Ma gasesc intr-o camera, putin luminata, cu o raza de soare facandu-si loc printre placile de lemn si carton care acopereau in dezordine ferestrele camerei.
Prind acea raza si o vad amplificata cu ajutorul unei vechi lumanari.Incep sa ma uit in jur; toate lucrurile din jur imi dau un ciudat sentiment de deja-vu. Fulgere insotite de imagini pierdute undeva in umbra timpului de alta-data imi strapung gandurile, schitand pe fata mea un zambet vag.Intr-un colt al incaperii, vad intr-o penumbra inecacioasa ce cautam de cand am murit, ceea ce cautam pentru a ma readuce la viata, doar ca moartea fireasca sa urmeze, dupa cum se intampla de obicei. Se ridica usor de pe un scaun invechit si imi rosteste incet "Bun venit, din nou, printre cei vii! Credeam ca nu o sa-ti dai seama ca te voi astepta aici cat timp va fi nevoie. Stiam, ridicandu-si vocea, ca nu pot trai fara tine si sitam ca voi putea trai prin tine. Te-am simtit, toata viata ta, am stat aici si am plans cu tine, am ras cu tine, am dormit in tine, si mi-a fost dor de "mine" alaturi de tine. Nu ai simtit?".
In timp ce rostea aceste cuvinte simteam cum corpul meu se reintregea, in sfarsit ii acceptam existenta, in sfarsit i-am acceptat dragostea. Vedeam cum mainilie prind viata, auzeam cum sangele imi trezeste din nou simturile. Era la fel de frumoasa ca-n vise.
Nevoia de a o strange in brate, de a o saruta era asa de noua, atat de uitata de inexistentul puls, incat inima incepe a bate, o data cu acel ceas prafuit de pe perete. Calendarul din stanga isi rupe foile secunda cu secunda, tot mai repede si se opreste la data de 16 februarie 2077, probabil data de azi. Cu toate ca inca imi simt corpul atat de departe de mine, el se regenereaza. Fiecare celula isi face de lucru, muschii se contracta din impulsurile primite de la acel creier ars de ganduri sumbre, injunghiat de sperante desarte. Dar totul renaste, ma simt cum tremur, vazand-o, uitandu-se spre mine cu acei ochi patrunzatori si umezi. Mi-au lipsit acei ochi. Interiorul mi se lumineaza, mi-l purifica de gandacii timpului.
Cu aceeasi gratie ca "atunci" face un pas spre mine. Inima prinde un ritm tot mai alert, creierul devine tot mai agitat. Prind, intr-un tarziu, curaj si ma las dus de valul pe care l-am cautat murind. Intru in ea, vazandu-i universul. Magnific! Atatea persoane, atatea locuri care au trecut pe langa ea, neobservandu-le, doar pentru ca ceea ce cauta nu era in acea persoana sau in acel loc. Evenimente pe care le-a lasat in urma, si amaraciunea pastrata in vene pentru mine s-o i-o alung. M-a gasit! Ferestrele se sparg si lumina patrunde in camera. Din nou aud cum isi inspira prima gura de aer in asa multi ani. Suntem unul. Al meu corp incepe a simti imprejurimile si, dintr-o data, ma gasesc in 2 locuri deodata.
M-am trezit in sfarsit, cu ea in mine, respirand prin plamanii ei, tinunadu-ma in viata. Ma zbat sa ies din cutia in care ma aflam. Imi arunc picioarele in stanga si in dreapta, inot din oceanul de pamant si dupa cateva momente iau prima gura de aer, data cu ea!
Iisus a venit la viata pentru ca era unul cu Dumnezeu. Eu am reinviat pentru ca am devenit unul cu ea.
Ies, purtat de un magnet in piept, din tarana, alergand gol spre locul vietii. Nu mai simteam pamantul sub mine, dar sitma ca este aproape, ii auzeam respiratia, ii vedeam lumina din ochi.
Dupa o eternitate de cautari o vad in fata mea. Aud in mine 2 voci, a mea si a ei, spunand "Multumesc!"
Putin timp se scurge, holbandu-ne unul la altul, fara sa credem ca ne aflam, fiecare, in fata unei persoane considerate moarta. Fara sa gandesc, alerg in bratele ei, murdar de noroi si praf, imbracat doar in costumul lui Adam. Ma strange la randul ei si observam cum tot in jurul nostru dispare fara urma. dar nu ne pasa. Probabil acesta e Raiul, sau poate Apocalipsa.
Tot ce stiu este ca suntem Universul, impreuna, imbratisati pentru totdeauna. Pentru o eternitate unul ying, altul yang, apoi urmtoarea vice-versa pana cand ramanem fara stele pe cer sau fara maini in mine s-o pastrez.