :
- Știți cumva ce-nseamnă ryfhalia ?
Un scurt moment de tăcere, apoi cei doi spuseră în același timp , cu o voce egală, stereotipă : nu înțeleg … nu înțeleg …
Parcă se prăbuși cerul pe el. Haosul parcă se instalase în fiecare fibră din trupul său.Idei elucubrante îl năpădeau , îl șfichiuiau, , îl bulversau.
Dacă și părinții mei sunt androizi , atunci eu, eu, eu … Totul se prăbuși în el, realitatea se estompă încetul cu încetul, lucrurile din jur își pierdură claritatea , se înțețoșară , apoi totul deveni negru.Doar un punct luminos în centrul acestei bezne începu să pâlpâie :
Nu înțeleg … nu înțeleg … nu înțeleg …